Primul semn că Marcel Ciolacu e dispus să cedeze în ceea ce privește decizia fermă că România va da un comisar bărbat, nu femeie, a fost dat joi când a recunoscut, profund nemulțumit de situație, că Ursula von der Leyen i-a cerut comisar femeie.  

„Dacă pentru un anumit portofoliu, cea mai potrivită persoană este o femeie, atunci vom nominaliza o femeie. Dacă pentru un anumit portofoliu este mai potrivit un bărbat, vom nominaliza un bărbat. Contează foarte mult domeniul pe care o să-l reprezentăm, prin comisarul României în Comisia Europeană”, a afirmat Ciolacu pe temă, după ce varianta propusă șefei CE a fost Victor Negrescu.

Victor Negrescu. Foto: Facebook

În cercurile social-democrate sunt discutate mai multe potențiale doamne, cu toate că și liberalii își fac planuri, deși știu că nu prea au șanse. Primul nume avansat, însă doar cu titlul de a exista și o variantă femeie, a fost Simona Bucura-Oprescu, ministră a muncii. Aceasta ar fi trebui să fie formal, propunerea de doamnă, ca să fie bifată cerința de cotă de gen, dacă exista un acord privind Victor Negrescu.

În condițiile în care a fost sugerată mai ales trimiterea unei doamne cu profil de tehnocrat, cel puțin două nume sunt pe lista PSD, considerate ca specialiste pe zona fondurilor europene, dar mult mai puțin cunoscute. O variantă e Teodora Preoteasa, care în prezent e secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, fiind numită în această funcție în iulie 2023. Anterior, Preoteasa a fost și consilieră la Cancelaria premierului, în perioada în care Nicolae Ciucă era șef al Guvernului.

Din 2013, când premier era Victor Ponta, Teodora Preoteasa a lucrat pe diferite funcții în Ministerul Fondurilor Europene, având funcții de conducere: director, director general adjunct sau director.

În 2022, HotNews scria că Teodora Preoteasa este fina lui Victor Ponta, însă aceasta e percepută în instituție ca „un bun specialist”, fiind cea care „a condus negocierile cu Bruxelles-ul pe Programele Operaționale în mandatul fostului ministru USR al MIPE, Cristian Ghinea”.

Teodora Preoteasa

O altă variantă, tot specializată pe fonduri europene

Tot din rândul PSD e vehiculat și numele Roxanei Mânzatu, aleasă de curând în Parlamentul European. Între iunie 2019 și noiembrie 2019 a fost ministră a fondurilor europene, iar în ultimii ani a fost secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și coordonatoarea unei structuri din cadrul Cancelariei premierului care monitoriza implementare programelor finanțate din fonduri publice și europene.

Mânzatu văzută ca o profesionistă, cu studiile făcute la timp, care s-a ocupat de problematica integrării României în UE și a fondurilor europene de aproape două decenii.

Și G4Media a scris vineri că Mânzatu „se numără printre propunerile transmise de premierul Marcel Ciolacu la Bruxelles”. Potrivit informațiilor Libertatea, până acum discuțiile sunt încă informale, nefiind trimis vreun document, după cum au precizat surse din zona social-democrată.

Roxanei Mânzatu. Foto: Facebook

PNL bagă și el capul în peisaj

În rândul liberalilor, dar mai ales prin influența mâinii invizibile a șefului de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis, e discutată ca variantă Luminița Odobescu, ministra afacerilor externe.

Despre variante de bărbați deși Rareș Bogdan a amintit într-o emisiune de joi seară că sunt cel puțin patru nume – Daniel Buda și Dan Motreanu, ca potențiali comisari pentru Agricultură, Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan, ca potențiali comisari pentru Extindere  – nici nu poate fi vorba, pentru că tocmai neîndeplinirea cotei de gen lovește din plin tot România, la fel ca în 2019.

Lobby pentru acceptarea variantei Negrescu

La nivel european și în spațiul public autohton a început o întreagă campanie de sprijinire a propunerii Victor Negrescu pentru funcția de comisar. Din rândul specialiștilor și al demnitarilor de stânga au ieșit cu poziții clare de susținere Janina Sitaru, secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe, care provine din rândul PSD, dar și Ruxandra Ivan, una din consilierele lui Marcel Ciolacu în ceea ce privește politica europeană și externă, cadru didactic în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității din București.

Doi politicieni de renume din familia social-democraților europeni au luat poziție pro-Negrescu. Într-o declarație pentru Caleaeuropeana.ro, Giacomo Filibeck, secretar general al PES, a precizat că îi sprijină pe Negrescu și Marcel Ciolacu pentru obținerea unui portofoliu important pentru România. Și din partea lui Rene Repasi, lider de grup al social-democraților germani din PE, a venit un mesaj de susținere pentru Negrescu, potrivit aceleiași surse.

De altfel, potrivit informațiilor Libertatea cea mai mare susținere pentru Negrescu vine din partea socialiștilor germani și a celor spanioli, cu care are legături foarte bune.

Urmărește-ne pe Google News