Partidul Tisza al lui Magyar a strâns aproximativ 15 milioane de forinţi (41.276,83 dolari) şi a colectat materiale medicale şi alimente donate de cetăţeni.

„A fost o decizie bruscă, după ce am văzut atacul brutal al rachetelor ruseşti”, a declarat Magyar în fața unor reporteri înainte de a pleca la Kiev, capitala Ucrainei.

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a anunțat marţi că principalul spital de copii din Kiev a fost lovit direct de o rachetă rusească Kh-101. Kremlinul a susținut anterior, fără a furniza dovezi, că spitalul a fost vizat de antiaeriana ucraineană.

Viktor Orban, un critic al ajutorului militar occidental acordat Ucrainei şi liderul de stat din Uniunea Europeană cu cele mai calde relaţii cu Rusia, a vizitat Kievul şi Moscova săptămâna trecută ca parte a ceea ce el numeşte o „misiune de pace”. Întâlnirea sa cu liderul rus Vladimir Putin a atras critici puternice din partea unor aliaţi europeni, notează Reuters.

„Prim-ministrului i se permite să călătorească prin lume şi să pretindă că el creează pace, dar noi credem în acţiuni în loc să zburăm în jurul lumii de trei ori. Noi suntem diferiţi”, a spus Magyar, referindu-se la călătoriile lui Orban la Kiev, Moscova și Beijing.

Peter Magyar, al cărui partid a obţinut aproape 30% în alegerile europarlamentare desfășurate în Ungaria, a declarat că Orban ar fi trebuit să viziteze Kievul mai devreme, nu abia după preluarea de către Budapesta a președinției rotative a Consiliului UE.

Pe de altă parte, el a declarat că este de acord cu guvernul de la Budapesta că niciun transport de arme către Ucraina nu ar trebui să treacă prin Ungaria sau cu ajutorul acesteia, deoarece acest lucru ar putea face din comunitatea maghiară din Ucraina o ţintă, însă alte ţări au dreptul suveran de a ajuta Ucraina cu arme. Înainte de a deveni lider al opoziţiei, Peter Magyar a lucrat în guvernul lui Orban.

Urmărește-ne pe Google News