Noul proiect de sistematizare a retelei secundare de transport public de tip maxi-taxi prevede eliminarea traseelor din zona centrala a Bucurestiului. Proiectul se afla in dezbatere publica si va trebui aprobat de consilierii municipali. Initiatorul proiectului, Stefan Pirpiliu, director in Primaria Capitalei, sustine ca liniile de maxi-taxi vor ocoli inelul principal de circulatie al Capitalei, iar bucurestenii nu vor mai putea veni in centru cu aceste masini. “Nu eliminam transportul din Bucuresti, dar pana la statiile de maxi-taxi se poate ajunge cu RATB-ul sau cu metroul”, spune Pirpiliu. Din analizele efectuate de Municipalitate, se propune si reducerea traseelor de maxi-taxi la 17, fata de 26 cate sunt in prezent.