Cele mai multe active le are Compania Intretinerea Arborilor si Spatiului Verde Bucuresti SA – 7,6 milioane euro, urmată de Compania Cimitire Bucuresti care deține bunuri în valoare de aproape 5,56 milioane euro.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile, dizolvarea unei societăți are ca efect deschiderea procedurilor de lichidare ce presupune vânzarea, prin licitație publică, a imobilelor și a oricărei averi mobiliare a societății, în vederea lichidării creanțelor, bunurilor rămase după lichidarea creanțelor revenind acționarilor.”, a transmis Primăria Capitalei, pentru TVR.

Bunurile dețiunte de cele 9 companii variază de la autospeciale de ridicat mașini mașini și tomografe pentru arbori, până la sedii, imobile și terenur. Multe dintre acestea sunt noi și foarte puțin folosite.

Fostul Primar al Capitalei Gabriela Firea spune că acestea și-au achiziționat pentru desfășurarea activității, aparatură și utilaje de ultimă generație, cum ar fi o parte dintre utilajele Companiei Consolidări, care datorită unicității lor, au fost solicitați de ISUBIF pentru intervenții în situații urgente.

„Situația este complexă și aceste bunuri nu pot fi vândute având în vedere că multe dintre companii au fost obligate să intre în procedură de insolvență. Există o listă a creditorilor și debitorilor, iar vânzarea bunurilor poate fi dispusă doar de instanță în urma unui raport al administratorului judiciar”, spune Gabriela Firea într-un răspuns pentru TVR.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

De asemenea, mai spune fostul primar, „orice sumă obținută în cazul vânzărilor va ajunge pentru stingerea datoriilor acumulate de companii”.

Specialiștii în Administrație Publică consultați de G4Media spun că înființarea și desființarea acestor companii este în detrimentul bucureștenilor.

„Bunurile respective au fost cumpărate tot din banii bucureștenilor, din bani publici. Practic suntem în situația în care trebuie să minimizăm pierderile, varianta legală fiind aceea de a le valorifica. Însă prin valorificarea lor nu se vor recupera sumele cheltuite inițial”, a declarat Dragoș Dincă, prof. univ. Adminstrație Publică, SNSPA, pentru G4Media.

Mai avantajos, spune acesta, era că acele companii să funcționeze, iar „bunurile să producă plus valoare pentru București”.

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, a înființat 22 de companii municipale, în anul 2017. Un an mai tarziu, în urma contestațiilor din Consiliul Municipal, potrivit cărora hotărârile de înființare au fost adoptate ilegal, Instanta a decis desființarea lor.

În 2018, companiile municipale aveau în jur de 8.000 de angajați și un buget de 1,2 miliarde de lei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI