UPDATE 22.15: Poliția a dispus punerea sub control judiciar pentru 60 de zile a băiatului de 15 ani care a folosit spray lacrimogen.

Tatăl acestuia a susținut că a fost un gest de autopărare după ce a fost agresat de un grup de circa 20 de elevi care l-au scuipat, l-au trântit joi și l-au lovit cu pumnii și picioarele.

UPDATE ora 16.00: A fost deschis un dosar penal, din oficiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” și „lovire sau alte violențe”, ca urmare a incidentului de la Colegiul Dimitri Leonida, a anunțat Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Școlară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

UPDATE ora 13.15: Un elev de 15 ani a fost identificat de poliţişti drept principalul suspect în acest caz. Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 112, iar polițiștii au fost alertați că „acesta ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen, atât în exterior, cât şi la intrarea în instituţie”, precizează Poliția Capitalei.

UPDATE ora 12.20: 25 dintre cei 33 de copii evaluați medical au fost transportaţi la spital (14 la Spitalul Grigore Alexandrescu şi 11 la Spitalul Marie Curie), a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență
Recomandări
Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență

UPDATE ora 11.55: În total, 17 elevi au fost transportați la spital, în timp ce alți 8 copii sunt în evaluare medicală.

„Până în acest moment, au fost transportați la spital 17 elevi: 9 la Spitalul Marie Curie și 8 la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a transmis ISU București-Ilfov.

Știrea inițială: „În urma evenimentului sunt mai mulți elevi care acuză stare de rău. Până în acest moment au fost evaluați medical 15 elevi și s-a luat decizia ca 5 dintre aceștia să fie transportați la spital. Alți elevi sunt în autospeciala pentru victime multiple și urmează a fi transportați la spital”, a transmis ISU București-Ilfov.

Potrivit Digi 24, liceul a fost evacuat, după ce un elev a folosit pe hol, în timpul pauzei, spary paralizant, în timpul unei dispute cu un coleg.

„Acțiunea este în desfășurare, pentru că mai sunt și alți elevi care acuză probleme medicale și care, în urma evaluării, urmează să fie trimiși sau nu la spital. La fața locului au fost trimise 8 SMURD, 4 SABIF, CBRN, două autospeciale pentru victime multiple, două autospeciale de stingere cu modul de prim-ajutor”, mai transmite ISU București-Ilfov.

instantdimitrieleonidaincident007inquamphotosgeorgecalin-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

FOTO: InquamOctav Ganea

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

Lucian1981   •   13.02.2024, 15:32

Un liceu aflat într o zonă rău famată. Pe acolo se perindă tot felul de huligani care posedă arme albe și amenință alți elevi. Aflat lângă zona socului pantelimon, se întâmplă tot felul de abuzuri, violențe, ciocniri de găști și alte lucruri care crează o atmosferă apăsătoare pt ceilalți elevi. Vorbesc în cunoștință de cauză al unei persoane care a absolvit acest liceu. Oricum un liceu slab din toate punctele de vedere. Nu recomand.

hurricane   •   13.02.2024, 14:56

conducere slaba, profesori slabi, am cunosccuut profesori care intrau la ore si cu 10 minute intarziere

AndreyRlz   •   13.02.2024, 13:44

Incredibil, pai liceul ala nu are și el paza, de ce nu a intervenit nimeni de la paza? Oricum am citit recenziile de pe Google Maps ale liceului și este teroare, cred ca este unul dintre cel mai slab cotate din București.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
Știrileprotv.ro
Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
FANATIK.RO
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
GSP.RO
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
FANATIK.RO
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Cum scapi de DATORIILE la ANAF. Ghid pentru contribuabili
Financiarul.ro
Cum scapi de DATORIILE la ANAF. Ghid pentru contribuabili
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Observatornews.ro
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția
HOROSCOP
Horoscop 8 octombrie 2024. Racii trebuie să evalueze cu mai multă atenție gândurile negre, mai ales pe cele care le strică dispoziția

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI