de Mirela Neag (Craiova)
Cele două procese intentate de Armată împotriva supermarketul german Lidl, lider al pieței din România, continuă pe fond. Marți a avut loc un nou termen.
MApN a cerut anularea autorizației de construire, obținută de Lidl de la autoritățile locale, una dintre acestea fiind reprezentată chiar de primarul de la care corporația a cumpărat terenul. Motivul Armatei? Construcția bruia radarul și a fost ridicată fără avizul necesar.
Apoi, Armata s-a răzgândit. A anunțat tribunalul că s-a înțeles cu Lidl. Dar înțelegerea extrajudiciară dintre Lidl și MApN a fost respinsă de Tribunalul Dolj, pe 20 septembrie,
Lidl: cerem recuzarea judecătoarei și strămutarea procesului
Marți, 18 octombrie, procesul a continuat. A avut loc primul termen după ce judecătoarea Florica Dudu a respins înțelegerea dintre MApN și Lidl.
La ședința de judecată de marți, avocatul firmei Lidl a anunțat instanța că solicită recuzarea judecătoarei. În plus, a precizat că a depus la Curtea de Apel Craiova și o cerere de strămutare a procesului. ”Atunci nu mai fixăm niciun termen și așteptăm soluțiile în cele două cereri”, a spus magistratul vizat de cerere.
Reporterii Libertatea, prezenți în sala de judecată, au încercat să afle de la apărătorul Lidl care sunt motivele pentru care dorește schimbarea judecătorului de caz, dar și strămutarea.
”Nu răspund la nicio întrebare”, a spus avocata în timp ce a fugit de jurnaliști.
Decizia Tribunalului Dolj a venit repede, după doar trei ore: ”Respinge cererea Lidl România de recuzare a judecătoarei Florica Dudu ca fiind neîntemeiată. Cu drept de recurs odată cu fondul”.
Cu o săptămână în urmă, apărătorul companiei germane a cerut strămutarea și în cel de-al doilea proces, în care Armata vrea să sisteze lucrările la noul depozit Lidl de la Cârcea. Avocații lanțului de supermarketuri s-au plâns că mai multe acte din dosar au ajuns în presă.
Este un dosar sensibil cu documente clasificate, iar judecătorii implicați în procese au fost numiți în presă, punându-se astfel presiune publică asupra lor.
Apărătorii Lidl:
Conform deciziei, Curtea de Apel Craiova a respins strămutarea procesului pe motiv că argumentația Lidl nu se regăsește în ”cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori unor relaţii conflictuale locale.”