Ligia Deca a precizat că a primit un prim raport de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în cazul Şcolii Gimnaziale din Bucureşti, unde un elev a fost abuzat sexual de două ori.

„Imediat ce am fost notificaţi, am discutat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care a avut control la faţa locului, ne-a remis un raport în această dimineaţă. Am decis ca începând de astăzi să trimitem Corpul de Control al Ministerului Educaţiei pentru a avea un punct de vedere suplimentar, obiectiv, în aşa fel încât să ne asigurăm că toate procedurile cu privire la prevenirea şi adresarea cazurilor de violenţă în şcoli sunt respectate”, a afirmat ministrul Educaţiei, potrivit News.ro.

Întrebată ce conţine acel raport, Ligia Deca a spus că acesta „citează din documentele care s-au aflat la dispoziţia echipei, a fost un raport întocmit rapid tocmai pentru a avea un prim răspuns”.

„Există o serie întreagă de constatări care ţin de neinformarea unor entităţi care trebuiau informate despre aceste cazuri, de exemplu Consiliul de Administraţie al şcolii sau comisia care ar trebui să vizeze cazurile de violenţă. De aceea, pentru a avea o imagine cât mai completă şi cât mai profesionist documentată, am solicitat ca Corpul de Control al Ministerului Educaţiei să meargă să facă un control acolo, atât la şcoală, cât şi la inspectorat. Ministerul Educaţiei nu a fost notificat de şcoală sau de inspectorat. Am aflat din presă despre acest caz”, a explicat Ligia Deca.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Ea a mai fost întrebată cine minte în acest caz, Inspectoratul Şcolar care susţine că a primit o sesizare abia luni dimineaţă sau directoarea unităţii de învăţământ care a afirmat că inspectoratul a fost notificat când a avut loc primul caz de abuz.

„Acest lucru va fi cercetat de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei. Vrem să vedem nu numai ce s-a întâmplat în şcoală, dar şi ce s-a întâmplat din punctul de vedere al comunicării şcolii cu alte entităţi care trebuie să fie responsabile, fie că este vorba despre şcoală, fie că este vorba despre Poliţie, fie că este vorba de DGASPC sau alte entităţi”, a mai spus Ligia Deca.

Deca a precizat că orice sesizare privind un caz de violenţă în şcoală trebuie tratat foarte serios.

„Orice sesizare, că vine din partea unui elev, din partea unui părinte, privind un caz de violenţă în şcoală trebuie tratat foarte serios. Indiferent dacă el se confirmă sau nu, trebuie parcurse toate etapele din procedura pentru prevenirea violenţei în şcoală, procedură care era în vigoare în luna decembrie. (…) Avem o procedură care vizează toate obligaţiile conducerii şcolii. De asemenea, avem Corpul de Control al Ministerului să vedem dacă a fost respectată procedura de către toate părţile implicate. Dacă constatăm că a fost încălcată procedura, cei responsabili vor respecta toate rigorile legii. Trebuie să avem zero toleranţă pentru abateri pentru că siguranţa copiilor în şcoală este primordială”, a mai declarat ministrul Educaţiei.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Luni, mai mulți părinți au protestat în fața Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din București, după ce mama unui elev a acuzat că fiul ei a fost agresat sexual de două ori, prima dată în 2022, când avea 8 ani, autorul fiind alt minor. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat luni, 4 martie, la Antena 3 că a cerut toate datele în cazul elevului abuzat de două ori la Școala Nicolae Titulescu, iar dacă directoarea a ascuns faptele, va suporta consecințele.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

Marica13   •   06.03.2024, 10:49

E normal că nu ai ce căuta pe acea funcție nu ști nimic

Boro67   •   05.03.2024, 14:51

Romania nu își iubește copiii. Faceți mai puțin copii in tara asta.

nasty1   •   05.03.2024, 14:06

1. Cei mai multi directori de scoli sunt numiti politic, iar la scoala asta aflata in apropierea guvernului (Palatului Victoria) a clar ca a ajuns la conducere o pila. Ar trebui aflat cine a tinut-o in functie pana acum pe directoarea asta: PNL sau PSD? 2. Trebuie aflat si cine sunt parintii agresorului/violatorului, unele surse spunand ca tatal e sef in politia romana. Aceasta ar putea fi cauza musamalizarii cazului pana acum.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI