Blănar

Constantin Crenicean s-a apucat să croiască haine şi pălării de blană de când avea 13 ani.

4562-299585-caciuli_ceausescu.jpg

„Pe vremea comuniştilor, eram renumit. În anul 1984, i-am făcut şi lui Nicolae Ceauşescu două căciuli de astrahan, una neagră şi alta cenuşie. Au venit la mine doi securişti, mi-au dat comanda şi măsurile şi mi-au spus să lucrez cu mare atenţie, că sunt pentru Ceauşescu. În zilele noastre, tinerii nu mai poartă blănuri, iar bătrânii nu-şi permit. Îmi merge foarte greu”, spune blănarul.

Croitoreasă

Ioana Ciobanu are 55 de ani şi a croit rochii de gală pentru soţiile şefilor din Partidul Comunist Român.
4562-299586-croitoreasa.jpg

“Aveam atât de multe comenzi, încât nu le mai făceam faţă. Ce vremuri! Acum, abia dacă mai trece cineva pragul prăvăliei”, ne-a mărturisit doamna Ciobanu.

Remaieuză

4562-299587-reamaieuza.jpg

4562-299590-palarier.jpgMaria Florescu remaiază de 60 de ani. „Când erau comuniştii la putere, aveam 60 de cliente pe zi. Le reparam dresurile de plăcere. Acum, dacă li s-a dus un ochi la dres, femeile aruncă ciorapii la gunoi. Am doar două cliente pe zi”, spune femeia.

Pălărier

Nicolae Zdârcă (81 de ani) este cel mai vechi pălărier din Bucureşti. “Am făcut pălării pentru Sergiu Nicolaescu, Birlic, Petru Groza şi Gheorghiu-Dej. În ziua de azi, oamenii cumpără pălării de la marile magazine, nu de la mine”, spune, cu tristeţe, nea Nicolae.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Citiţi în Libertatea de mâine ce găteau românii în «epoca de aur»

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI