Ulterior, zece dintre aceste orașe înscrise în competiție vor fi selectate de un juriu internaţional.

„Oraşele din România cu peste 50.000 de locuitori care au aplicat în perioada iunie – septembrie 2024 la Apelul pentru zece oraşe neutre climatic lansat în cadrul proiectului M100 au intrat oficial în competiţie pentru a primi susţinere în transformarea în oraşe sustenabile şi mai puţin poluante. Dintre cele 16 oraşe înscrise, zece vor fi selectate de un juriu internaţional şi anunţate pe 29 octombrie”, au transmis iniţiatorilor platformei dedicată programului.

Orașele înscrie în competiție, Alba Iulia, Bistriţa, Bârlad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Reşiţa, Sfântu Gheorghe, Timişoara, Târgovişte şi Târgu Mureş, reprezintă şapte dintre regiunile de dezvoltare ale României.

După încheierea Apelului, pe data de 15 septembrie 2024, aplicaţiile depuse de oraşe au intrat în procesul de evaluare şi selecţie.

Fiecare propunere transmisă de oraşele candidate va parcurge trei etape: verificarea eligibilităţii, evaluarea tehnică şi calitativă şi selecţia strategică – etapă ce se va concentra pe maximizarea impactului, promovarea diversităţii, stimularea incluziunii şi încurajarea parteneriatelor.

Procesul respectă etapele parcurse la nivel european pentru desemnarea celor 112 oraşe selectate în Misiunea Europeană şi este coordonat de un juriu internaţional format din profesionişti renumiţi din diverse domenii relevante, cum ar fi: urbanism, neutralitate climatică sau dezvoltare durabilă.

Cele zece oraşe selectate din România vor fi anunţate oficial în cadrul evenimentului „Climate Neutrality Forum M100” care va avea loc pe 29 şi 30 octombrie 2024, în Bucureşti, la Mina Museum.

Aceste orașe vor beneficia de informaţii, activităţi de dezvoltare a capacităţii (workshop-uri, webinarii, sesiuni de asistenţă tehnică individuală) şi documentaţie (ghiduri şi modele de documente programatice) pentru elaborarea planurilor de acţiune pentru neutralitate climatică, a planurilor de investiţii şi a altor documente relevante.

Iniţiativa „Towards Climate-Neutral and Smart Cities through Mutual Learning, Engagement and Capacity-Building” are ca obiectiv general sprijinirea oraşelor, în special a celor din regiunile mai puţin dezvoltate şi a oraşelor mici şi mijlocii, în planificarea tranziţiei către neutralitatea climatică.

Hub-ul M100 este un demers naţional dedicat coordonării eforturilor pentru atingerea ţintelor de neutralitate climatică, coordonat de către Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Foto: Primăria Municipiului Brașov – Facebook

Urmărește-ne pe Google News