Bilanţul diplomaţilor ruşi expulzaţi de la începutul războiului din Ucraina, declanşat de Rusia pe 24 februarie, este de peste 250, urmând ca şi alţii să fie expulzaţi, notează sursa citată.

Luni, Germania a anunţat expulzarea a 40 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj. „Persoanele vizate au acum un termen de cinci zile pentru a părăsi Germania. Se presupune că diplomaţii respectivi sunt membri ai serviciilor de informaţii ruse”, au transmis oficialii germani.

Expulzările au fost descrise ca un răspuns imediat la uciderea civililor în orașul Bucha. „Imaginile din Bucha demonstrează o brutalitate incredibilă din partea conducerii ruse şi a celor care îi urmează propaganda”, a subliniat Annalena Baerbock, ministrul german de externe.

Surse din serviciile de informații germane au informat presa din Germania că printre cei care urmează să fie expulzați se numără persoane care „reprezintă o amenințare concretă” pentru activiștii ucraineni stabiliți în Germania, precum și pentru cei aproximativ 307.000 de refugiați ucraineni care au sosit de la izbucnirea războiului, scrie The Guardian.

Până la 2.000 de spioni ruşi ar opera în Germania, potrivit unor surse citate de The Guardian.

Tot luni, Franţa a anunţat expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi. „Acțiunile lor sunt împotriva intereselor noastre de securitate națională. Această măsură face parte dintr-o inițiativă europeană, a declarat ministerul francez de Externe, într-un comunicat.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Expulzări anunțate și marți

Marți după-amiază, Spania a anunțat expulzări, spunând că 25 de diplomați și personal al ambasadei vor trebui să plece.

„Imaginile insuportabile pe care le-am văzut cu privire la masacrul civililor din orașul Bucha, după retragerea armatei ruse ne indignă profund”, a declarat ministrul de externe, José Manuel Albares. El a declarat că diplomații și personalul reprezintă o „amenințare la adresa intereselor țării” și vor fi expulzați imediat.

De asemenea, ministerul de Externe al Suediei a anunţat expulzarea a trei diplomați ruși despre care a spus că au efectuat „operațiuni ilegale”.

Italia a expulzat marți, 5 aprilie, 30 de diplomați care lucrau la Ambasada Rusiei la Roma, potrivit New York Times. Ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, a catalogat măsura ca fiind una „necesară” pentru a proteja securitatea națională, „în acord cu alți parteneri europeni și atlantici” și în contextul „agresiunii nejustificate împotriva Ucrainei din partea Federației Ruse”.

Și Danemarca a anunțat, astăzi, că va expulza 15 diplomați ruși, în conformitate cu măsurile luate de alte țări din Uniunea Europeană, după apariția informațiilor despre civilii uciși și gropile comune găsite în orașul Bucha în urma retragerii trupelor ruse, notează Reuters. Ministerul danez de externe a declarat că nu va ajunge la expulzarea ambasadorului, deoarece nu dorește să întrerupă complet legăturile diplomatice cu Moscova.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Ministrul leton de externe Edgars Rinkēvičs a anunțat că țara sa va închide cele două posturi consulare rusești din Daugavpils și Liepāja. „Personalul diplomatic al acestor consulate generale este declarat persona non grata în Letonia”, se arată într-un comunicat. Treisprezece diplomați ruși vor fi expulzați.

De asemenea, Estonia a expulzat 14 membri ai personalului din consulatele sale, inclusiv șapte diplomați. Aceștia au termen până la 30 aprilie să părăsească țara, scrie Politico.

În urmă cu o zi, ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, a declarat că, în semn de „solidaritate deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean”, Lituania va expulza ambasadorul rus. De asemenea, propriul ambasador în Rusia se va întoarce la Vilnius în viitorul apropiat, a declarat el.

Uniunea Europeană expulzează de la Bruxelles 19 diplomaţi ruşi

Uniunea Europeană a transmis marţi că a declarat indezirabili 19 diplomaţi ruşi pentru „angrenarea în activităţi contrare statutului lor diplomatic” şi le-a cerut să părăsească ţara-gazdă, Belgia, informează Agerpres, care citează Reuters.

„Pe baza deciziei înaltului reprezentant (pentru relaţiile externe – n. red.) Josep Borrell, 19 membri ai Misiunii Permanente a Federaţiei Ruse la UE din Bruxelles au fost declaraţi personae non gratae”, a comunicat blocul european.

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran
Recomandări
Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

UE a arătat că a luat decizia şi ca protest după apariţia informaţiilor privind crimele comise în oraşe ucrainene aflate sub controlul Rusiei după invazia începută în 24 februarie.

Uniunea Europeană a calificat uciderea civililor drept „atrocitate”, dar Moscova susţine că este vorba de o înscenare din partea Kievului.

România expulzează 10 diplomați ruși

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat marţi seară, într-un comunicat, că autoritățile române au decis declararea ca personae non gratae pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.

Decizia autorităţilor române a fost luată „având în vedere că activitățile și acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961′, a transmis MAE.

Decizia a fost comunicată ambasadorului Federației Ruse la București, domnul Valery Kuzmin, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice, precizează MAE.

MAE a reiterat condamnarea fermă a crimelor comise la Bucha și în alte localități din Ucraina, pentru care răspunderea aparține Rusiei.

Săptămâna trecută, numeroși diplomați ruși au fost expulzați din SUA, Olanda, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Republica Cehă, Irlanda și Belgia.

Rusia: „Expulzările fac parte dintr-o campanie coordonată în prealabil”

Marți, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Alexander Grushko, a declarat că expulzările fac parte dintr-o „campanie coordonată în prealabil”, adăugând că acestea sunt contraproductive și că vor avea un efect de lungă durată. „Aceasta este o lovitură dată relațiilor bilaterale, canalelor de discuții diplomatice”, a spus el. Rusia, a adăugat el, va lua „măsuri asemănătoare”.

Rusia a anunțat până acum că va expulza câțiva diplomați din Lituania, Letonia și Estonia, deși se așteaptă ca mulți alții să urmeze.

Luni, fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat a declarat pe canalul său Telegram că răspunsul Moscovei va fi „simetric și distructiv pentru relațiile bilaterale”. „Pe cine au pedepsit? În primul rând, pe ei înșiși”, a mai spus el.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI