Reducerea dependenței economice de China, sprijinirea Kievului și pedepsirea Iranului pentru implicarea de partea Rusiei în războiul din Ucraina se numără printre principalele teme pe care le vor discuta liderii din UE.

Joi, UE a impus sancțiuni rapide, dar limitate, împotriva Iranului pentru că a furniza Moscovei drone pe care armata rusă le-a utilizat pentru bombardarea Ucrainei.

Unele țări UE doresc sancțiuni mai dure împotriva Iranului, cât și ca UE să condamne folosirea forței de către Teheran împotriva protestelor declanșate de moartea în custodia poliției moravurilor a Mahsei Amini, o tânără de 22 de ani reținută pentru „ținută neadecvată”.

Polonia și cele trei state baltice au cerut și noi sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv o interzicerea a comerțului cu diamante, dar acestea sunt greu de adoptat vineri, întrucât va fi nevoie de susținerea tuturor celor 27 de state membre.

Reuniunea care a început va reprezenta o „discuție strategică” pentru viitorul UE după ce Comisia Europeană a spus, săptămâna această, că Beijingul ar trebui văzut drept un competitor.

Decizia pe care o va lua Bruxelles-ul vine și înainte de primul summit al grupului ASEAN, alături de statele din Asia Centrală, în care Europa va încerca să-și extindă relații comerciale și geopolitice.

Limitarea dependenței de China vine în condițiile în care UE a văzut efectele pe care le-a avut dependența energetică de Rusia.

Joi, liderii UE au ajuns la un acord privind adoptarea propunerilor făcute de Comisia Europeană săptămâna aceasta de a introduce un preț de referință alternativ pentru gazul natural lichefiat și achiziția comună voluntară de gaze.

Dar liderii UE, care au negociat până târziu în noapte, nu s-au pus de acord privind un plafon pe prețul gazului. Măsura susținută de circa 15 state membre, inclusiv România, s-a lovit de opoziția Germaniei. Opoziția cancelarului Olaf Scholz a stârnit revolta mai multor lideri.

„Ni se cere să arătăm solidaritate în împărțirea energiei, dar nu există nicio solidaritate în ceea ce privește apelurile noastre pentru limitarea prețurilor”, le-a spus premierul italian, Mario Draghi, colegilor săi, potrivit unui oficial al UE familiarizat cu discuțiile de joi. „Solidaritatea nu ar trebui să fie doar pe aprovizionare, ci ar trebui să fie și pe prețuri”, a completat și premierul belgian Alexander de Croo.

Spania și Portugalia au plafonat deja prețul gazului utilizat pentru a produce energie pe plan intern, iar Franța este dornică să extindă schema la nivelul UE.

 
 

Urmărește-ne pe Google News