„N-aş vrea sa comentez acum această plângere a domnului Orban. Este un demers pe care dl. Orban şi l-a asumat, vom vedea ce va decide justiţia. E un demers care poate fi un demers politic necesar în ceea ce se întâmplă acum în România”, a spus Dan Barna.

Întrebat ce urează PNL la ceas aniversar, preşedintele USR a spus: „Să fie acel partid pe care Brătienii l-au condus şi care a făcut schimbările care ne-au adus până la Unire şi a ceea ce a urmat”.

Preşedintele USR a declarat că, în ce priveşte o moţiune de cenzură, există discuţii cu toţi parlamentarii din arcul majorităţii care ar putea să-şi schimbe opinia, iar discuţiile vor continua, situaţia fiind una „clară” din punct de vedere al Opoziţiei, care susţine un astfel de demers.

„Despre moţiunea de cenzură am avut discuţii şi cu siguranţă vom avea această moţiune de cenzură. Orice alte elemente sunt politice. (…) În momentul de faţă, bineînţeles că discutăm cu toţi parlamentarii din arcul majorităţii, care ar putea să-şi schimbe opinia. Pe partea opoziţiei lucrurile sunt foarte clare – va fi o susţinere de sută la sută din partea Opoziţiei, dar ştim cu toţii – algebra ne arată că, pentru a fi posibil ca această moţiune să treacă, e nevoie de ceva mai mult şi în momentul de faţă purtăm aceste discuţii să vedem ce se va întâmpla”, a precizat Barna, care a participat la aniversarea a 143 de ani de la înfiinţarea PNL.

Liderul PNL Ludovic Orban a sesizat Parchetul General, la data de 17 mai, în cazul Ambasadei din Israel, premierul Viorica Dăncilă și liderul PSD Liviu Dragnea fiind vizați pentru înaltă trădare și divulgarea de informații secrete.

Citeşte şi: Liviu Dragnea, pentru Reuters: România va menţine o politică de relaxare fiscală până în 2020

 
 

Urmărește-ne pe Google News