11:17 – Acum 2 ore
06-10-2024

Libanul cere comunității internaționale să facă presiuni asupra Israelului

Prim-ministrul libanez Najib Mikati face apel la „presiuni asupra Israelului” pentru a accepta încetarea focului, în timp ce Hezbollah continua să tragă rachete și să lanseze drone spre Israel.

Mikati spune că sprijină eforturile depuse de SUA și Franța pentru încheierea unui armistițiu.

Între timp, noi alerte de raid aerian au fost semnalate în nordul Israelului, vizând localitățile Kamon, Rameh, Shezor, Beit Jann, Sajur și Karmiel.

11:10 – Acum 2 ore
06-10-2024

Șeful ONU cere încetarea „vărsării de sânge” în Fâșia Gaza și în Liban

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut încetarea „violenţelor şocante” şi a „vărsării de sânge” în Fâşia Gaza şi în Liban. Apelul său vine în ajunul împlinirii unui an de la lansarea atacului Hamas asupra Israelului.

„Această zi este o ocazie pentru comunitatea internaţională de a condamna încă o dată cu voce tare actele abominabile ale Hamas, inclusiv luarea de ostatici”, a declarat Guterres, citat într-un comunicat publicat sâmbătă și preluat de AFP.

Secretarul general al ONU a făcut apel totodată „eliberarea imediată şi necondiţionată” a ostaticilor israelieni ținuți captivi în Gaza.

Din cele 251 de persoane răpite în timpul atacului din 7 octombrie, 97 sunt încă ostatici în Gaza, dintre care 64 se presupune că sunt în viaţă şi 33 morţi.

10:31 – Acum 3 ore
06-10-2024

Un nou bombardament la Beirut

Un nou atac puternic a fost raportat la Beirut, capitala Libanului. Încă nu există informații despre țintă și consecințe, inclusiv potențiale victime.

10:26 – Acum 3 ore
06-10-2024

Metoda prin care Mossad s-a asigurat că luptătorii Hezbollah țineau pagerele cu ambele mâinile, atunci când acestea au sărit în aer

Apar noi detalii despre planul elaborat al Israelului de a sabota dispozitivele de comunicații ale Hezbollah pentru a ucide sau mutila mii de agenți ai acestuia, relatează The Washington Post. În prezentarea inițială către Hezbollah de acum doi ani, noua linie de pagere Apollo părea perfect adaptată nevoilor unei grupări cu o rețea masivă de luptători. Pagerul AR924 era ușor voluminos, dar robust, construit pentru a supraviețui condițiilor de pe câmpul de luptă.

Mai multe detalii aici: Metoda prin care Mossad s-a asigurat că luptătorii Hezbollah țineau pagerele cu amândouă mâinile, atunci când acestea au sărit în aer

10:20 – Acum 3 ore
06-10-2024

Armata israeliană a încercuit zona Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza

Armata israeliană a anunţat duminică „încercuirea” zonei Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza, unde consideră că Hamas îşi reface capacităţile de luptă, transmite news.ro.

„Trupe din Brigăzile 401 şi 460 au reuşit să încercuiască zona şi în prezent îşi continuă operaţiunile în sector”, a declarat IDF.

Operaţiunea are loc după ce IDF a declarat că deţine informaţii despre agenţi şi infrastructură Hamas în zona Jabaliya, alături de eforturile grupului terorist de a se restabili acolo, scrie Times of Israel.

Pe măsură ce trupele au intrat în zonă, FDI afirmă că a efectuat un val de atacuri aeriene şi bombardamente de artilerie, vizând zeci de locaţii Hamas din Jabaliya, inclusiv depozite de arme, tuneluri, celule de agenţi şi alte infrastructuri.

„Operaţiunea va continua atâta timp cât va fi necesar, lovind sistematic şi distrugând complet infrastructura teroristă din zonă”, afirmă IDF.

09:21 – Acum 4 ore
06-10-2024

Drone și rachete interceptate deasupra Israelului

Armata israeliană a anunțat duminică dimineața că a interceptat trei drone „lansate dinspre est” către Marea Mediterană și 30 de rachete trase din Liban către Kiryat Shmona.

Alarmele antiaeriene au răsunat mai ales pe coasta de est a Israelului, notează The Times of Israel.

09:09 – Acum 4 ore
06-10-2024

Peste 20 de morți după ce Israelul a lansat un atac asupra unei moschei din Gaza

Bilanțul morților în urma atacului israelian asupra unei moschei din centrul Fâșiei Gaza a ajuns la 21, a transmis protecția civilă locală și un spital din apropiere, relatează CNN.

Un material video difuzat de sursa citată a arătat scene haoticecare se derulau în timp ce trupuri neînsuflețite erau scoase din ruine după atacul nocturn asupra lăcașului musulman din Deir el Balah.

Mai multe detalii aici: Peste 20 de morți după ce Israelul a lansat un atac asupra unei moschei din Gaza | VIDEO

09:00 – Acum 4 ore
06-10-2024

Bombardamentele continuă în Beirut

Jurnalişti ai AFP au auzit mai multe explozii şi au văzut fum ridicându-se din suburbiile sudice ale Beirutului, capitala Libanului. La faţa locului s-au deplasat ambulanţe, potrivit agenției locale de presă ANI, care raportase, de asemenea, prezenţa unor drone de recunoaştere israeliene zburând la joasă altitudine, înainte de aceste lovituri.

Imagini transmise de AFP arată dâre de fum care se ridică din zonele ţintite, precum şi o minge mare de foc proiectată în cer. Resturi în flăcări s-au împrăştiat provocând incendii secundare şi un nor dens de fum, transmite Agerpres.

Traficul aerian pe singurul aeroport din Liban, în apropiere de suburbiile sudice ale Beirutului, „continuă în ciuda agresiunii inamicului israelian” împotriva acestei zone, relatează ANI.

Agenţia libaneză de presă a adăugat că mai multe avioane ale companiei Middle East Airlines (MEA), singura care continuă să deservească Beirutul, tocmai aterizaseră.

Suburbiile sudice ale Beirutului sunt bombardate în mod regulat de câteva zile, în special noaptea, de armata israeliană, care în general emite apeluri de evacuare în prealabil.

Mulţi locuitori din acest bastion al Hezbollah, care s-a angajat în ostilităţi la frontieră cu Israelul de la începutul ofensivei din Fâşia Gaza în octombrie 2023, au fugit în alte regiuni ale Libanului de când Israelul şi-a intensificat campania de bombardamente, pe 23 septembrie, notează AFP.

08:55 – Acum 4 ore
06-10-2024

Franța se declară „prietena” Israelului după ce Emmanuel Macron a cerut un embargo asupra livrărilor de arme

Franţa „este prietenul de neclintit al Israelului”, a susținut Palatul Elysée într-un comunicat emis sâmbătă seară, după ce premierul Benjamin Netanyahu s-a arătat furios față de cererea președintelui Emmanuel Macron cu privire la încetarea livrărilor de arme către Israel dacă sunt folosite în Fâșia Gaza.

„Cred că prioritatea astăzi este să ne întoarcem la o soluţie politică şi să încetăm furnizarea de arme pentru a fi folosite în Gaza. Dacă solicităm o încetare a focului, lucrul logic de făcut este să nu furnizăm arme”, a declarat preşedintele francez la postul de radio France Inter.

Qatar, un mediator-cheie în negocierile pentru încetarea focului în Gaza, a numit declaraţia lui Macron, „un pas important şi binevenit spre încheierea războiului”. Iordania a salutat la rândul ei remarcile liderului francez şi a subliniat „importanţa impunerii unei interdicţii complete asupra exportului de arme către Israel”.

„Ce ruşine!”, a răspuns apoi Netanyahu, ceea ce Palatul Elysée a descris seara drept „cuvinte excesive şi fără legătură cu prietenia dintre Franţa şi Israel”.

Mai multe detalii aici: Emmanuel Macron cere oprirea livrărilor de arme către Israel și critică voalat SUA. Benjamin Netanyahu, furios: „Ruşine!” | VIDEO

08:47 – Acum 5 ore
06-10-2024

Un protestatar și-a dat foc în fața Casei Albe, în timpul unei manifestații pro-palestiniene

Un bărbat a fost surprins în timp ce și-a dat foc în fața Casei Albe, în parcul Lafayette. Întâmplarea a avut loc sâmbătă, 5 octombrie, în timpul unei manifestații pro-palestiniene, conform Daily Mail.

Mai multe detalii aici: Un protestatar și-a dat foc în fața Casei Albe, în timpul unei manifestații pro-palestiniene | VIDEO

08:43 – Acum 5 ore
06-10-2024

Marea Britanie, deranjată de atacurile asupra unor spitale din Liban

Informaţiile despre lovituri israeliene asupra unor „instalaţii sanitare şi personal medical” din Liban sunt „profund deranjante”, a declarat ministrul britanic de externe, David Lammy, citat de AFP.

„Toate părţile trebuie să respecte dreptul umanitar internaţional”, a reacționat șeful diplomației britanice, în contextul în care cel puţin patru spitale din Liban au anunţat suspendarea activităţilor lor, iar Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, a avertizat împotriva loviturilor vizând serviciile de sănătate după ce Israelul a bombardat ceea ce afirmă că sunt ţinte ale Hezbollah.

Vineri, trei spitale din Liban anunţaseră deja suspendarea activităţii în urma bombardamentelor israeliene, precizând că mai mulţi medici care făceau ture au fost ucişi în ultima săptămână.

08:40 – Acum 5 ore
06-10-2024

Un responsabil Hezbollah spune că nu mai există vreun contact cu potențialul succesor al lui Hassan Nasrallah

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţialul înlocuitor al liderului defunct al Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost „pierdut” după loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, spune pentru AFP un responsabil al acestei mișcării șiite.

„Nu ştim dacă era prezent în locaţia vizată de raiduri şi nici cine era prezent cu el”, a adăugat acest responsabil, citat sub protecţia anonimatului.

Mai multe detalii aici: Un responsabil al Hezbollah confirmă că s-a „pierdut” orice contact cu liderul Hashem Safieddine. Se presupune că a fost ucis într-un raid israelian

08:35 – Acum 5 ore
06-10-2024

Israelul intenționează să instituie o blocadă militară asupra Libanului

Un element esenţial al strategiei militare israeliene în privința Libanului este distrugerea stocurilor militare ale Hezbollah şi blocarea tuturor căilor acesteia de a se reaproviziona cu arme şi muniţii din Iran, scrie The Times of Israel, potrivit Agerpres.

Armata israeliană a distrus astfel un tunel folosit în acest scop şi o şosea între Liban şi Siria, avertizând că blocada militară asupra Libanului va continua probabil pentru mult timp.

În cadrul acestei blocade, armata israeliană a forţat un avion care ar fi avut echipamente militare la bord şi plecase din Iran către Siria sau Liban să se întoarcă din drum deasupra Irakului.

Urmărește-ne pe Google News