Tudorita Chirita, de 16 ani, si-a gasit, ieri, sfarsitul, strivita de liftul Spitalului “Marie Curie” din Bucuresti. Ea se afla internata, impreuna cu fetita ei Nicoleta, in varsta de un an si trei luni.
Ieri, la ora 10.30, Dorina, asa cum ii spun apropiatii, bucuroasa ca va pleca acasa, s-a grabit mai mult decat era nevoie. Asa se face ca a alergat sa prinda liftul, gest care avea sa-i fie fatal. ”In ascensor erau trei persoane, una dintre acestea fiind seful dispozitivului de protectie a spitalului. Tanara a alergat spre lift si a ajuns exact in momentul in care usile se inchideau, iar cei din interior apasasera butonul pentru etajul la care doreau sa ajunga.
Se pare ca usile nu s-au inchis si fata a fost strivita intre etaje”, ne-a declarat Daniel Buzatu, managerul general al spitalului. A fost nevoie de interventia serviciului de descarcerare al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al municipiului Bucuresti pentru ca trupul neinsufletit sa fie scos dintre perete si cabina liftului. Liftul ucigas era verificat periodic de catre EMAC, firma autorizata de ISCIR (Inspectia de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune si instalatiilor de ridicat). “Ultima revizie a avut loc pe 8 februarie si nu s-au gasit nereguli”, sustine Buzatu.
La scurt timp dupa accident, vestea a ajuns si la Jilava, comuna ilfoveana unde locuiesc parintii Dorinei. Mama fetei a avut un soc nervos cand a aflat.
Iubitul cere razbunare pentru mama copilului lui
Dorina urma sa fie externata, ieri, de la Spitalul ”Marie Curie”, din Bucuresti.
”Abia astepta sa mergem acasa. O lasase pe Nicoleta in salon, pentru ca dormea, si ea voia sa coboare sa vada daca venisem sa le iau. Din pacate, a avut loc accidentul. Au prins-o usile liftului si a murit. Nu m-au lasat nici s-o vad. Doar mi-au dat politistii lantul de la gatul ei”, ne-a declarat Fanel, iubitul Dorinei si tatal micutei.
Tanarul este decis sa mearga pana la capat pentru a face dreptate si sustine ca liftul ucigas avea probleme.
”Miercuri am vizitat-o la spital si ascensorul era defect. Am urcat pe scari. Si gardianul care era in lift cand a avut loc tragedia a recunoscut ca erau probleme”, sustine Fanel.