Într-un discurs adresat Parlamentului german, în care a evaluat consecințele alegerilor europarlamentare din această lună, Scholz a spus că formațiunile din PE au convenit, de asemenea, ca fostul premier portughez Antonio Costa să fie numit preşedinte al Consiliului European, iar premierul estonian Kaja Kallas să fie șefa politicii externe a UE (Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate).

Acest acord a fost convenit în negocieri desfăşurate de câte doi lideri europeni din fiecare dintre cele trei grupuri politice pro-europene, respectiv popularii (PPE), social-democraţii (S&D) şi liberalii (Renew).

Următorul pas va fi o reuniune a liderilor UE la Bruxelles, joi, în cadrul căreia cele trei nume vor fi prezentate șefilor de stat și de guvern, pentru aprobare.

Cele trei grupuri politice au împreună o majoritate în Parlamentul European, astfel încât Scholz speră „foarte mult că Consiliul European care se va reuni mâine va ajunge la acest acord”, a spus el.

„Nu ne putem permite să tragem de timp în aceste vremuri dificile. Cetățenii nu se așteaptă la o dispută pe posturi, ci mai degrabă la o activitate rapidă a instituțiilor europene”, a adăugat Olaf Scholz, salutând „o echipă bună și o decizie clară pentru un viitor european bun”.

Mai devreme miercuri, premierul italian Giorgia Meloni, al cărei partid face parte în Parlamentul European din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor europeni (ECR), a criticat planul de împărțire a funcţiilor între principalele trei familii politice europene, afirmând că acestea ignoră succesul partidelor de dreapta în alegerile pentru PE. Partidul ei conservator, „Frații Italiei”, nu face parte din niciunul dintre cele trei formațiuni principale din PE.

Urmărește-ne pe Google News