Nicolae Bădălău a afirmat că bugetul pe 2018 va fi echilibrat pentru unităţile administrativ-teritoriale. Președintele executiv al PSD a răspuns, astfel, criticilor aduse bugetului de către primarul de la Voluntari, Florentin Pandele, care a și cerut primarilor din zonă să iasă în stradă la proteste.
”Domnul Pandele s-a grăbit puţin, pentru că noi, în momentul în care dădea acea declaraţie, tocmai studiam şi rezolvam această problemă. De aceea, nu cred că acum este supărat sau îşi mai menţine acel apel pentru că lucrurile s-au rezolvat”, a afirmat Bădălău, la Parlament, el recunoscând că nu a existat o consultare a Guvernului cu primarii, dar cu siguranţă vor fi mulţumiţi”.
Proiectul bugetului pe 2018 este așteptat să ajungă la Parlament, pentru ca Birourile permanente reunite să îl repartizeze comisiilor de specialitate.
”Acest buget este construit pentru a fi închis în 2018 sub 3%, aşa cum impune UE, şi noi ne-am dat angajamentul. Acest buget a fost creat cu o creştere de 5%, nu s-a forţat. Sperăm ca anul viitor să avem o creştere mult mai mare şi sunt convins că se va întâmpla lucrul acesta. Deci este un buget corect construit”, a spus Bădălpu, arătând că și la Ministerul Transporturilor vor fi bani, din cofinanțări.
”La Transporturi vom avea cofinanţări. Sunt suficienţi bani şi după primul trimestru vom vedea cum evoluează cheltuielile şi cu siguranţă ministrul va avea bani, dacă va avea de cofinanţat proiecte”, a adăugat Bădălău.
Și deputatul Gabriel Vlase a reacționat, la Parlament, la anunțul lui Florentin Pandele privind bugetul pe 2018. ”Întrebați-l pe domnul Pandele, noi vom vota bugetul”, a spus Vlase, adăugând că se așteaptă sosirea documentului la Parlament.
Florentin Pandele, primarul independent al oraşului Voluntari și soțul Gabrielei Firea, primarul Bucureștiul și membru marcant al PSD, a lansat un apel către toţi primarii din România, indiferent de culoarea politică, cerându-le să-şi convingă parlamentarii care îi reprezintă să nu susţină proiectul bugetului pe 2018.
Guvernul a adoptat miercuri proiectul de buget pe 2018, acesta bazându-se pe o creștere economică de 5,5%, o inflație de 3,1% și un deficit sub 3% din Produsul Intern Brut (PIB). Salariul minim va urca cu 9%, pensiile vor crește cu 10%, iar pensia minimă cu 23%.
Citește și: VIDEO | Reportajele Libertatea: „Ultima tonă. Am fost miner la Uricani”, episodul 3. Noroc bun şi reconversie profesională!