Petrariu a respins acuzațiile primarului general Nicușor Dan și ale directorului STB Adrian Criț, spunând greva nu este una politică, ci o reacție a angajaților care „nu mai suportă ce se întâmplă cu ei”.
„Primarul general nu știe decât să acuze, nu a venit cu soluție, a dat-o în politic. Nu e de acceptat așa ceva din partea lui. Primarul general ar fi trebuit să se aplece mai mult cu privire la transportul local. Domnul Nicușor Dan a fost activ doar cât a fost campanie electorală, după ce și-a luat mandatul nu a mai făcut nimic”, a declarat Vasile Petrariu.
Sindicaliștii cer demisia directorului STB
Întrebat de jurnaliști dacă se simte responsabil pentru haosul creat în trafic, în condițiile în care în plină pandemie bucureștenii s-au înghesuit în metrouri, iar unii dintre ei nu au putut ajunge la timp la serviciu sau la școală, Petrariu a spus că nu.
„Trebuie să fie responsabili cei care decid”, a spus el.
Sindicaliștii reclamă o serie de probleme în companie, printre care lipsa pieselor de schimb pentru mijloacele de transport, a anvelopelor, precum și inexistența unui contract colectiv de muncă și salariile prea mici. Petrariu a spus că oamenii se vor întoarce la muncă doar dacă pleacă directorul.
Situația a ajuns la extrem din cauza acestor domni care fac politică în loc să reprezinte cetățenii. Acest conflict poate fi rezolvat instant dacă este demis directorul STB. Este primul pas prin care putem debloca această situație.
Vasile Petrariu, liderul sindicatului majoritar din STB:
Plângere penală pentru grevă
Greva spontană a angajaților STB ține deja de aproape 7 ore și i-a luat prin surprindere pe foarte mulți bucureșteni. Atât primarul Nicușor Dan, cât și directorul STB Adrian Criț au spus că greva este una ilegală și au făcut plângere la Tribunalul București.
Directorul STB i-a invitat pe sindicaliști la negocieri, în timp ce edilul Capitalei a spus că dorește să discute cu ei, însă nu cu Vasile Petrariu. Acesta din urmă a declarat, joi, că „nimeni de la sindicat nu va merge la discuții”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro