Cuprins:
Măsuri controversate introduse în „Ordonanța Trenuleț”
Conform noilor prevederi, bugetarii care doresc vouchere de vacanță în valoare de 1.600 de lei vor trebui să contribuie cu jumătate din sumă din propriul salariu.
„Datorită şi patronatului, a rămas că voucherele de vacanţă rămân în vigoare, condiţia fiind ca din 1.600 de lei să existe o contribuţie din salariul propriu al salariatului, ca să obţină voucherul, adică jumătate, 800 de lei”, a explicat Hossu.
O altă măsură controversată discutată în cadrul întâlnirii a fost prorogarea indexării pensiilor cu inflația până în 2026. Hossu a criticat această decizie, considerând-o imorală și potențial generatoare de tensiuni sociale.
„Le-am spus că nu numai că prorogarea va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală, pentru că practic, conform legii, dacă se aplică de la 1 ianuarie 2026, se aplică pe inflaţia din 2024 nu şi inflaţia din 2023 pe care ei au suportat-o”, a subliniat liderul sindical.
Probleme cu orele suplimentare și angajările
În cadrul discuțiilor, s-au abordat și aspecte legate de plata orelor suplimentare și înghețarea angajărilor.
Hossu a evidențiat că orele suplimentare sunt o problemă structurală în anumite sectoare, precum Poliția și sănătatea, din cauza personalului insuficient.
Referitor la angajări, reprezentanții guvernului au asigurat că memorandumurile aprobate, inclusiv cele din sănătate, vor rămâne în vigoare.
Cu toate acestea, Hossu a subliniat că „problema de fond este că numărul de angajări trebuie să se încadreze în buget, drept care nu vor exista resurse”.
Sindicatele anunță posibile proteste împotriva măsurilor anunțate
Sindicatele urmează să primească noua formă a Ordonanței Trenuleț, care ar putea include soluții pentru unele dintre problemele semnalate.
„Aşteptăm forma finală şi în funcţie de acest lucru vom hotărî în continuare forma de acţiune”, a declarat Hossu pentru News.ro.
În contextul acestor modificări, sindicatele au anunțat deja posibile proteste. Situația rămâne tensionată, iar deciziile finale ale guvernului vor fi cruciale pentru evoluția relațiilor de muncă și a climatului social în perioada următoare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro