Astfel, prima dintre licitațiile ce urmează să fie publicate se referă la contractarea serviciilor de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București, Faza I: Racord C.F. la terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă Bucuresti”. Licitația este estimată la 497,38 milioane lei, fără TVA.

Termenul limită pentru primirea scrisorii de exprimare a interesului este 24 decembrie 2018, și, tot la aceeași dată este prevăzută și începerea procedurilor de atribuire, iar proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate-preț. Tot în criteriul de atribuire, propunerea tehnică va avea o pondere de 60%, iar prețul ofertei va avea o cotă de 40%.

CFR S.A. estimează că durată contractului va fi de 14 luni pentru proiectare și execuție lucrări, din care 2 luni proiectare și 12 luni execuție lucrări, astfel încât trenul către Aeroportul Otopeni să devină funcțional în 2020, perioada de garanție va fi de 60 de luni.

Potrivit descrierii proiectului, constructorul ce urmează să fie selectat va trebui să asigure lucrările aferente obiectivului de investiție ce constau în proiectarea și execuția lucrărilor în conformitate cu legislația și reglementările tehnice în vigoare.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Se vor executa lucrări de infrastructură și suprastructură de cale ferată, lucrări de artă, construcții civile, arhitectură, rezistentă, semnalizări feroviare, telecomunicații feroviare.  Tehnologiile de execuție vor ține seama de toate condiționările impuse de avize și de încadrarea în durată contractului.

Cea de-a două licitație se referă la contractarea serviciilor de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții menționat mai sus. Această licitație este estimată la o valoare de 6,96 milioane lei.

Anumite cerințe sunt la fel cu cele cuprinse în licitația pentru proiectare și execuție, astfel că termenul limită pentru primirea scrisorii de exprimare a interesului este 24 decembrie 2018, și, tot la aceeași data este prevăzută și începerea procedurilor de atribuire. Și acest proiect este finanțat tot prin POIM.

Și în acest caz, criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate – preț. Tot în criteriul de atribuire, propunerea tehnică va avea o pondere de 60%, iar prețul ofertei va avea o cotă de 40%.

Potrivit descrierii proiectului, consultantul ce urmează să fie selectat va trebui să asigure supervizarea de înaltă calitatea a lucrărilor de proiectare și execuție, administrarea corectă a contractului de lucrări de proiectare și execuție, cu consilierea CFR S.A. pe probleme contractuale, asigurarea unui sistem de contabilitate corespunzător și înregistrarea progresului lucrărilor, asistarea CFR S.A. în planificarea la timp a fondurilor, asistarea  CFR S.A. în managementul de proiect, monitorizarea și evaluarea activității antreprenorului, scrie clubferoviar.ro.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Află cum ajungi acum, cu trenul, de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord din Bucureşti!

Cât privește metroul spre Otopeni, acesta va primi finanțare europeană doar pe jumătate.

  • FOTO: CFR S.A.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI