„Stimaţi părinţi, continuă procesul de înscriere la liceu! În situaţia în care copilul dumneavoastră nu este încă înscris în clasa a IX-a, calendarul de admitere conţine o nouă etapă de înscrieri, ce se va desfăşura în perioada următoare. Pot participa la această etapă de admitere copiii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă, dar nu s-au înscris la şcoala unde au intrat, cei care au participat la repartizare, dar nu au fost repartizaţi, precum şi cei care nu au susţinut evaluarea naţională şi deci nu au participat la repartizarea computerizată”, transmite Ligia Deca.

Ligia Deca precizează că, practic, orice copil care nu este încă înscris în clasa a IX-a poate participa, în zilele următoare, la a doua etapă de admitere. „Solicitaţi informaţii cu privire la înscriere la inspectoratul şcolar din judeţul dumneavoastră!”, mai spune Ligia Deca.

Potrivit Ministerului Educaţiei, se pot înscrie în această etapă de admitere:

  • candidaţii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen
  • candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini
  • candidaţii care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua
  • candidaţii care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat
  • candidaţii pe locurile speciale pentru romi şi cei pe locurile distinct alocate candidaţilor cu CES în unităţile de învăţământ de masă, absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut evaluarea naţională.
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Candidaţii pe locurile speciale pentru romi şi candidaţii pentru locurile distinct alocate candidaţilor cu CES în unităţile de învăţământ de masă îşi păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora.

Ministerul subliniază că şi în această etapă se pot susţine probe de aptitudini/probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă: 5 august 2024 – înscrieri pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă desfăşurate în a doua etapă a admiterii în învăţământul liceal; 6-7 august 2024 – desfăşurarea probelor; 8-9 august 2024 – afişarea rezultatelor şi soluţionarea eventualelor contestaţii.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI