Cântăreața Lidia Buble se confruntă din nou cu probleme în trafic, după ce polițiștii de la Rutieră i-au suspendat permisul pentru 60 de zile și i-au aplicat o amendă de peste 900 de lei. Incidentul a avut loc în zona Arcului de Triumf din București, unde artista nu a acordat prioritate la virajul la stânga, fapt ce a atras atenția polițiștilor.
„La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza sectorului 1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla o femeie.
Având în vedere faptul că în intersecția în care circula aceasta a efectuat virajul la stânga și nu a respectat obligația de a acorda prioritate de trecere vehiculelor care circulau din partea dreaptă, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 990 de lei, iar ca măsură complementară au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, a anunțat Brigada Rutieră, potrivit adevărul.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16Acesta nu este primul conflict al Lidiei Buble cu autoritățile. În urmă cu aproximativ un an, artista a fost condamnată la închisoare cu suspendare pentru un an, după ce ar fi mituit doi polițiști. Potrivit anchetei, Lidia Buble ar fi fost sub influența alcoolului în momentul în care a fost oprită, iar unul dintre polițiști i-ar fi sugerat să rezolve situația oferind bani. Incidentul a dus la un scandal public și o condamnare pentru tentativă de mituire.
Acum, Lidia Buble se vede din nou în situația de a rămâne fără carnet de conducere, pentru o perioadă de 60 de zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro