Liderii celorlalte 27 de țări au sprijinit acordul de ieșire al Marii Britanii din Uniunea Europeană, după o discuție care a durat mai puțin de o oră, arată BBC.

Totodată, Tusk a mai arătat că înțelegerea pentru Brexit va fi semnată și de Spania, deși Madridul a arătat că va vota împotrivă din cauza unor îngrijorări privind Gibraltar (teritoriul britanic aflat în sud-estul Peninsulei Iberice).

Înțelegerea mai trebuie aprobată în acest moment de Parlamentul Marii Britanii, mulți dintre parlamentarii de la Londra declarându-se împotriva actului.

Vestea vine după 18 luni de negocieri intense între Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Dacă totul va decurge conform planului, Marea Britanie va părăsi blocul comunitar în martie anul viitor.


CITEȘTE ȘI: Catedrala Mântuirii Neamului în cifre. Recordurile pe care le deține. E mai înaltă decât Casa Poporului și are cel mai mare clopot din lume


FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News