De asemenea, premierul a precizat că dacă campania de vaccinare nu merge în direcția corectă, nu vor fi luate noi măsuri de relaxare.
Principalele declarații ale lui Florin Cîțu:
- E important să avem astfel de centre de vaccinare, înțeleg că a început și un maraton al vaccinării. Maratoane care vor fi în toate municipiile din țară, în perioada următoare pe toată vara. Foarte mulți dintre români s-au vaccinat, dar este important ca cei vaccinați să-și convingă rudele. E singura soluție de a trece la următoarea etapă, etapa post-pandemie, în care ne concentrăm din nou pe economie.
Despre raportul privitor la decesele de Covid-19
- Am spus și ieri doamna ministru a prezentat public raportul, înțeleg că este nevoie de mai multe analize pentru a pune la cap aceste informații. Din ce știm până acum, între Corona.Forms și datele INS există o compatibilitate de peste 90%, deci lucrurile nu stau atât de rău, dar trebuie să vedem ce se întâmplă, de ce există această diferență, diferență care a existat în toate țările UE.
Despre relaxarea restricțiilor
- După ce mă întorc de la Suceava, avem o ședință de Guvern prin care adoptăm noi măsuri care trebuie să intre în vigoare de mâine. Este vorba de a elimina restricțiile din timpul nopții, restricții pentru magazine, portul măștii în spațiile deschise.
- Pe rând le vom lua pe toate și le vom explica. Ulterior, vom pregăti măsurile pentru 1 iunie. Noi am luat aceste măsuri mai repede pentru că am văzut că avem o rată de vaccinare peste așteptări și le-am arătat românilor că merită să te vaccinezi.
- Nu ne uităm doar la rata de vaccinare, ne uităm și la pozitivare, sunt mai mulți indicatori la care ne uităm, dar dacă vaccinarea nu merge în direcția corectă, eu am spus și ierim putem să tragem și frâna de mână, până la urmă, nu putem să ne jucăm cu acest lucru.
- O să luăm o decizie în privința persoanelor vaccinate, dar dacă organizatorii își asumă că o să fie doar persoane vaccinate, o să fie fără restricții. E decizia organizatorului dacă vrea să aibă mai multe persoane la eveniment.
- Masca în spațiul public vrem să nu o mai purtăm până la finalul anului, dar asta depinde foarte multe de rata de vaccinare.
Florin Cîțu va merge la Centrul de vaccinare drive-through de la Shopping City Suceava, după care la Centrul de vaccinare din Spitalul orăşenesc Gura Humorului.
Totodată, premierul va participa la prezentarea proiectelor de infrastructură A7, A8 şi a celor de investiţii ale Consiliului Judeţean Suceava. La ora 13,00, va avea o întâlnire cu reprezentanţii sectorului HoReCa