Președintele Pro România, Victor Ponta, nu obține vreun avantaj material pentru funcția pe care a primit-o la Guvern. Decizia a fost publicată, vineri, 18 august, în Monitorul Oficial.
Pentru mulți colegi de partid, anunțul are însă o simbolistică specială.
„Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu sunt deja în PSD și ocupă funcții importante. În 2020, erau în echipa Pro România, chiar dacă Neacșu ocupa funcția la ANRE. Neacșu era mereu în sediul nostru. Acum a venit rândul lui Victor Ponta să fie lângă Ciolacu. Ce poate să urmeze? Fuziunea. Reprezentăm 3-4% din electorat, credeți că PSD nu și-ar dori voturile?”, descrie situația un lider din Pro România.
Numirea lui Victor Ponta a fost primită cu entuziasm în partid. Nu au existat reproșuri pe grupurile interne că președintele partidului a acceptat să fie perceput drept subalternul lui Marcel Ciolacu, susțin surse din Pro România pentru Libertatea.
„Vineri, a postat cineva pe grupul intern că Ponta a fost numit consilier onorific al lui Ciolacu. A dat un link. Imediat au început să apară felicitările, toată lumea a primit bine vestea. Nimeni nu l-a întrebat ce se întâmplă cu Pro România”, dezvăluie un alt membru al formațiunii fondate de Ponta după plecarea din PSD.
„Trebuie să scăpăm de datorii până la o posibilă fuziune”
Liderii Pro România cred că „epoca romantică s-a încheiat” și nimeni din partid nu mai crede că există șanse să fie făcut pragul la alegerile din 2024.
„Trebuie să scăpăm de datorii până la o posibilă fuziune”, explică unul dintre lideri.
Partidul a rămas cu datorii importante din campaniile din 2019 și mai ales după campania parlamentară din 2020. Prin decizia președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, toți banii încasați de partid ca subvenție se duc direct la un executor judecătoresc.
De la acesta, banii sunt primiți de creditorii partidului, în principal AMMA Print, firmă condusă de Mihail Volintiru, care a câștigat procesul gecilor de campanie cu Pro România. Datoria în acest dosar este de peste un milion de euro.
Următorul congres al Pro România este programat pentru luna octombrie și este de așteptat să fie stabilită linia pentru alegerile din 2024, dacă partidul merge singur în alegeri sau nu.
Victor Ponta: Nu plec din Pro România
„Back in business! Dacă am ocazia să fac ceva concret nu mă mulțumesc să stau pe margine bosumflat și să critic tot; dacă pot să fiu într-o echipă în care sunt apreciat nu trebuie să fiu eu Căpitan – știu să joc și în atac, și în apărare”, a fost mesajul postat pe Facebook după numirea sa în postul de consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu.
Peste câteva zile de la anunț a fost întrebat pe Facebook ce se va întâmpla cu Pro România.
„Bineînțeles că nu plec din Pro România”, a răspuns Victor Ponta.
Un mesaj similar în care a precizat că „noi suntem Pro România” a transmis Ponta și pe grupurile interne ale partidului chiar în ziua numirii.
Mai mulți lideri social-democrați au dat like postării privind poziția obținută la Guvern. Cu toate acestea, există voci în partid care l-au îndemnat pe Marcel Ciolacu să nu își asocieze imaginea cu Victor Ponta, dar decizia a aparținut liderului PSD.
Mulți lideri social-democrați nici măcar nu au fost informați despre decizia care urmează să fie luată. Au aflat din presă.
Mesajul pentru comunicatori: Ponta nu revine în PSD
Vectorii de imagine ai PSD au fost instruiți cum să răspundă dacă sunt întrebați despre subiectul Ponta.
„Criteriile pentru care premierul Marcel Ciolacu l-a ales pe Victor Ponta în postul de consilier onorific sunt de ordin profesional, nu politic”, se arată în mesajul care trebuie distribuit de comunicatorii PSD în spațiul public.
Social-democrații trebuie să reamintească faptul că Victor Ponta are experiență în relațiile internaționale, ca fost prim-ministru, și o expertiză care poate să fie folosită și în „interes național”.
„Nu a existat și nu există nicio discuție privind revenirea lui Ponta în PSD”, este mesajul- cheie în legătură cu numirea lui Victor Ponta în funcția de consilier onorific al premierului Ciolacu.
Critici și din partea PNL
Liberalii au fost luați și ei prin surprindere de numirea lui Victor Ponta în poziția de consilier onorific. Surse din partid susțin că Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a cerut ca subiectul să fie discutat în coaliție.
Poziții critice la adresa lui Ponta au mai luat, în mod informal, Robert Sighiartău, Alexandru Muraru și Cristian Băcanu.
Ultimul a postat, potrivit surselor citate, un mesaj al lui Victor Ponta din 2004 în care lăuda China.
Singurul liberal care a luat o poziție oficială a fost deputatul Pavel Popescu, care a scris pe Facebook că numirea lui Victor Ponta reprezintă „un veritabil middle finger arătat partenerilor noștri euro-atlantici”.
„Este un afront adus în primul rând partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii, să îl numești într-o asemenea poziție pe Victor Ponta, omul ce discreditează săptămânal la TV cel mai bun prieten al României – SUA, omul Partidului Comunist Chinez, cu atât mai mult într-un domeniu sensibil precum cel al relațiilor economice internaționale”, a fost mesajul lui Pavel Popescu.
Foto: Inquam Photos / George Călin