- Cătălin Zaharia (30 de ani), Constantin Stoian (30 de ani), Marian Molocia (27 de ani), Daniel Stoean (35 de ani) și Florina Spiru (28 de ani), soția lui Cătălin Zaharia, au fost condamnați recent în Marea Britanie, după ce autoritățile au descoperit că au furat cel puțin 800.00 de lire într-un șir de raiduri.
- Polițiștii britanici cred că ar putea fi implicați în peste 400 de spargeri date în West Midlands, între 2014 și 2018, dar, oficial, ei au fost condamnați pentru participarea la 76 de spargeri.
Reporterii publicației britanice au ajuns în Palazu Mare, o localitate situată chiar lângă Constanța, locul în care trăiesc familiile celor doi, dar și ale complicilor lor. Aici Zaharia și soția sa, părinții a doi copii, și-au construit o vilă cu patru dormitoare în valoare de 150.000 de lire, scrie Daily Mail.
Cu banii adunați din jafurile pe care le-au comis timp de patru ani în Marea Britanie, cei doi au cumpărat și două apartamente într-un ansamblu rezidențial nou, situat pe malul mării, pentru care ar fi plătit 200.000 de lire.
În imediata vecinătate a vilei lor, în locuințe mai sărăcăcioase, locuiesc rudele lor și ale celor care au fost condamnați alături de ei.
Familiile a doi membri ai grupării spun că fiii lor erau pioni, în timp ce Zaharia și-a însușit toți banii.
„Nu suntem o familie de infractori, dar totul a mers rău pentru el în Anglia, după ce s-a încurcat cu oamenii greșiți. El mi-a spus că a fost amenințat că dacă nu face ce i s-a cerut, copiii lui vor fi lăsați fără tată, așa că a luat parte la câteva tâlhării”, a spus tatăl unuia dintre cei condamnați.
De asemenea, mama Florinei Spiru, soția lui Zaharia, susține că nu știa nimic de infracțiunile comise de fiica și ginerele său.
„S-au dus în Anglia pentru a câștiga bani din fier vechi. Au trimis doar câteva lire să cumpăr mâncare pentru fiicele lor și pastile de diabet pentru mine”, a spus aceasta pentru Daily Mail.