La Senat, PSD își propune să câștige 3 locuri, plus încă unul la redistribuire.

“Calculul este făcut la un scor cu 3 în față. Dar putem obține și mai bine, pentru că la Consiliul General am luat un scor foarte bun, deci avem electorat în București”, au declarat surse din partid pentru Libertatea.

În aceste condiții, se vor califica automat pentru un loc de senator Gabriela Firea, cea care va deschide lista la Senat, Gabriel Mutu, primarul de la sectorul 6, care a pierdut bătălia în fața lui Ciprian Ciucu – locul 2, și Daniel Zamfir – cel care a trecut recent în barca PSD, după ce fusese liderul senatorilor ALDE, dar a părăsit barca lui Călin Popescu Tăriceanu – locul 3 pe listă.

Pe următoarele poziții, care nu au victoria asigurată, s-ar putea clasa Robert Cazanciuc – actualul președinte al Senatului, Șerban Nicolae și Mihnea Costoiu. Ecaterina Andronescu nu mai este în cărți pentru un loc eligibil.

La Camera Deputaților, discuțiile nu sunt încă tranșate. Surse din PSD declară că există 14 înscriși pentru o listă ce nu poate aduce decât cel mult 10 victorii.

“Pe calculele pesimiste luăm 8-9 locuri, pe cele optimiste luăm chiar 10”, au declarat sursele.

Marea surpriză este faptul că liderii PSD negociază cu Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, pe care ar dori să-l pună cap de listă. Ar fi un câștig de imagine pentru PSD pe partea medicală, având în vedere că în România, și în lume, toți discută acum despre sănătate.

“Nu e nimic bătut în cuie, se discută despre Rafila mai mult pe la colțuri, în partid, nimic oficial”, au declarat surse Libertatea.

“Sunt multe discuții, cu mulți”, spun alții.

Întrebat de Libertatea dacă ar putea accepta o astfel de propunere, Alexandru Rafila a lăsat răspunsul deschis. “Deocamdată, nu pot să infirm sau să confirm”, a spus președintele Societății Române de Microbiologie.

Specialistul a mai fost ofertat de Victor Ponta pentru a fi candidatul Pro România la Primăria Capitalei, dar a refuzat.

Pe lista PSD București pentru Camera Deputaților se vor mai regăsi ceilalți primari care au pierdut cursa pentru primăriile de sector – Daniel Florea, de la 5, și Daniel Tudorache, de la sectorul 1. 

Există o posibilitate destul de mare ca pe un loc câștigător să se califice și Dan Cristian Popescu – viceprimarul de la sectorul 2 care a pierdut în fața candidatului USR PLUS, după ce a părăsit PNL pe ultima sută de metri înainte de campanie și s-a înscris în PSD.

“Mai sunt pe listă Florin Manole, Rodica Nassar, Carmen Mihălcescu, care vor fi pe locuri eligibile”, au completat sursele tabloul de la Camera Deputaților.

Nu se va mai regăsi pe listă Liviu Pleșoianu, un cunoscut susținător al teoriilor lui Liviu Dragnea privind statul paralel.

Oameni din PSD au declarat însă că nimic nu este bătut în cuie până vineri, când conducerea centrală a PSD va evalua propunerile organizațiilor și va lua decizia finală. Ședința social-democraților ar trebui să înceapă la ora 10 și să aibă loc la Parlament. Fiecare președinte de organizație va intra separat la discuții.

 
 

Urmărește-ne pe Google News