Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), coordonat de secretarul de stat Raed Arafat, a decis să anuleze oferta publică prin care dorea să încheie un contract de 282 de milioane de euro pentru a cumpăra 4.200 de ambulanțe în următorii patru ani. Era vorba de un acord cadru, iar autovehicolele de intervenție de urgență erau scoase la concurs împărțite în cinci loturi, firmele urmând să liciteze pentru fiecare. Criteriul de atribuire era prețul cel mai mic. Însă, în caietul de sarcini era impus participanților, pentru două loturi de 210 milioane de euro, ca ambulanțele să fie prevăzute cu un anumit defibrilator, este vorba de Corpuls C3. Acest aparat produs în Germania este distribuit în România de o singură companie, Deltamed din Gilău, județul Cluj. SRL clujean a fost în ultimii ani un câștigător obișnuit al licitațiilor pentru ambulanțe.
Astfel, companiile care ar fi dorit să depună oferte au considerat că licitația este trucată și și-au manifestat intenția să ceara anularea sa la Consiliul Național pentru Soluționarea Situațiilor. De altfel, o astfel de contestație a și fost depusă săptămâna trecută.
Anunțul anulării
Astfel, IGSU a ales până la urmă să anuleze licitația pentru a o reface. Pe data de 21 februarie, Inspectoratul a anunțat prin Sistemul Public de Achiziții Publice că a anulat licitația respectivă. La motive de anulare se precizează: „abateri grave de la prevederile legislative afectează precedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”.
„În cadrul dosarului de atribuire există erori, iar autoritata contractantă se află în impsoibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art.2 aliniatul 2 din Legea nr. 98/2016, drept pentru care conform prevederile legii respective, prin nota justificativă nr. 94844/21 februarie 2017 s-a aprobat anularea procedurii”.
Reamintim că anunțul de licitație a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) pe 24 decembrie, când Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) înştiinţa că vrea să cheltuiască 282 de milioane de euro, fără TVA. Banii sunt destinaţi pentru cumpărarea de ambulanţe, maximum 4.200, în următorii patru ani. Mai exact, inspectoratul doreşte să semneze un acord-cadru pentru a primi în funcţie de nevoi un număr de ambulanţe care însă, în total, să nu depăşească 4.200 de autovehicule şi nici suma de 282 de milioane de euro.
Libertatea a scis că se încalcă Legea 98/2016
Încă de acum o săptămână, Libertatea a dezvăluit că licitația încalcă Legea 98/2016, așa cum ne-a semnalat o companie interesată să depună o ofertă de licitație.
Legea 98/2016
art.49 Autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economi un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională.
art. 50. Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achiziții pri elemente ale acestora cu scopulexceptării acestora de la aplicarea dispozițiilro prezentei legi orirestrângeri artificiale a concurenței
art. 155. Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturo operatorilor economic accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă efect introducerrea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici.
„Defibrilatorul unic” pentru amblanțele din România
Contractul a fost împărţit în cinci, însă loturile 3 şi 4 valorează împreună 210 milioane, fiind cele mai importante. Firmele care au fost interesate de caietul de sarcini, pe care l-au descărcat online susțin că licitaţia ar fi, practic, una cu dedicaţie. Aceasta deoarece la condiţiile solicitate pentru loturile 3 şi 4, cele care au valoarea cea mai ridicată, se cere ca ambulanţele să aibă numai un anumit tip de defibrilator. Un model relativ vechi, care poate însă să trimită datele pacientului la distanţă. În acest sens, companiile au sesizat IGSU, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor financiare, 20 februarie.
„Din examinarea specificaţiei tehnice solicitate pentru acest defibrilator, mai mulţi specialişti în domeniu ne-au confirmat că la ora actuală există pe piaţă un singur model de defribilator, Corpuls C3, produs de firma germană GS Elektromed, Gerate G Stemple GmbH, care răspunde integral la condiţiile tehnice prin specificaţiile tehnice menţionate”, au reclamat firmele care doresc să depună oferte. Sesizarea este depusă şi pe SEAP, fiind publică.
„Având în vedere că firma Elektromed este unic reprezentată în România, atât pe partea de vânzări cât și pe cea de partea de service, de către firma Deltamed srl din Cluj, producător și furnizor tradițional de ambulanțe pentru instituțiile de profil din România, viitor ofertant la procedura de achiziție publică vă rugăm să aveți amabalitatea să acceptați și alte tipuri de defribilatoare”, se precizează într-o solicitare trimisă către IGSU de către o companie interesată de licitație.
În mare, aparatul în cauză este un defibrilator pe cartelă SIM care în mod normal, dacă este funcțional și există și un centru de primire și stocare a datelor, transmite informațiile pacientului unui doctor.
Mai mult, defibrilatorul de generaţie veche este comercializat în România doar de Deltamed SRL din Cluj-Napoca, firmă care este unicul reprezentant al producătorului german Elektromed în România, atât pe partea de vânzări, cât şi pe cea de service. Mai mult, firma din Cluj participă constant la toate licitaţiile IGSU pentru ambulanţe. Prin urmare, contractele de 210 din cele 280 de milioane de euro, sumele destinate loturilor 3 şi 4, ar ajunge la Cluj. Deltamed SRL are ca acţionar majoritar pe Vasile Gorgan, (foto) – (80%) , care îi mai are parteneri pe Georgeta Gavrilă şi Răzvan Topârcean, fiecare cu 10%.
În legătură cu obligaţia ca ambulanţele să aibă defibrilatorul distribuit exclusiv de Deltamed, şeful IGSU, colonelul Daniel Dragne, spune că aparatul Corpuls C3 este necesar prin faptul că “Ministerul Sănătăţii a implementat din 2008 sistemul de telemedicină prespitalicească, în care datele de monitorizare culese de defribilator sunt transmise în timp real unui centru de recepţie, unde un medic poate aprecia gravitatea unui caz, poate face recomandări echipajului şi indică unitatea de destinaţie”.
Doar prieteni la locul de muncă
Cu alte cuvinte nu ne vizităm, nu petrecem timp liber impreună, nu mergem în vacanță împreună și nu vorbim telefonic fără a fi în legătură cu aspectele profesionale inter-instituționale. Există o relație de respect reciproc în care fiecare își cunoaște limitele foarte bine, acesta cunoscând foarte bine că nu poate să mi solicite sau să se aștepte la favoruri din partea mea”, explica Arafat relațía sa cu acționarul de la Deltamed.