Potrivit sursei citate, sondajele publice estimează că majoritatea rușilor intenționează să voteze în favoarea amendamentelor.
Vladimir Putin, 67 de ani, are deja patru mandate la activ, devenind președintele Rusiei pe 7 mai 2000.
Utilizatorii de social media au postat fotografii ale noii Constituții pe rafturile librăriei din Moscova.
Russias vote on constitutional changes is two weeks away but bookshops in Moscow are already selling editions of the constitution updated with the new clauses, which Putin signed into law in March & give him the option to rule till 2036. And people wonder what the vote is for… pic.twitter.com/XHlMclorNX
— Matthew Luxmoore (@mjluxmoore) June 16, 2020
Un purtător de cuvânt al lanțului de librării a precizat pentru site-ul RBC că ”nu există interdicții sau restricții” cu privire la distribuirea noii Constituții, considerând că este o ”practică obișnuită” și un mod prin care cetățenii se pot familiariza cu noutățile legislative. Acesta a menționat că librăriile vor înceta să mai vândă noua Constituție dacă alegătorii nu susțin modificările la referendumul de la 1 iulie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu consideră ”mare scofală” punerea în vânzare a noii Constituții, în special, ”dacă scrie clar că amendamentele intră în vigoare doar după vot”.
Putin a mai beneficiat de o modificare a Constituției în 2012
Vladimir Putin a devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn și-a dat demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008, potrivit Wikipedia.
Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev, în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012.
În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției). În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani.