Dosarele neștiute ale Securității, scoase la lumină
Şeful SRI spune că s-au încheiat procedurile interne pentru ca un număr important de dosare despre trecutul negrul al Securității să poate fi predate istoricilor: ” SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989. S-a vorbit în aceste zile despre anchetarea inginerului disident Gheorghe Ursu. Au trecut 32 de ani de atunci, au trecut 30 de de evenimentele de la Brașov, din 1987. Sunt de acord că trebuie să se facă lumină în aceste cazuri şi voi face tot ce ţine de mine ca acest lucru să se întâmple. Vă anunț în premieră că am finalizat procedurile de a preda către CNSAS si anumite documente care nu au putut fi predate până acum ,potrivit legii , şi care pot sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat. De fapt conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele referitoare la cadrele stabilite prin sentințe hotărâri judecătorești ca fiind lucrători ai Securității. Pentru perioada imediat următoare ne-am propus o reevaluare a tuturor dosarelor din arhiva centrală pentru identificarea documentelor care pot fi predate. Generația dumneavoastră are dreptul să cunoască şi să înțeleagă trecutul pentru putea construi împreună viitorul „, a spus Eduard Hellvig în discursul său de la Universitatea de Vest din Timişoara.
Şeful SRI a mai spuns că serviciul secret pe care în conduce este „în afara oricărui joc de putere”. A mai precizat că există un control civil asupra SRI şi care se face de către o comisie a Parlamentului: „Mi-am exprimat totala deschidere, mă aștept ca acest control să nu se transforme într-unul cu miză politică și mediatică. Am respins mereu abuzurile și excesul. Nu putem progresa decât prin democrație”, mai spus E. Hellvig.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro