Biroul Electoral Central a definitivat lista de candidați pentru alegerile parlamentare 2024, astfel că, în cursa pentru un loc în Parlamentul României s-au înscris 31 de partide și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților.

Cei mai mulți candidați pentru Senat și Camera Deputaților vin de la Partidul Social Democrat. Astfel, PSD are liste complete pentru 42 de circumscripții, unde candidează 639 de persoane. PSD este urmat de SOS România – 636 candidați, PNL – 630 candidați, AUR – 621 candidați, Forța Dreptei – 619 candidați, UDMR – 596 candidați și USR cu 589 de candidați.

Lista de candidați pentru alegerile parlamentare 2024

Candidați pentru Senatul României

Lista completă cu toți candidații pentru Senatul României la alegerile din 1 decembrie (format PDF).

Candidați pentru Camera Deputaților

Lista completă cu toți candidații pentru Camera Deputaților la alegerile din 1 decembrie (format PDF).

Câți candidați au înscris partidele la alegerile parlamentare 2024

  • Partidul Social Democrat – 639;
  • Partidul S.O.S. România – 636;
  • Partidul National Liberal – 630;
  • Alianţa pentru Unirea Românilor – 621;
  • Forţa Dreptei – 619;
  • Uniunea Democrată Maghiară din România – 596;
  • Uniunea Salvaţi România – 589;
  • Partidul Social Democrat Independent – 477;
  • Partidul National Conservator Român – 435;
  • Partidul România în Acţiune – 424;
  • România Socialista – 333;
  • Partidul Social Democrat Unit – 329;
  • Alternativa pentru Demnitate Naţională – 294;
  • Reînnoim Proiectul European al României – 273;
  • Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi – 263;
  • Alianţa National Creştină – 244;
  • Patrioţii Poporului Român – 172;
  • Partidul Oamenilor Tineri – 149;
  • Partidul Ecologist Român – 128;
  • Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate – 100;
  • Partidul Noua Românie – 73;
  • Liga Acţiunii Naţionale – 64;
  • Partidul Republican din România – 25;
  • Partidul Oamenilor Credincioşi – 14;
  • Partidul Verde – 10;
  • Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – 10;
  • Uniunea Geto-Dacilor – 8;
  • Partidul Patria – 7;
  • Partidul Dreptăţii – 4;
  • Partidul Pensionarilor Uniţi – 1;
  • Partidul Phralipe al Romilor – 1;

Cele 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale înscrise la alegerile parlamentare 2024

  • Asociaţia Macedonenilor din România;
  • Uniunea Elenă din România;
  • Uniunea Democrată Turcă din România;
  • Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România;
  • Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT.;
  • Uniunea Croaţilor din România;
  • Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România;
  • Forumul Democrat al Germanilor din România;
  • Uniunea Polonezilor din România;
  • Uniunea Armenilor din România;
  • Asociaţia Liga Albanezilor din România;
  • Uniunea Ucrainenilor din România;
  • Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România;
  • Uniunea Culturală a Rutenilor din România;
  • Uniunea Bulgară din Banat – România;
  • Uniunea Sârbilor din România;
  • Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România;
  • Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”;
  • Forumul Cehilor din România.

Ce votăm, de fapt, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024

La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, senatorii și deputații sunt aleși prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.

Sistemul electoral este unul proporțional, membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din votul național sau cel puțin 20% din voturile din patru circumscripții. Alianțele electorale trebuie să treacă un prag mai ridicat, respectiv, 8% pentru alianțele cu două partide, 9% pentru cele cu trei partide, și 10% pentru alianțele cu mai multe partide.

Alegerile parlamentare se țin o dată la 4 ani și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională cu vot în colegii uninominale, după cum urmează:

  • Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori;
  • Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.

 
 

Urmărește-ne pe Google News