Potrivit Los Angeles Times, medicii au fost chemați la ora locală 10.37. Contactat de ziar, managerul lui Presley nu a dorit să comenteze incidentul.

Surse medicale au declarat pentru TMZ că Lisa Marie Presley şi-a recăpătat pulsul după administrarea de către medici a unei injecţii cu adrenalină.

Potrivit unor imagini surprinse de paparazzi, mama sa, Priscilla, a mers la spital pentru a fi alături de fiica ei.

Priscilla Presley, surprinsă la spitalul unde fiica ei Lisa Marie a fost internată după ce a suferit un stop cardiac în casa ei din Calabasas | Foto: Profimedia

O sursă apropiată familiei a declarat pentru TMZ că menajera Lisei Marie a fost cea care a găsit-o inconștientă în dormitor. Fostul soț al Lisei, Danny Keough, care se afla în casă la acel moment, a încercat să o resusciteze până la sosirea paramedicilor.

Deocamdată, nu se cunosc mai multe informații privind starea ei de sănătate.

În urmă cu doar câteva zile, pe 10 ianuarie, Lisa Marie Presley şi Priscilla Presley au participat la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, unde Austin Butler a fost premiat pentru rolul principal din filmul „Elvis”.

Urmărește-ne pe Google News