Anunțul a fost făcut de ministrul francez al Apărării, Florence Parly, pe Twitter. Forţele franceze au capturat şi un important membru al ISIS, într-o operaţiune în Mali.
„Forţele noastre în cooperare cu partenerii din Sahel vor continua să vâneze teroriştii fără oprire”, a precizat Florence Parly.
Abdelmalik Doukdel s-a născut în anii 40. A luptat cu sovieticii în Afghanistan şi l-a avut ca mentor pe fostul lider al-Qaeda din Irak, Abu Musab. Sub conducerea sa, organizaţia teroristă a orchestrat un număr mare de atacuri sângeroase printre care se numără şi asaltul unui hotel din Burkina Faso ce a dus la uciderea a 30 de oameni şi rănirea a 150.
În 2012, acesta a fost condamnat în lipsă la moarte de un tribunal din Algeria, după ce a comis trei atacuri cu bombă în aprilie 2007. În urma acestor acte de terorism, 22 de persoane au murit, iar peste 200 au fost rănite, notează Mediafax.