„Prin invazia şi acţiunile în Ucraina începând din 2014, Rusia a încălcat ordinea internaţională bazată pe reguli, în special Carta ONU, concepută după Al Doilea Război Mondial pentru a cruţa generaţiile care au urmat de flagelul războiului”, se arată în comunicatul semnat de liderii G7.
Aceștia au făcut referire la susţinerea financiară şi materială pentru Ucraina, adăugând că l-au asigurat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, de tot sprijinul necesar.
„L-am asigurat pe preşedintele Zelenski că suntem pregătiţi şi de alte acţiuni pentru a ajuta Ucraina să îşi asigure viitorul liber şi democratic. Vom continua să oferim asistenţă militară şi de apărare Forţelor Armate Ucrainene, vom continua să susţinem Ucraina în apărarea reţelelor sale împotriva incidentelor cibernetice şi vom extinde cooperarea, inclusiv cu privire la securitatea informaţiilor. Vom continua să susţinem Ucraina pentru a-şi mări securitatea economică şi energetică”, se arată în comunicatul remis de Casa Albă.
Potrivit documentului, „preşedintele Putin şi regimul său au ales acum să invadeze Ucraina într-un război neprovocat de agresiune împotriva unei ţări suverane”.
Acţiunile sale aduc ruşine Rusiei şi sacrificiilor istorice ale poporului rus. Prin invazia şi acţiunile în Ucraina începând din 2014, Rusia a încălcat ordinea internaţională bazată pe reguli, în special Carta ONU, concepută după Al Doilea Război Mondial pentru a cruţa generaţiile care au urmat de flagelul războiului.
Comunicat Casa Albă:
Totodată, liderii celor mai industrializate șapte economii ale lumii au transmis că nu vor „precupeţi niciun efort pentru ca preşedintele Putin şi arhitecţii şi complicii acestei agresiuni, inclusiv regimul Lukaşenko în Belarus, să dea socoteală pentru acţiunile lor”.
„Condamnăm tentativele Rusiei de a înlocui autorităţile ucrainene alese democratic cu unele nelegitime. Nu vom recunoaşte aceste acte de încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, au mai transmis liderii celor șapte țări, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite.
77 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa
Mesajul comun al G7 a fost transmis astăzi, 8 mai, ziua în care se aniversează încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa şi eliberarea de fascism. Ziua Victoriei în Europa este celebrată în Statele Unite, Marea Britanie și în majoritatea Europei de Vest.
Țara condusă de Vladimir Putin celebrează acest moment pe 9 mai și este unul dintre cele mai importante evenimente naţionale, dar și o comemorare a sacrificiilor și pierderilor suferite de fosta URSS pentru înfrângerea Germaniei naziste.
Al Doilea Război Mondial a fost un război global, care a durat din 1939 până în 1945. Uciderea civililor, Holocaustul și bombardamentele au dus la un număr estimat de morți de aproximativ 50 de milioane. Liderul nazist Adolf Hitler s-a sinucis în ultimele zile ale conflagrației, iar fosta Uniune Sovietică, condusă de Iosif Stalin, a proclamat victoria pe 9 mai 1945.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina