14 ian. 2021 – Acum 4 ani
14-01-2021

Joe Biden cere Senatului să nu se concentreze doar pe punerea sub acuzare a lui Trump

Președintele ales Joe Biden a reacționat și el, după ce președintele în exercițiu Donald Trump a fost pus sub acuzare în Camera Reprezentanților pentru incitare la violențele de la Capitoliu.

Joe Biden a declarat că votul Camerei „pentru acuzarea și răspunderea președintelui” a fost „un vot exprimat de membrii care au respectat Constituția și conștiința lor”. Acesta a precizat că Senatul trebuie să poată continua procesul judiciar al lui Trump, dar în timp ce lucrează și la agenda pentru interesul public.

„Această națiune rămâne, de asemenea, sub controlul unui virus mortal și al unei economii care se învârte”, a explicat Biden.

„Sper că cei din conducerea Senatului vor găsi o modalitate de a face față responsabilităților lor constituționale în ceea ce privește punerea sub acuzare, în timp ce lucrează și la celelalte chestiuni urgente ale acestei națiuni”, a mai spus el, potrivit CNN.

14 ian. 2021 – Acum 4 ani
14-01-2021

Prima reacție a lui Donald Trump. Nu s-a referit la acuzațiile care i se aduc

Într-un discurs filmat în biroul său de la Casa Albă, președintele în exercițiu a făcut un apel la calm, relatează CNN. Donald Trump nu s-a referit însă la acuzațiile care i se aduc privind incitarea la insurecție, dar a precizat că Serviciile Secrete l-au informat despre „potențialele amenințări”.

„Niciun adevărat susținător al meu nu ar putea să susțină vreodată violența politică. Niciun adevărat susținător al meu nu ar putea vreodată să nu respecte legea sau marele nostru drapel american. Nu există justificare pentru violență”, a spus Donald Trump.

„Acum cer tuturor celor care au crezut vreodată în ceea ce am vrut noi să facem să se gândească la modalități de a ușura tensiunile, de a calma lucrurile și de a ajuta la promovarea păcii în țara noastră”, a adăugat el.

La sfârșitul mesajului, care a fost înregistrat de Casa Albă, și nu de camerele de televiziune independente, Trump a denunțat ceea ce a numit „asaltul fără precedent al liberei exprimări pe care l-am văzut în ultimele zile”.

„Eforturile de a cenzura, anula și de a pune pe o listă neagră concetățenii noștri sunt greșite și sunt periculoase”, a transmis Trump.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Suficiente voturi pentru punerea sub acuzare a președintelui

Democrații au strâns 232 de voturi, suficiente pentru punerea sub acuzare a președintelui Donald Trump pentru incitare la insurecție, în urma evenimentelor violente de miercurea trecută.

10 republicani au votat alături de democrați.

Alți 197 de republicani au votat împotriva rezoluției de punere sub acuzare.

Cinci congresmani nu au votat.

Donald Trump devine astfel primul președinte din istoria SUA care este pus sub acuzare de două ori în Congres. Prima punere sub acuzare a avut loc în decembrie 2019, în scandalul Ucraina, în care Trump a fost învinuit că l-a presat pe liderul de la Kiev să îl ancheteze pe Joe Biden și pe fiul său.

Senatul l-a achitat de acea punere sub acuzare în ianuarie 2020.

Tot Senatul se va pronunța și în privința acestei noi puneri sub acuzare. Miza nu va fi demiterea, deoarece procesul se va prelungi mult după finalul mandatului lui Trump.

Importanța unui vot pentru condamnare în Senat, care trebuie susținut de două treimi dintre senatori, este pe de o parte simbolică, democrații fiind de părere că Trump trebuie să fie sancționat pentru că a incitat mulțimea să ia cu asalt Capitoliul.

Miza votului ar putea fi și una mai practică. Un eventual vot pentru condamnare ar putea fi urmat de un vot pentru interzicerea ocupării de funcții publice, ceea ce i-ar bloca lui Trump o eventuală tentativă de a candida la alegerile din 2024.

Pentru ca acest scenariu să devină realitate, mai mulți senatori republicani – 17 la număr – ar trebui să voteze alături de democrați. Dar numărul celor dispuși să îl părăsească definitiv pe Trump este deocamdată incert.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

A început votul

Rezultatul este previzibil, în condițiile în care democrații dețin majoritatea în camera inferioară.

Singura necunoscută: câți republicani vor vota pentru punerea sub acuzare a președintelui.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Cel puțin șapte republicani, alături de democrați

Șapte republicani au anunțat că vor vota pentru punerea sub acuzare a președintelui în exercițiu.

Numărul exact va fi vizibil abia după vot.

Cea mai mare parte a reprezentanților partidului va rămâne însă alături de președinte.

Reprezentantul statului Texas în camera inferioară a Congresului, Chip Roy, a sintetizat poziția multor republicani.

Comportamentul președintelui Trump este ”pasibil de punere sub acuzare”, a spus el, însă articolul de acuzare depus de democrați este incorect și reprezintă un pericol pentru libertatea de exprimare a legislatorilor și a americanilor.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Liderul senatorilor republicani nu a decis dacă va susține condamnarea lui Trump

Liderul majorităţii republicane din Senatul SUA, Mitch McConnell, a declarat miercuri că nu a luat o decizie finală cu privire la modul în care va vota asupra destituirii preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters.

„Nu am luat o decizie finală cu privire la modul în care voi vota”, le-a spus McConnell colegilor săi republicani, adăugând că va asculta argumentele legale prezentate Senatului după votul Camerei de punere sub acuzare.

Simplul fapt că McConnell evită o susținere clară pentru Trump reprezintă un semnal pentru poziția actuală a partidului.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Președintele face un apel la calm

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a lansat miercuri un apel la calm către ”toţi americanii”, în condiţiile în care se aşteaptă noi manifestaţii pe teritoriul american, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Vă cer: fără violenţă, fără delicte, fără vandalism”, a scris Donald Trump într-un scurt comunicat trimis într-un moment în care Congresul se pregăteşte să-l pună sub acuzare pentru că a încurajat asaltul împotriva Capitoliului în urmă cu o săptămână.

„Nu aceasta reprezentăm noi şi nu aceasta reprezintă America. Îi chem pe TOŢI americanii să ajute la aplanarea tensiunilor. Vă mulţumesc”, a mai scris Trump.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Lider republican: Punerea sub acuzare a lui Trump într-un timp atât de scurt este o greșeală

Liderul minorității republicane din Camera Reprezentanților, Kevin McChartyhy, a admis că Trump este responsabil pentru atacul de la Capitoliu de săptămâna trecută.

El a catalogat asaltul drept ”nedemocratic, ne-american și criminal”.

Republicanul a avertizat însă că punerea sub acuzare a lui Trump va diviza și mai mult țara și a cerut Congresului să se concentreze pe unificarea americanilor.

”Cred că punerea sub acuzare a președintelui într-un timp atât de scurt ar fi o greșeală. Nu a fost făcută nicio investigație. Nu au fost ținute audieri”, a subliniat el.

Precedenta punere sub acuzare a lui Trump a avut loc după multe zile de dezbatere și audieri în Congresul SUA.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Procesul din Senat va începe după sfârșitul mandatului lui Trump

Liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, nu este de acord cu organizarea rapidă a procesului lui Trump din camera superioară a Congresului.

Cel mai probabil, acesta va începe după învestirea lui Joe Biden în funcția de președinte.

Vestea a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al lui McConnell, Doug Andres.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Pelosi: ”Trump este un pericol real la adresa țării”

Președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat că Trump este ”un pericol real și prezent” pentru țară.

”Știm că președintele SUA a incitat la insurecție, această rebeliune armată împotriva țării noastre. trebuie să plece, este un pericol real și prezent la adresa națiunii pe care o iubim”, a spus Pelosi.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Garda Națională asigură securitatea în Congres

Acuzate că nu au prevenit asaltul de la Capitoliu în urmă cu o săptămână, autoritățile au mobilizat efective impresionante de trupe la Washington, în așteptarea învestirii noului președinte Joe Biden, ce va avea loc pe 20 ianuarie.

Militari din Garda Națională, în Congresul SUA FOTO: EPA

Sute de soldați din Garda Națională erau deja prezenți miercuri în Congresul SUA, în ziua în care Camera Reprezentanților dezbate și votează punerea sub acuzare a lui Donald Trump pentru incitare la insurecție.

Mai multe detalii și imagini, în acest articol.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Cum se poziționează Partidul Republican

Liderul majorității republicane din Senat Mitch McConnell este în favoarea procedurii de impeachment, a precizat o sursă din partid pentru CNN.

Raportul confirmă informațiile similare relatate inițial de New York Times.

”McConnell nu cred că Trump va dispărea și consideră că partidul trebuie să se delimiteze clar, pentru a se salva”, a precizat sursa.

În același timp, vin noi informații despre numărul republicanilor care ar putea vota alături de democrați în Camera Reprezentanților.

O sursă din Partidul Republican crede că 10-20 de parlamentari din camera inferioară ar putea susține punerea sub acuzare a președintelui în exercițiu.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Avertisment înainte de învestirea lui Biden

Ministrul american interimar al justiţiei, Jeffrey Rosen, i-a avertizat miercuri pe potenţialii terorişti „interni” împotriva comiterii de atacuri în perspectiva inaugurării preşedintelui ales Joe Biden, după atacul de săptămâna trecută asupra Capitoliului al unor susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Rosen a cerut totodată publicului american, într-un mesaj video, să dezvăluie eventuale informaţii pe care le au privind potenţiale atacuri şi alte ameninţări, în contextul în care autorităţile federale responsabile cu menţinerea ordinii se pregătesc în vederea unor posibile noi violenţe, date fiind protestele prevăzute să aibă loc.

„Vreau să le trimit un mesaj clar tuturor acelora care au în vedere violenţe, ameninţări cu violenţa sau alte comportamente infracţionale: nu vom manifesta niciun fel de toleranţă faţă de tentativele de a perturba transferul paşnic al puterii”, inclusiv „tentative de a ocupa cu forţa clădiri guvernamentale”, a afirmat Rosen.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Votul ar putea avea în jurul orei 15.00 (22.00 ora României

În aceste momente, Camera Reprezentanților dezbate pe tema rezoluției de punere sub acuzare, înaintate de democrați.

Votul asupra actului de acuzare este aşteptat să aibă loc în jurul orei locale 15:00 (22:00 GMT) în Camera Reprezentanţilor.

Rezultatul votului este unul previzibil, întrucât democraţii deţin majoritatea în Cameră.

13 ian. 2021 – Acum 4 ani
13-01-2021

Liderul senatorilor republicani, ”mulțumit” de procedura declanșată în Congres

Susținerea Partidului Republican pentru Donald Trump în timpul procedurii de demitere din 2019-2020 a fost aproape totală.

Lucrurile stau altfel acum.

Potrivit New York Times, liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, este ”mulțumit” de așteptata punere sub acuzare din Congres.

Motivul? McConell crede că astfel, republicanilor le va fi mai ușor să de delimiteze de ”trumpismul” care a cuprins partidul în ultimii 4 ani.


Donald Trump va deveni miercuri primul președinte din istoria SUA pus sub acuzare de două ori în Congres.

Democrații din Camera Reprezentanților, alături de unii republicani, vor vota în acest sens la doar o săptămână după ce susținătorii președintelui în exercițiu au intrat cu forța în sediul Congresului, în timpul procedurii de certificare a victoriei lui Joe Biden.

Violențele s-au soldat cu cinci decese, inclusiv cel al unui polițist.

Rezoluția pentru punerea sub acuzare conține un singur articol: ”incitare la insurecție”.

Important, rezoluția citează cel de-al 14-lea Amendament al Constituției și observă că orice persoană care s-a angajat într-o insurecție sau rebeliune împotriva SUA nu mai are voie să dețină o funcție publică.

Numărul republicanilor care vor vota în cele din urmă pentru punerea sub acuzare este încă neclar. Deocamdată, cinci republicani din camera inferioară și-au anunțat intenția de a vota alături de democrați.

Cea mai puternică voce a fost cea a lui Liz Cheney, fiica fostului vicepreședinte al SUA Dick Cheney. Republicana, reprezentantă a statului Wyoming în camera inferioară a Congresului, l-a atacat dur pe Trump, subliniind că ”nu a existat un act de trădare mai mare din partea unui președinte al SUA”.

De menționat că în decembrie 2019, când Trump a fost pus sub acuzare pentru rolul jucat în dosarul Ucraina, niciun republican nu a votat pentru punerea sub acuzare.

Ce urmează după votul din Camera Reprezentanților

După ce va fi pus sub acuzare, președintele în exercițiu va face subiectul unui proces în Senat.

Este deocamdată neclar când va începe procesul, dar în mod clar, el nu se va termina înainte de finalul mandatului lui Trump, pe 20 ianuarie.

Pentru condamnarea lui Trump ar fi nevoie de votul a două treimi dintre senatori, ceea ce înseamnă că democrații au nevoie de cel puțin 17 voturi din partea republicanilor.

Dacă acestea vor veni, rămâne de văzut. Potrivit New York Times, în jur de 20 de republicani din camera superioară ar fi dispuși să voteze alături de democrați.

Un eventual vot pentru condamnarea lui Trump nu va mai avea, evident, vreun efect asupra primului mandat al președintelui.

Însă unii republicani speră că acest lucru va duce la blocarea tentativei miliardarului de a mai candida la un nou mandat în 2024.

Trump spune că a fost ”total adecvat”

Preşedintele Donald Trump, care mai are doar opt zile din mandatul la Casa Albă, a estimat marţi că nu există nicio şansă să fie demis şi a făcut apel la calm în prima sa deplasare în ţară după asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii săi, informează AFP.

Preşedintele Donald Trump, care mai are doar opt zile din mandatul la Casa Albă, a estimat marţi că nu există nicio şansă să fie demis şi a făcut apel la calm în prima sa deplasare în ţară după asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii săi, informează AFP.

Trump a mai spus că discursul său înainte de revolta din Capitoliu de săptămâna trecută, a fost „total adecvat”, potrivit BBC.

„Mi-a fost analizat discursul şi fiecare cuvânt din fiecare paragraf, fiecare propoziţie şi toată lumea crede că a fost total adecvat”, a declarat,marți, Donald Trump, în contextul în care Camera Reprezentanţilor a iniţiat procedura inculpării în sensul demiterii sale.

În timpul discursului său la mitingul de la Washington din 6 ianuarie, Donald Trump a insistat în fața simpatizanților săi că alegerile prezidențiale au fost fraudate și i-a îndemnat pe susținătorii săi să meargă în Congres.

„Vom merge la Capitoliu şi vom scanda în faţa bravilor noştri senatori şi congresmeni, iar spre unii probabil nu vom scanda prea mult. Pentru că ţara nu poate fi luată înapoi prin acţiuni slabe. Trebuie să arătăm putere şi să fim puternici. Trebuie să cerem Congresului să facă ceea ce trebuie şi să numere doar voturile electorilor reprezentaţi legal”, spunea în urmă cu o săptămână liderul american.

 
 

Urmărește-ne pe Google News