ora 18.35: Armata rusă a primit sâmbătă ordinul să-şi lărgească ofensiva asupra Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, care a acuzat Kievul că a respins negocierile, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.
”Astăzi, toate unităţile au primit ordinul să lărgească ofensiva în toate direcţiile, conform planului ofensivei”, a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerul Apărării rus, Igor Konaşenkov.
Acesta a susţinut că separatiştii proruşi din estul Ucrainei, sprijiniţi de armata rusă, înregistrează ”succese” şi că nave ucrainene au atacat nave militare ruseşti în Marea Neagră, considerând ”foarte probabil” ca drone americane de recunoaştere să fi ghidat navele ucrainene, informaţii neverificate de alte surse.
Rusia a acuzat mai devreme Ucraina, în a treia zi a invaziei ruseşti, că a zădărnicit un armistiţiu refuzând negocierile cu Moscova pe care le acceptase anterior, acuzaţie la care Ucraina a răspuns că oferta de negociere a Rusiei ar fi fost de fapt un ultimatum.
Cea mai mare parte a trupelor ruse angajate în ofensiva către Kiev sunt la circa 30 de kilometri de centrul oraşului, a anunţat sâmbătă Ministerul britanic al Apărării, care a făcut referire la rapoarte ale serviciile de informaţii.
Potrivit preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, circa 100.000 de militari ruşi sunt la ora actuală pe teritoriul Ucrainei, a cărei armată a opus până în prezent o rezistenţă puternică forţelor ruse.
25.000 de arme distribuite populației din Kiev
ora 18.00: Pentru a respinge un aşteptat atac rusesc de amploare asupra capitalei ucrainene Kiev, autorităţile spun că au distribuit numeroase arme locuitorilor, informează DPA, citată de Agerpres.
În total, au fost distribuite 25.000 de arme automate şi 10 milioane de cartuşe, a declarat ministrul de interne Denis Monastîrski într-o înregistrare video difuzată sâmbătă. De asemenea, au fost distribuite arme antitanc, a mai spus el.
”Kievul se va apăra”, a spus Monastîrski. El s-a declarat mândru când a văzut oameni care îşi apără oraşele, satele, străzile şi casele. ”Ei se organizează, nu există jafuri sau furturi”.
ora 16.54: Autoritatea Aeronautică Civilă Română a închis, începând cu ora 15:00, spaţiul aerian al României pentru toate zborurile regulate ale operatorilor înregistraţi în Federaţia Rusă, informează AACR printr-un comunicat.
„În contextul conflictului din Ucraina, Guvernul României a decis suspendarea ,,Acordului între Guvernul RS România şi Guvernul URSS privind transporturile aeriene civile, semnat la Bucureşti la 22.12.1976′. În consecinţă, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis NOTAM prin care, începând cu ora 15:00, spaţiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din ţară, pentru aeronavele operatorilor înregistraţi in Federaţia Rusă. Excepţie de la această măsură fac zborurile umanitare şi cele de urgenţă””, se precizează în comunicat.
ora 15.55: Cea mai mare parte a trupelor ruse angajate în ofensiva către Kiev sunt la circa 30 de kilometri de centrul oraşului, a anunţat sâmbătă Ministerul britanic al Apărării, care a făcut referire la rapoarte ale serviciile de informaţii, confirmând totodată că armata ucraineană opune o rezistenţă puternică în faţa trupelor ruse, relatează Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.
”Forţele armate ucrainene continuă să opună o rezistenţă îndârjită în toată ţara. Probabil că pierderile ruse vor fi numeroase şi mai mari decât anticipa sau va recunoaşte Kremlinul”, se arată într-o notă a Ministerului Apărării britanic.
Mai mult, ”Rusia nu a reuşit să câştige controlul asupra spaţiului aerian deasupra Ucrainei, ceea ce reduce eficacitatea (atacurilor) forţelor aeriene ruse”, adaugă Ministerul britanic.
ora 15.06: O tânără membră a congresului ucrainean, care zilele trecute s-a fotografiat cu mitralieră în mână, Kira Rudik, revine cu o postare pe Twitter pe aceeași temă și anunță că astăzi a învățat să tragă cu arma.
„Am plănuit să plantez azi lalele și narcise în curtea mea. În schimb, învăț să trag cu arme și să mă pregătesc pentru următoarea noapte de atacuri la #Kiev. Nu mergem nicăieri. Acesta este #orașul nostru, #pământul nostru, solul nostru. Vom lupta pentru asta. Așa că săptămâna viitoare îmi pot planta florile. Aici”, a scris aceasta pe Twitter.
ora 14.54: Rusia a anunțat o „operațiune de combatere a terorismului” în apele ucrainene, prin închiderea unei zone din partea de nord-vest a Mării Negre, potrivit Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei, scrie publicația Kiev Independent, pe Twitter.
https://twitter.com/KyivIndependent/status/1497553380616683527?ref_src=twsrc%5Etfw
ora 14.40: Un fost comandant al armatei poloneze, generalul Mirosław Różański, crede că armata rusă are probleme în a cuceri capitala Ucrainei. Iar Vladimir Putin nu știe ce să facă.
„Agresorul rus a presupus că nu are de-a face cu armata ucraineană, ci cu o adunătură care putea fi ușor împrăștiată. Aceste evaluări s-au dovedit a fi greșite – spune generalul Mirosław Różański, fost comandant general al forțelor armate poloneze, pentru publicația Gazeta Wyborcza.
„Putin crede că Kievul trebuie cucerit, că actualul guvern trebuie înlocuit cu un guvern provizoriu și trimise mesaje lumii că „guvernul fascist” a fugit. Abia din primele zile a fost evident că modurile de operare militară nu funcționează așa”.
„Puteți vedea că trupele rusești atacă din multe părți, dar încă nu au obținut succes în nicio direcție. Nu au cucerit Harkovul, nu au câștigat Mariupol, care părea a fi prima țintă de la bun început. Au capturat centrala de la Cernobîl, care sună a ceva zgomotos, dar nu este un obiectiv strategic”, adaugă acesta.
„Putin credea că Kievul va cădea repede, iar acum pur și simplu nu știe ce să facă. Oricum, se pare că situația a fost ievaluată în mod similar de britaniciu oferindu-i președintelui Volodimir Zelenski să plece, iar americanii oferindu-i posibilitatea de evacuare vineri seara. Dar s-a dovedit că Kievul se apăra eroic și că președintele Zelenski și politicienii ucraineni promovau examenul, apărându-și țara și dreptul la independență”, mai afirmă generalul polonez.
ora 14.36: Rusia a interzis accesul pe teritoriul său a companiilor aeriene din Bulgaria, Polonia și Republica Cehă, ca răzbunare pentru reguli similare din aceste țări.
Autoritatea rusă de aviație civilă a declarat că companiile aeriene vor fi oprite să zboare către și peste teritoriul său, potrivit Reuters, citat de The Guardian.
La începutul acestei săptămâni, Rusia a interzis toate companiile aeriene britanice să acceseze spațiul său aerian ca răzbunare pentru interzicerea Londrei asupra zborurilor către Marea Britanie de către transportatorul de pavilion Aeroflot.
ora 14.26: Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a anunţat sâmbătă o înăsprire a interdicţiei de circulaţie din cauza invaziei ruseşti, avertizând că oricine se află pe stradă între orele 17.00 şi 8.00 va fi tratat ca un inamic, transmite AFP, citat de Agerpres.
”Toţi civilii care se află pe stradă în timpul stingerii vor fi consideraţi membri ai grupurilor de sabotaj şi recunoaştere ale inamicului”, a declarat Vitali Kliciko pe Telegram.
Impusă la Kiev joi, după începerea ofensivei ruseşti, această măsură dura până acum de la ora 22.00 la 7.00.
De asemenea, Kliciko a anunţat, într-un mesaj separat pe Telegram, că metroul din capitală a fost transformat în loc refugiu pentru locuitori şi că nu va mai asigura, deocamdată, serviciul de transport.
Președintele ucrainean cere curaj Germaniei și Ungariei
ora 14.00: Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat sâmbătă că „a dat peste cap planul” Rusiei, în a treia zi de la invadarea ţării sale, îndemnându-i pe ruşi să-i ceară preşedintelui rus Vladimir Putin să înceteze războiul, informează AFP, citată de Agerpres.
De asemenea, Zelenski a îndemnat Germania şi Ungaria, încă reticente, să aibă „curajul” să excludă Rusia din sistemul interbancar de comunicaţii internaţionale SWIFT, considerată o măsură care ar paraliza sistemul bancar rusesc.
„Am rezistat bine şi respingem cu succes atacurile duşmane. Luptele continuă în numeroase oraşe şi regiuni ale Ucrainei, însă (…) armata noastră este cea care controlează Kievul şi oraşele-cheie din jurul capitalei” ucrainene, a declarat Zelenski într-o înregistrare video difuzată pe pagina sa de Facebook.
„Ocupanţii voiau să blocheze centrul statului nostru şi să plaseze aici marionete, ca la Doneţk. Le-am dat în mod clar planul peste cap”, a continuat Zelenski, care a dat asigurări că armata rusă „nu a obţinut niciun avantaj”.
„Duşmanul a folosit tot împotriva noastră: rachete, drone, artilerie, vehicule blindate, sabotori, paraşutişti”, a enumerat preşedintele ucrainean, afirmând că Moscova a lovit zone rezidenţiale şi încearcă să distrugă instalaţii electrice.
Citește corespondențele din Ucraina ale trimisului Libertatea, Mircea Barbu:
- Cum au petrecut ucrainenii „Ziua Invaziei” care n-a mai venit. „Eu țin pașaportul la mine, în cazul în care nu apuc să mă duc acasă”
- Armata de weekend a Ucrainei, cine este și cum arată: IT-iști, arhitecți și casnice din Kiev se antrenează să se lupte cu Putin
- Corespondentul Libertatea, din Mariupol, la 15 km de zona ocupată de armata rusă: Ucrainenii fac cozi la bancomate, se pregătesc să plece
- EXCLUSIV. Filmări din centrul orașului Mariupol, portul ucrainean atacat de ruși. „Oamenii își păstrează calmul la cozi uriașe”, transmite trimisul special Libertatea
Excluderea Rusiei din sistemul SWIFT va fi luată în câteva zile – guvernator de bancă european
ora 13.40: Decizia de deconectare a Rusiei de la sistemul global de plăţi interbancare SWIFT va fi luată în câteva zile, a declarat sâmbătă pentru Reuters un guvernator al unei bănci centrale din zona euro, notează Agerpres.
„SWIFT este doar o chestiune de timp, de foarte scurt timp, de ordinul zilelor”, a declarat guvernatorul care a dorit să îşi păstreze anonimatul. „Este suficient? Nu. Este necesar? Absolut. Sancţiunile au sens doar dacă sunt costuri pentru ambele părţi iar acest lucru va fi costisitor”, a adăugat sursa.
Mai multe state din Europa, precum Marea Britanie şi Italia, sunt de acord cu deconectarea Rusiei de la sistemul SWIFT, însă ministrul de finanţe francez, Bruno Le Maire, a spus că această opţiune rămâne deschisă, dar că este o măsură de ultim resort. Nici Guvernul german nu este de acord cu excluderea Rusiei din sistemul SWIFT. „Oprirea SWIFT ar necesita o pregătire tehnică complexă şi ar avea efecte masive şi asupra transferurilor de plăţi în Germania şi pentru firmele germane, în afacerile acestora cu Rusia”, a explicat vineri purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Hebestreit.
Excluderea Rusiei din SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication – societatea pentru telecomunicaţii financiare interbancare globale) este considerată o măsură care ar paraliza sistemul bancar rusesc. Peste 11.000 de instituţii financiare din 200 de ţări folosesc SWIFT pentru schimburile de informaţii privind plăţile.
Un bloc de locuințe lovit de rachete rusești în Kiev – VIDEO
ora 12.00: Un bloc de locuințe cu 26 de etaje din Kiev a fost lovit de bombardamente, sâmbătă dimineață. O imagine cu imobilul distrus a fost publicată și de ministrul ucrainean de externe, alături de un nou îndemn către țările occidentale.
Corespondentul The Guardian la Moscova: Discursul lui Putin nu a părut rațional
Privind cu ochii morți în camera de filmat vineri, Vladimir Putin a ținut vineri unul dintre cele mai bizare discursuri din cei 22 de ani de conducere al Rusiei, o directivă care a reușit să sune alarmant chiar și într-o săptămână când a ordonat tancuri în Ucraina și lovituri cu rachete asupra Kievului. .
„Vorbesc încă o dată cu soldații ucraineni”, a spus el, adresându-se inamicului său. „Nu permiteți neonaziștilor și banderiților să vă folosească copiii, soțiile și persoanele în vârstă ca scut uman. Luați puterea în propriile mâini. Se pare că ne va fi mai ușor să ajungem la o înțelegere decât cu această bandă de dependenți de droguri și neo-naziști.”
Discursul părea să fie rupt dintr-o realitate alternativă – sau din cel de-al doilea război mondial, în care Putin pare să-și petreacă mai mult timp în timp ce lansează tipul de ofensivă militară largă care nu a mai fost văzută în Europa de aproape 70 de ani, scrie jurnalistul Andrew Roth, pentru The Guardian.