Ştiaţi că în sectorul 6 sunt cei mai mulţi câini fără stăpân, dar şi cei mai periculoşi? Potrivit directorului Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Robert Lorentz, aici sunt circa 40% din toţi maidanezii din Capitală, adică în jur de 20.000. Zonele pline cu haite sunt Drumul Taberei, Militari, Parcul Crângaşi, dar şi în incinta Universităţii Politehnica. Şi în sectorul 5 sunt mulţi câini agresivi, în cartiere ca Ferentari şi Rahova. Nici parcurile IOR, Carol, Moghioroş sau cartierul Pipera nu sunt mai sigure din acest punct de vedere.
Potrivit directorului ASPA, maidanezii se adună în special în zonele pline cu gunoaie şi pe lângă supermarketuri. În total, în Capitală sunt 50.000 de câini fără stăpân, dintre care cei mai mulţi sunt foarte periculoşi. A fost nevoie de o moarte de om ca autorităţile să se gândească la măsuri concrete. Cel puţin aşa au promis. Ieri, primarul general Sorin Oprescu a declarat că va începe o campanie de adunare a maidanezilor de pe străzi. “Anul acesta, sperăm să adunăm 15.000 de câini de pe stradă”, a completat directorul ASPA, Robert Lorentz.
Vor fi duşi la Fundulea
Mai mulţi angajaţi ai Domeniului Public din cadrul primăriilor de sector vor fi instruiţi şi implicaţi în această acţiune. Câinii vor fi duşi în adăpostul din Fundulea. Acesta va avea însă o capacitate de doar 10.000 de locuri şi va fi gata în două luni.
Femeii omorâte de «fiare» i se face astăzi autopsia
Dosarul Taniuşei Statchievici, femeia de 49 de ani sfâşiată de câini în sectorul 5, care a murit vineri, a fost preluat de Parchetul General şi de Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Începând de astăzi, anchetatorii vor audia toate persoanele care au informaţii despre drama petrecută în curtea ADP-ului. Tot azi, trupul femeii va fi luat de la morga Spitalului Bagdasar – Arseni şi dus la IML pentru autopsia cerută de procurori. Cei din urmă vor să se stabilească medical, fără îndoială, cum a survenit decesul femeii. Ancheta urmează să dovedească şi cine este responsabil de moartea ei, după care se va face şi o încadrare juridică a faptelor.
Fostul primar Traian Băs
Câinii vagabonzi au început să se înmulţească ameninţător în Bucureşti după 1990. În afară de Traian Băsescu, nici un alt primar general nu a abordat “tranşant” această problemă.
În anii 80, în urma demolării caselor vechi, foarte mulţi din câinii crescuţi în curţi au rămas pe străzi. Pentru că numărul lor a crescut îngrijorător, în 1996, fostul primar general Viorel Lis a vrut să-i eutanasieze, dar s-a opus actriţa franceză Brigitte Bardot, în calitate de ambasador al drepturilor animalelor. Următorul primar, Traian Băsescu a început să omoare câinii. Întrebat de ce nu renunţă la eutanasiere, Băsescu a oferit, la vremea respectivă, o explicaţie ce a devenit celebră: “Câinii ne muşcă, nu ne f.., aşa că de ce să-i castrăm!?”. În 2008, eutanasierea a fost interzisă prin lege şi nu s-a mai făcut nimic în privinţa câinilor.
Cum au rezolvat alte ţări problema animalelor fără stăpân
Şi alte ţări s-au confruntat sau se confruntă cu problema câinilor fără stăpân. Multe dintre ele au ales soluţia eutanasierii acestora.
În Franţa, câinii vagabonzi sunt adunaţi lunar de pe stradă şi duşi în adăposturi speciale. La două săptămâni după ce sunt luaţi de pe stradă, câinii şi pisicile fără stăpân sunt eutanasiaţi.
În Republica Moldova, începând cu februarie 2010, câinii fără stăpân sunt eutanasiaţi. Primarul din Chişinău a luat această decizie după ce şase copii au fost atacaţi de câini maidanezi, ajungând la spital.
În Germania, câinii fără stăpân sunt sterilizaţi gratis de către autorităţi. Mai multe posturi TV din Germania au emisiuni în cadrul cărora nemţii pot adopta câini vagabonzi.
În India, 50.000 de maidanezi erau omorâţi anual prin electrocutare, până în 1994. Apoi s-a renunţat total la eutanasiere.
În Spania, maidanezii sunt eutanasiaţi doar în cazul în care sunt foarte bolnavi sau s-a dovedit că sunt foarte agresivi.
Cei peste 1,25 de milioane de câini fără stăpân din Bagdad au soarta pecetluită. Guvernul din Irak a decis în vara lui 2010 ca maidanezii să fie omorâţi deoarece sunt periculoşi.