Trei dintre liderii uriașei mișcări pro-democrație din Hong
Kong au susținut, marți o conferință de presă. Aceasta este prima apariție
publică a unor persoane care se prezintă ca fiind reprezentanți ai milioanelor
de oameni care manifestează de peste două luni pe străzile megalopolisului.
Cei trei, doi bărbați și o femeie, au purtat ținutele
specifice protestatarilor, tricouri negre și căscă galbenă de șantier și au
avut fețele acoperite cu măști pentru a nu fi recunoscuți.
Apariția publică a celor trei este prima de acest fel în
condițiile în care mișcarea nu are niciun lider identificat tocmai de teama
represaliilor Chinei, iar membrii săi îşi organizează acţiunile pe reţele de
socializare.
Cei trei au dat asigurări că nu reprezintă nicio mișcare sau
partid politic și a prezentat ceea ce a numit un punct de vere al ”poporului,
pentru popor”. ”Noi îndemnăm Guvernul să redea puterea poporului şi să răspundă
cererilor cetățenilor Hong Kongul”, au declarat ei, citind declaraţii în
engleză şi cantoneză.
Metropola, care traversează cea mai gravă criză politică de
la retrocedarea sa către China, a înregistrat deja două luni de manifestaţii,
din ce în ce mai des urmate de confruntări între mici grupuri radicale şi
forţele antirevoltă.
Luni a fost una din zilele cele mai violente de la
începerea manifestaţiilor, cu o grevă generală, numeroase manifestaţii şi o
acţiune de mare amploare pentru blocarea metroului din oraş.