Liliana Mincă şi-a început cariera politică în 2004, când s-a înscris în Partidul Conservator. A fost desemnată, în 2006, ca şefă a Loteriei Române, post pe care l-a ocupat trei ani. În 2011, s-a înscris în UNPR, partid în care a stat un an, preferând ulterior să candideze pentru un mandat de deputat din partea PPDD, mandat pe care l-a obţinut în alegerile din 2012.
În august 2015 s-a întors în UNPR, unde a rămas până în martie 2016, când a devenit membră PSD. În octombrie acelaşi an i-a părăsit pe social-democraţi în favoarea ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin. Partidul i-a oferit un loc pe lista din Botoşani pentru Camera Deputaţilor, fără însă a obţine mandatul dorit.
Tot miercuri, Marieta Safta a fost numită secretar de stat la Ministerul Justiției, iar Marcel Alexandru Stoica — subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Grindeanu a numit, de asemenea, patru consilieri la Cabinet — consilieri de stat în aparatului de lucru al prim-ministrului: Elena Cucu, Raluca-Andreea Constantin, Kunigunda Sprencz și Aron Szele.
Premierul a semnat și o decizie privind stabilirea atribuțiilor lui Marin Nițu, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.