ComenteazăCercetătorul este și vicepreşedintele Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei, o organizație neguvernamentală care și-a propus promovarea intereselor regiunii. Acesta a terminat Facultatea de Litere la Iași și apoi a făcut sociologie la Roma, unde s-a specializat în sociolingvistica migrației.
Întrebat de reporter de ce se rușinează moldovenii pentru felul cum pronunță cuvintele, cercetătorul a explicat că și alte nații au moldovenii lor. „În mai multe locuri cei care sunt mai aproape de capitala țării sunt mai mândri, vezi Parisul, accentul londonez. Poate la noi e mult mai accentuat și mai stigmatizată vorbirea moldovenească. Dar și scoțienii, de exemplu, față de londonezi sunt văzuți ca ăia mai ciudați, mai depărtați, mai arhaici. Peste tot există această opoziție”.
De ce și în Scoția, Franța sau Italia? Toate cazurile astea au un numitor comun, de aia știința e frumoasă, că îți dă un model. Și numitorul comun este construcția societății, care e o construcție culturală, nu e bazată pe sânge și relații, ca la triburile din Amazonia, deși chiar și acolo există o anume structură.
Alexandru Cohal, sociolingvist:
Istoria discordiei lingvistice
Lingvistul a explicat că putem înțelege mai bine separarea pe regiuni istorice a limbii dacă mergem pe firul istoriei până în secolul al XVIII-lea. „Aveam Țara Românească, chiar dacă nu era o statalitate modernă, avea o limbă de stat, era limba română și se numea limba valahă, a vlahilor. Existau tipărituri, administrații care vorbeau limba română, era și limba turcă, considerată peste, dar româna era recunoscută, limbă în care oamenii se identificau. În Moldova, cum ne spune și Cantemir în Descriptio Moldaviae, aveam aceeași situație. Dosoftei, și-a publicat Cazania în limba moldovenească. Ca lexic era la fel, dar pronunțările erau diferite. Nu era motiv de rușine, ci motiv de mândrie”, povestește Cohal.
În Transilvania era stăpânirea austriacă, prin urmare limbile maghiară și germană erau peste româna vorbită în zonă.
Unirea țării a început cu limba
Chestiunea limbii a devenit politică odată cu unirea principatelor din 1859. „S-a adoptat modelul francez, al revoluției franceze, așa-numitul model lingvistic iacobin. Să avem o singură limbă normată, adică să se renunțe la dialectalism, la pronunțări regionale și la un anumit lexic, și din partea moldovenilor și a muntenilor și să ajungem să avem un numitor comun, un lexic de bază”, mai explică acesta pentru Monitorul de Botoșani.
Când pașoptiștii au preluat modelul, a existat o oarecare rezistență, dar nu la fel ca în Franța. „…am luat la grămadă soluția politică de unire a celor două state Moldova și Țara Românească cu soluția lingvistică. Deci elitele de atunci erau convinse de modelul francez, asta era soluția. Francezii aveau să revină în anii 50-60 la viziunea lor, dar atunci la noi era comunismul cel mai crunt”.
Unificarea unei țări prin limbă poartă numele de „centralism ligvistic”, care vine la pachet cu niște probleme, potrivit cercetătorului: „Nu avem voie să vorbim despre limbi regionale, pentru că, dacă vorbim, dăm apă la moară rușilor și rusofonilor care vor să ne fure nu doar Basarabia, dar și, Doamne ferește, Iașiul și Moldova. Deci stigmatizarea servește centralismului lingvistic și cultural. Adică, trebuie să fim neapărat strâns uniți în jurul Bucureștiului, pentru că trebuie să rezistăm inamicului. Politicile lingvistice sunt o consecință a politicilor naționale, bazate pe cetatea asta asediată”.
Copiii ar înțelege „că o mamă vorbește într-un fel și nu e greșit”
Ar combate stigmatizarea abătută asupra moldovenilor dacă s-ar vorbi la școală despre aceste dialecte, crede Cohal.
„El înțelege că o mamă vorbește într-un fel și nu e greșit, chiar dacă la școală se vorbește altfel. E greu, pentru că încă din perioada interbelică, spun cercetătorii, anii 20-30, la școală profesorii băteau copiii peste mână, peste gură, atunci când spuneau «chicior» în loc de «picior», de exemplu”.
„…asta e o soluție, nu pentru a învăța elevul limba corectă, aia normată, o învață oricum, dar copilul va învăța că vorba de acasă are demnitate socială dacă o găsește în manual. Nu îi va mai fi rușine să o vorbească pe stradă la Botoșani, la Cluj sau chiar la Ploiești”, a mai spus cercetătorul.