Liderul sindical a acuzat că mecanicul trenului de pasageri „30 și ceva de ani” și „imediat după formare a fost scos pe o secție principală”. De aceea, spune președintele FSTFR pentru Libertatea, trenul de pasageri a ajuns aproape de impact cu marfarul deraiat din fața lui.
Rodrigo Maxim spune că „impiegatul de mișcare (n.r. – programul de circulație feroviară) l-a atentionat pe mecanic că semnalul este pe oprire, ceea ce înseamnă că există deja un tren pe linia pe care acesta circulă, însă, chiar și așa, frânarea a întârziat”.
„Trebuia să acționeze rapid frâna automată a trenului”, a continuat el. El a subliniat că „frânarea de urgență s-a produs datorită inductorului de cale (n.r. – sistemul de frânare al căii ferate)“.
„Mecanicul era de la Secția de Exploatare Locomotive Craiova”, unde, spune aceasta, au mai fost raporate astfel de frânări întârziate. Lipsa de odihnă și de experiență ar fi printre principalele probleme la secția respectivă, susține liderul sindical.
„În această situație, revenim la experiența mecanicilor. (…) Conducerea regionalei trebuie să explice de ce a folosit mecanici cu mai puțină experiență pe secția respectivă, dacă avea deja mecanici cu experiență”, a declarat Rodrigo Maxim, afirmând că mecanicul trenului de pasageri era de la Secția de Exploatare Locomotive Craiova.
„Am tot sesizat că pe acea regională sunt probleme inclusiv cu odihna. Au existat sesizări că nu se pot odihni corespunzător și că oricând pot avea loc frânări întârziate”.
Rodrigo Maxim a tras un semnal de alarmă cu privire la necesitatea unei perioade de formare mai lungi pentru noua generație de mecanici de locomotivă, principala problemă în schimbarea de generații pe căile ferate din România.
Trenul IR 1822, Arad – București Nord, în care se aflau 280 de călători, a frânat brusc, luni, 13 martie, pentru a evita impactul cu un marfar care circula în fața lui, pe aceeași linie. După oprirea forțată a trenului, mai mulți pasageri au fost răniți, au transmis reprezentanții ISU Teleorman.