„Coaliţia funcţionează extraordinar de bine, mai puţin capitolul Justiţie. La capitolul Justiţie, PNL, USR PLUS avem aceeaşi opinie, în sensul în care săptămâna viitoare ar trebui să convocăm sesiune extraordinară pentru desfiinţarea SIIJ şi refacerea competenţelor, aşa cum spune şi Comisia de la Veneţia, cum prevede proiectul Guvernului. UDMR are altă opinie”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion, potrivit Agerpres.

Acesta a continuat: „Mi se pare total inacceptabil că UDMR nu respectă programul de guvernare, încearcă varianta de a păcăli cumva electoratul în sensul în care ne facem că desfiinţăm SIIJ, dar îl refacem în cadrul unei secţii din Parchetul General. Nu ne putem face că respectăm programul de guvernare”.

Stelian Ion a precizat că, potrivit avizului Comisiei de la Veneţia, SIIJ trebuie desfiinţată.

Sunt dezamăgit. Observ că UDMR merge aproximativ pe linia pe care a mers, din păcate, pentru că a făcut anumite compromisuri, dar doar pe jumătate, în sensul în care sunt de acord cu desfiinţarea SIIJ, dar cu aceeaşi Mărie cu altă pălărie. 

Stelian Ion, ministrul justiției:

În replică, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că în cel mult două săptămâni se va convoca o sesiune extraordinară a Senatului pentru Secția Specială și susține că aceasta va fi desființată.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Propunerea noastră este să nu repetăm greșelile trecutului. UDMR are un singur vot. E depus de UDMR, nu de coaliție. În comisie se poate trece acest amendament sau nu. Dacă pică, noi vom susține varianta guvernului. Dacă nu trece, se va face o altă procedură. Nu există niciun blocaj, cu toții suntem de acord cu desființarea secției”, a declarat Kelemen Hunor.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI