Acestea vor fi livrate prin curier solicitanților, la adresa trecută în cererea de înscriere. Lista celor 5.000 de beneficiari este publicată pe site-ul pmb.ro, într-un format care permite fiecărui aplicant să verifice dacă se regăsește pe listă, fiind protejate în același timp datele cu caracter personal ale solicitanților, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei.
Livrarea va avea loc în următoarele două săptămâni, potrivit contractului încheiat cu furnizorul serviciilor de tipărire și distribuire a voucherelor.
În cazurile în care livrarea nu se va putea face, din motive obiective, la domiciliul beneficiarilor, voucherele vor fi returnate Primăriei, urmând a fi ridicate de beneficiari, de la Biroul de relații cu Publicul, în baza unei notificări telefonice prealabile.
În total, au fost primite aproximativ 30.000 de solicitări, numărul exact al acestora, urmând a fi stabilit după prelucrarea tuturor cererilor.
Solicitanții care nu se regăsesc pe lista primilor 5.000 de beneficiari sunt incluși în baza de date a programului și vor primi vouchere în etapa a doua, care va demara imediat după aprobarea de către Consiliul General al Municipiului București a suplimentării numărului de vouchere, în ședința din 30 august 2017.
Detalii privind modul în care vor fi acordate voucherele din etapa a doua vor fi comunicate imediat după aprobarea proiectului de Hotărâre în Consiliul General.
Primăria Capitalei a anunțat, recent, și care sunt magazinele din care bucureştenii îşi pot cumpăra biciclete cu ajutorul voucherelor din cadrul proiectului „Biciclişti în Bucureşti”.
CITEȘTE ȘI… 44 de ani de când Ilie Năstase devenea primul nr. 1 din istoria tenisului. ”Eu am fost lider pe 23 august, poate Simona va fi pe 1 decembrie”
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro