Într-un interviu pentru revista Guardian`s Weekend, supermodelul a spus că ea crede crede în relatările femeilor despre experiențele lor cu Gerald Marie, care timp de peste trei decenii s-a numărat printre cele mai puternice figuri din industria modei.
„În timpul relației mele cu Gerald Marie, nu știam nimic despre aceste acuzații de natură sexuală împotriva lui, așa că nu am putut să le ajut pe aceste femei. Auzindu-le acum și bazându-mă pe propriile mele experiențe, eu cred că ele spun adevărul. Îmi frâng inima, deoarece acestea sunt răni care s-ar putea să nu se vindece niciodară și le admir curajul și puterea pe care le au pentru a vorbi astăzi”, a spus Evangelista, care a fost căsătorită cu Marie între 1987 și 1993.
Evangelista este una dintre cele mai faimoase și influente modele din toate timpurile. Intervenția ei a fost determinată de încă patru modele care l-au acuzat pe fostul ei soț de viol sau conduită imorală în revista Weekend. Astfel, numărul femeilor care îl acuză public pe Gerald Marie de conduită imorală din punct de vedere sexual și viol la nouă.
Marie este fostul președinte european al agenției de modele Elite, care la acea vreme reprezenta unele dintre modelele de top din lume, printre care Cindy Crawford, Claudia Schiffer și Naomi Campbell.
El neagă cu tărie toate acuzațiile care i-au fost aduse.
Luna trecută, procurorii din Franța au deschis o anchetă asupra lui Marie cu privire la aceste acuzații, inclusiv violul a patru femei. Printre acestea se numără Carre Otis, un model de top din anii 90, care avea 17 ani când spune că Marie a violat-o în mod repetat în timp ce locuia într-o cameră a apartamentului său în 1986.
La acea vreme, Evangelista se întâlnea cu Marie și nu era acolo când a avut loc presupusul abuz. Nu există nicio sugestie din partea lui Otis sau a oricărui model care să arate că Evangelista era la curent cu acuzațiile de la acea vreme.
Printre alții care au depus plângeri penale în Franța se numără Jill Dodd, care susține că Marie a violat-o în 1980; Ebba Karlsson, care susține că Marie a violat-o în 1990 și fosta jurnalistă sub acoperire Lisa Brinkworth, care a declarat pentru Sunday Times că șeful agenției de modele a atacat-o când lucra la o expoziție a industriei de modelling pentru BBC în 1998.
Avocații acestuia au spus că este „extrem de afectat” de acuzațiile care i se aduc, pe care le contestă ferm.
Fostele modele Wendy Walsh, Ann Maguire și EJ Moran sunt printre noile femei care vorbesc pentru prima dată.
Walsh, care are 58 de ani și este o prezentatoare de emisiuni radio populare în America, a declarat că Marie a violat-o în 1980, când era șeful agenției franceze Paris Planning.
Walsh a spus că vorbește abia acum, întrucât crede „că aceasta este încă o problemă pentru fetele din industria modei astăzi și trebuie să se oprească”.