Dreapta Unită a identificat în OUG încălcări ale Constituţiei, precum şi ale unor decizii anterioare ale CCR, precizează cele trei formaţiuni politice, într-un anunţ transmis duminică.

Depunerea solicitării de atacare la CCR a ordonanței va avea loc luni, de la ora 11.00, la sediul instituţiei Avocatului Poporului, iar cei trei lideri vor susţine declaraţii de presă cu acest prilej.

Vineri, 8 martie, în şedinţa extraordinară, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, pe data de 9 iunie.

OUG adoptată de Cabinetul condus de Marcel Ciolacu include posibilitatea ca aleșii locali să migreze spre alt partid fără să își piardă mandatul.

În plus, potrivit ordonanței, la alegerile din 9 iunie, o persoană poate candida în acelaşi timp pentru Parlamentul European şi pentru funcţia de primar sau de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Șeful AEP consideră că migrarea aleşilor locali pe listele altor partide e „o decizie de oportunitate politică”

Preşedintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, fost social-democrat, a precizat că un element de noutate este pentru votul în străinătate şi anume listele suplimentare care erau consemnate cu pixul sunt acum consemnate electronic, prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Astfel, lista suplimentară pentru cetăţenii români din străinătate e generată electronic, ceea ce duce la economisirea timpului şi păstrarea acurateţii, a mai explicat Greblă, potrivit News.ro.

Șeful AEP a afirmat, despre migrarea aleşilor locali pe listele altor partide, în calitate de candidaţi la alegeri, că aceasta este o decizie de oportunitate politică, nu de constituţionalitate.

,,Eu nu vreau să intru în această dezbatere, pentru că, repet, AEP se va păstra neutră, echidistantă şi egală faţă de toţi competitorii politici, indifferent de faptul că sunt mai mari, mai mici, mai de opoziţie, mai de stânga, mai de centru, mai de dreapta, mai de sus, mai de jos, ne vom comporta în mod egal, pentru a le asigura o posibilitate egală tuturor să-şi exercite drepturile lor”, a adăugat el.

Greblă a explicat că aleşii locali care vor dori să candideze din partea altui partid, la alegerile din 9 iunie, o vor putea face cu până 45 de zile înaintea scrutinului.

Foto: Hepta.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI