Principalele declarații ale lui Sorin Cîmpeanu:

  • Am semnat și transmis spre semnare Ministerului Sănătății ordinul de ministru comun prin care se va înlocui sintagma depășirea pragului de 6 la mie cu sintagma intrare în carantină. Acest lucru se află în momentul în care vorbim în analiza Comitetului pentru Situații de Urgență, unde sunt convins că se va găsi înțelegere pentru importanța școlii, pentru a avea pierderi educaționale cât mai puține și alte categorii de pierderi.
  • Am solicitat ca trecerea integrală în online a școlilor să se facă  doar atunci când localitățile intră în carantină. Am văzut situații în care este depășit pragul de 6 la mie și fiind mai mulți factori care sunt luați în considerare în luarea carantinei, există localități care nu sunt carantinate, de exemplu București, deci și școlile trebuie să funcționeze, atâta timp cât alte localități rămân deschise.
  • Simulările se vor derula atât pentru examenele de bacalaureat, sunt în curs aceste probe. Azi, am avut o prezență de aproape 109 mii de elevi din anii terminali, prezență de 75%. Aceste simulări se vor derula până în data de 31 martie în toate localitățile care nu vor fi carantinate, chiar dacă este depășit pragul de 6 la mie.
  • Am propus o serie de modificări în structura anului școlar. Modificări care au următoarele avantaje, propunând o vacanță de primăvară care să înceapă în data de 2 aprilie până în data de 4 mai, această vacanță va cuprinde perioada sărbătorilor pascale.
  • În acest fel, perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectivă epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilității prin acordarea acestei vacanțe în tot sistemul de învățământ preuniversitar.
  • Examenul național de bacalaureat se păstrează la datele planificate, se păstrează cu distanță fizică și se va derula între 28 iunie și 1 iulie, probele scrise. Singura diferență va fi că vom echivala ca și anul trecut competențele, cu excepția celor din promoțiile anterioare, care vor susține competențele digitale.
  • În afară de păstrarea datelor pentru examenul de bacalaureat se regăsește în păstrarea datelor pentru evaluărilor la clasa IV și a VI-a; evaluările la clasa a II-a, urmând a fi programate în cursul lunii mai.
  • Vom acorda importanţa cuvenită pretestărilor pentru PISA. Decalăm examenul de Evaluare Naţională, el se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, urmând ca admiterea în liceu să se facă după 8 iulie. Se păstrează toate datele iniţiale pentru titularizare şi definitivat.
  • Am fost nevoiți să construim acest calendar care să genereze perturbări minime în structura anului școlar. Reușim să păstrăm examenul de bacalaureat la datele stabilite, vom avea și șansa unei admiteri în învățământul superior, organizată în vara acestui an.

Întrebat dacă elevii din București vor trece automat în online, după ce rata de infectare a depășit pragul de 6 la mia de locuitori, Sorin Cîmpeanu a anunțat că „această decizie se ia la nivel național, depășirea pragului de 6 la mia de locuitori nu generează intrarea automată în online a școlilor.”

  • Urmărind formularul declarației pe proprie răspundere, Secțiunea a II-a care definește modalitățile de intrare-ieșire din zonele carantinate, putem vedea la punctul E „motive justificate”: însoțirea copiilor. Nu vreau să mă exprim mai mult decât atât. Oricum școlile vor rămâne deschise până pe 1 aprilie, începând din 2 aprilie vor intra în vacanță. În vacanță nu sunt cursuri online. De asemenea, un lucru pe care trebuie să-l acceptăm din motive de protecție sanitară, din păcate programul de recuperare va fi posibil doar până la pragul de 6 la mie. Acestea sunt discuțiile din acest moment.

Ministrul educaţiei i-a transmis marți dimineață, 23 martie, ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, o adresă prin care solicita ca trecerea cursurilor în sistem online să se facă „numai în situația în care la nivelul localității este declarată stare de carantină”.

„Am stabilit cu ministrul sănătății că vom modifica ordinul de ministru comun, în așa fel ca elevii să meargă la școală până la instituirea carantinei, cu restricțiile cunoscute, conform scenariilor. Vom modifica sintagma «școlile intră în online la 6 la mie» cu sintagma «școlile intră în online la intrarea în carantină»”, a anunțat, marți, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News