Omul lui Vladimir Putin la șefia Ceceniei ar fi ajuns într-un spital din capitala Rusiei miercuri, la câteva zile după ce a dezvoltat simptome asemănătoare cu cele ale COVID.
Potrivit informațiilor neoficiale citate de presa rusă, starea de sănătate a lui Ramzan Kadîrov s-a înrăutățit, iar medicii au decis ca acesta să plece la Moscova.
Informațiile par a fi confirmate de un site care monitorizează zborurile din Rusia și care a observat că un avion privat ce ar avea legătură cu liderul cecen a aterizat pe aeroportul Vnukovo, din Moscova, după ce a plecat din Groznîi, scrie The Moscow Times.
Nicio informație oficială cu privire la starea de sănătate a lui Ramzan Kadîrov nu a fost oferită de la Moscova sau din Cecenia.
Kadîrov a avut ultima activitate pe Telegram marți, iar contul de Instagram i-a fost blocat săptămâna trecută.
Kadîrov a minimalizat inițial gravitatea bolii, dar ulterior și-a schimbat părerea și a aplicat unele dintre cele mai dure restricții de pe teritoriul Rusiei.
El a închis granițele Ceceniei, a impus o carantină strictă și a anunțat pedepse dure pentru cei care încalcă regulile.