Întrebată la finalul şedinţei de Guvern dacă se ia în calcul eliminarea din proiectele legilor educaţiei a unor prevederi precum desfiinţarea CNATDCU, Deca a spus că este nevoie să se ţină cont şi de solicitările „legitime” ale societăţii în ceea ce priveşte integritatea academică.
„În cadrul legislativ actual, care include decizia Curții Constituționale din această vară, facem tot ceea ce ține de noi pentru că acest cadru normativ care privește integritatea academică să răspundă și solicitărilor legitime ale societății pentru a preveni eventualele abuzuri”, a explicat Ligia Deca, citată de Edupedu.
Ligia Deca a continuat, spunând că „sunt oportune” prevederi precum cea privind acordarea titlului şi diplomei de doctor la nivelul universităţilor.
„Consider că unele prevederi ale pachetului legislativ, lansat în dezbatere publică, sunt în continuare oportune, de exemplu acordarea titlului și diplomei de doctor la nivelul universităților, dar, din discuțiile avute, elemente de tipul existenței unui filtru de tip CNATDCU trebuie să rămână. Luăm în considerare serios aceste discuții avute, inclusiv cu cei din conducerea CNATDCU actuală”, a spus Ligia Deca.
În iulie, fostul ministru al educației Sorin Cîmpeanu a lansat în dezbatere publică două proiecte de legi pentru educație, care desființează CNATDCU prin reorganizare și pierderea atribuțiilor specifice. Tot în proiect apare că analizarea sesizărilor de plagiate din doctorate va reveni universităților și apoi unei instanțe.
Dacă intră în vigoare, premierul Nicolae Ciucă, care este acuzat de plagiat în lucrarea de doctorat, va scăpa de verificările instituției.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro