Relatarea livetext Libertatea a războiului s-a mutat aici: LIVETEXT Război Israel-Hamas, ziua 42
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene evită să răspundă la întrebarea privind mutarea cadavrelor din spitalul Al-Shifa
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, s-a eschivat la întrebarea unui reporter cu privire la afirmațiile potrivit cărora IDF ar fi mutat cadavre găsite la spitalul Al-Shifa din orașul Gaza în timpul operațiunilor de joi, scrie The Times of Israel.
Anterior în cursul zilei, directorul spitalului Shifa, Muhammad Abu Salmiya, și autoritățile sanitare din Gaza, controlate de Hamas, au afirmat într-un interviu acordat Al Jazeera că armata israeliană a luat multe cadavre din morga spitalului.
Între timp, IDF a anunțat că a găsit cadavrul ostaticei Yehudit Weiss într-o clădire din apropierea spitalului Al-Shifa.
Ca răspuns la întrebarea adresată, Hagari a spus: „Acționăm în spitalul Al-Shifa de 48 de ore. Este o operațiune complexă. Este un complex medical mare”.
„Este o operațiune concentrată, precisă. (…) În cadrul operațiunii, am identificat (infrastructura) subterană (a Hamas, n.r.), arme și am găsit informații legate de ostatici, iar lângă spital am găsit corpul lui Yehudit Weiss”, a continuat Hagari.
„Vom continua să oferim informații actualizate atunci când vom avea date confirmate cu privire la toate realizările suplimentare ale operațiunii și sperăm să avem realizări suplimentare. Până atunci, trebuie să așteptăm și să avem răbdare”, a precizat reprezentantul armatei israeliene.
Netanyahu prezidează o reuniune a cabinetului de securitate, la Tel Aviv
Premierul israelian Benjamin Netanyahu conduce joi seară o reuniune a cabinetului de securitate, la sediul Ministerului Apărării din Tel Aviv, scrie The Times of Israel.
La întâlnire participă șeful Statului Major al armatei israeliene, Herzi Halevi, șeful Consiliului de Securitate Națională, Tzahi Hanegbi, și alți miniștri din cabinetul de securitate.
Lipsa proviziilor obligă personalul de la Spitalul Al-Shifa să ia decizii „dureroase”, spune directorul complexului medical
Lipsa de consumabile medicale de la Spitalul Al-Shifa din Gaza forțează personalul să ia decizii „dureroase”, a declarat joi directorul unității, Dr. Mohammad Abu Salmiyah, într-un interviu telefonic acordat Al-Jazeera Arabic, din interiorul complexului.
Medicii au fost nevoiți să amputeze membrele pacienților pentru a preveni răspândirea infecțiilor de la rănile care nu sunt tratate din cauza lipsei de resurse, a spus el, precizând că nu există medicamente pentru copiii care suferă de diaree și vărsături.
Spitalul Al-Shifa se află în centrul unui raid militar israelian în derulare, care a început în primele ore ale dimineții de miercuri, notează CNN.
Abu Salmiyah a mai spus că echipamentele medicale din departamentele de RMN, CT și raze X au fost distruse în timpul raidului, la fel ca și farmacia, iar spitalul este în continuare în beznă din cauza lipsei de electricitate. Peste 7.000 de oameni sunt încă blocați înăuntru, a adăugat el.
Echipajele de ambulanță blocate în spitalul baptist Al-Ahli din cauza luptelor spun că nu pot ajunge la răniți
Medicii blocați în interiorul spitalului baptist Al-Ahli din orașul Gaza spun că nu pot ajunge la răniții de afară din cauza luptelor intense din zonă, a anunțat joi, într-un comunicat, Societatea Semilunii Roșii Palestiniene, potrivit CNN.
Din interiorul spitalului, echipajele de ambulanță aud explozii și focuri de armă grele, potrivit organizației, care oferă asistență umanitară și medicală.
„Există un număr de martiri și răniți în curtea spitalului, la aproximativ 30 de metri distanță, la care echipele noastre nu pot ajunge”, a precizat Semilunii Roșii Palestiniene.
Al-Ahli este singurul spital din nordul Fâșiei Gaza care este operațional și care poate primi pacienți, a transmis miercuri seară Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare.
Spitalul nu mai poate efectua operații chirurgicale, a declarat joi un chirurg britanico-palestinian care lucrează acolo. „Spitalul este acum efectiv o stație de prim ajutor”, a declarat Dr. Ghassan Abu-Sittah.
Sute de răniți se află în spital, dar nu pot fi operați, a adăugat Abu-Sittah. „Ei vor muri din cauza rănilor lor”, a avertizat chirurgul.
Departamentul de Stat afirmă că SUA nu au stabilit dacă Israelul a încălcat dreptul umanitar internațional în Gaza
Statele Unite nu au făcut încă o evaluare dacă Israelul „a încălcat dreptul umanitar internațional”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matt Miller, potrivit CNN.
„Monitorizăm în mod constant faptele pe măsură ce acestea se derulează”, a declarat Miller, în cadrul unui briefing de presă.
Forțele israeliene au desfășurat operațiuni în Fâșia Gaza care au dus la moartea a peste 11.000 de persoane, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății.
Forțele israeliene au fost active în interiorul și în jurul spitalului Al-Shifa după ce au afirmat că există un centru de comandă și control al Hamas în tunelurile de sub complexul medical.
IDF anunță că a lovit ținte ale Hezbollah din sudul Libanului în urma unor tiruri de rachete
Armata israeliană (IDF) a anunțat că avioanele sale de luptă au lovit mai multe situri ale grupării șiite Hezbollah din sudul Libanului, ca ripostă la atacurile de astăzi de la granița de nord a Israelului, scrie The Times of Israel.
IDF susține că au fost trase rachete ghidate antitanc asupra mai multor posturi ale armatei de la graniță, în apropiere de baza Biranit și de comunitatea nordică Rosh Hanikra.
Atacurile nu s-au soldat cu persoane rănite.
Departamentul de Stat al SUA: Israelul trebuie să asigure siguranța civililor
Statele Unite afirmă că Israelul trebuie să „asigure protecția civililor” în timp ce „caută să-și extindă operațiunile militare în Gaza”, relatează Sky News.
Israelul a efectuat un raid asupra spitalului Al-Shifa și continuă să acționeze în interiorul complexului, în timp ce au apărut informații despre un atac asupra unui alt spital din Gaza – spitalul baptist al Ahli.
De asemenea, se pare că există temeri în rândul palestinienilor că Israelul ar putea intensifica atacurile în sud, după ce locuitorii au raportat că israelienii au aruncat din aer pliante, avertizându-i să părăsească anumite zone.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a declarat presei că siguranța civililor este o temă de „conversație continuă” între Washington și Israel.
Hamas afirmă că peste 11.000 de palestinieni au fost uciși – două treimi dintre ei fiind femei și copii -, în timp ce Israelul spune că cel puțin 1.200 au fost uciși când militanții grupării islamiste au atacat pe 7 octombrie și că alți 240 de oameni au fost luați ostatici și duși în Gaza.
Locuitorii din Gaza se confruntă cu „posibilitatea imediată de a muri de foame” din cauza prăbușirii aprovizionării cu alimente, potrivit unei agenții ONU
Locuitorii din Gaza se confruntă cu o „posibilitate imediată de înfometare”, deoarece lipsa de combustibil paralizează producția și distribuția de alimente în enclavă, a avertizat o organizație a Națiunilor Unite care oferă asistență alimentară, potrivit CNN.
„Aprovizionarea cu alimente și apă este practic inexistentă în Gaza și doar o mică parte din ceea ce este necesar trece prin granițe”, a declarat joi directorul executiv al Programului Alimentar Mondial al ONU (WFP), Cindy McCain, într-un comunicat.
Potrivit WFP, doar 10% din proviziile alimentare necesare au intrat în Gaza de la începutul războiului, iar penuria de combustibil afectează grav producția de pâine, precum și distribuirea ajutoarelor umanitare esențiale, camioanele cu ajutoare neputând ajunge la destinație.
WFP a precizat că a furnizat ajutoare alimentare de urgență pentru peste 700.000 de persoane strămutate din Gaza și că intenționează să ajungă la peste un milion de persoane în următoarele săptămâni, dar a subliniat că aceste nevoi nu pot fi satisfăcute doar prin punctul de trecere a frontierei de la Rafah.
„Singura speranță este deschiderea unui alt pasaj sigur pentru accesul umanitar, pentru a aduce în Gaza alimente care pot salva vieți”, a declarat McCain.
Liderul opoziției israeliene spune că a venit timpul pentru înlocuirea lui Netanyahu
Liderul opoziției israeliene, Yair Lapid, a declarat joi că a venit timpul pentru înlocuirea premierului Benjamin Netanyahu și că ar exista un sprijin larg pentru formarea unui guvern de uniune, care să fie totuși condus de partidul de dreapta Likud al lui Netanyahu, relatează Reuters.
Lapid, politician de centru care a ocupat pentru scurt timp funcția de prim-ministru anul trecut, a precizat că el crede că o majoritate largă a celor 120 de legiuitori din Knesset (parlamentul israelian) ar fi de acord cu o astfel de coaliție.
Mai multe detalii: Liderul opoziției israeliene afirmă că „a sosit momentul” pentru înlocuirea lui Benjamin Netanyahu. „Am așteptat 40 de zile, nu mai este timp”
IDF publică imagini cu intrarea într-un tunel Hamas și un depozit de arme găsit în complexul spitalicesc Al-Shifa din Gaza
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat joi că au descoperit, în interiorul complexului medical Al-Shifa din Fâșia Gaza, intrarea într-un tunel al grupării islamiste palestiniene Hamas, precum și un depozit de arme, scrie The Times of Israel.
Imaginile video difuzate de IDF arată că tunelul este situat între clădirile din incinta spitalului, cel mai mare din enclava asediată.
Mai multe detalii: Armata israeliană susține că a descoperit intrarea într-un tunel Hamas și un depozit de arme în incinta spitalului Al-Shifa din Fâșia Gaza. VIDEO
IDF susține că a lovit locații subterane ale Hamas unde se ascundeau comandanți de rang înalt
Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a declarat joi seară că armata a efectuat în ultimele zile două atacuri aeriene majore asupra infrastructurii subterane a Hamas din Fâșia Gaza, scrie The Times of Israel.
Într-unul din aceste situri subterane se ascundeau mai mulți comandanți de rang înalt ai Hamas, inclusiv Ahmed Ghandour, comandantul brigăzii Hamas din nordul Fâșiei Gaza, și Ayman Siam, șeful rețelei de lansare de rachete a grupării islamiste, a precizat Hagari.
Reprezentantul armatei israeliene a mai spus că într-un alt loc subteran se ascundeau membri de rang înalt ai biroului politic al Hamas, printre care Rawhi Mushtaha, Essam al-Dalis și Sameh al-Siraj.
„Hamas încearcă să ascundă rezultatele atacului”, a susținut Hagari.
Hagari a adăugat că nu poate da mai multe detalii despre atac, dar că „se poate spune cu certitudine că locația subterană în care se aflau a fost foarte puternic avariată”.
Teroriștii Hamas au ucis-o pe ostatica Yehudit Weiss în Gaza, afirmă armata israeliană
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că Yehudit Weiss, al cărei cadavru a fost recuperat de trupele IDF, a fost ucisă de teroriștii Hamas în Fâșia Gaza, scrie The Times of Israel.
„Nu am reușit să ajungem la ea la timp”, a afirmat Hagari, într-un discurs adresat țării joi seară.
Șeful IDF afirmă că armata este „aproape” de a elimina infrastructura militară a Hamas din nordul Fâșiei Gaza
Șeful Statului Major al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), generalul-locotenent Herzi Halevi, a declarat joi, în timpul unei vizite efectuate în Fâșia Gaza, că armata este „aproape” de a elimina „sistemul militar” al Hamas din partea de nord a enclavei palestiniene, scrie The Times of Israel.
„Suntem destul de aproape de a distruge sistemul militar (al Hamas) care exista în nordul Fâșiei Gaza”, le-a spus Halevi comandanților israelieni, într-o înregistrare video publicată de IDF.
„Îl vom finaliza, mai avem câteva operațiuni finale de făcut, dar ne apropiem cu precizie de el”, a adăugat șeful armatei israeliene.
El a mai spus că armata israeliană își va continua activitatea în Fâșia Gaza, atâta timp cât i se va da permisiunea de a continua, „în tot mai multe zone și va ucide comandanții și agenții (Hamas) și va distruge infrastructura”.
Cadavrul unui ostatic israelian a fost găsit lângă spitalul Al-Shifa, anunță IDF
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat joi că au găsit corpul unuia dintre cei 240 de ostatici pe care Hamas îi ține captivi în Fâșia Gaza după asaltul sângeros din 7 octombrie aupra sudul Israelului, relatează Sky News, CNN și The Times of Israel.
Cadavrul lui Yehudit Weiss – despre care armata israeliană spune că a fost răpită din locuința sa din kibbutzul Be’eri – a fost găsit într-o structură din apropierea spitalului Al-Shifa din Gaza, unde trupele israeliene au căutat dovezi ale infrastructurii militare a Hamas.
IDF au precizat că trupul a fost identificat de către criminaliști și că familia femeii a fost informată. Corpul acesteia a fost adus înapoi pe teriroriul israelian.
Mai multe detalii: Armata israeliană anunță că a găsit cadavrul unei ostatice, mamă a cinci copii, în apropiere de spitalul Al-Shifa din Gaza
ONU: Oprirea comunicațiilor în Gaza din cauza lipsei de combustibil va îngreuna livrările de ajutoare umanitare
O „întrerupere totală a comunicațiilor” este în derulare în Fâșia Gaza din cauza lipsei de combustibil, a declarat joi șeful Agenției Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), Philippe Lazzarini, potrivit CNN.
Lazzarini a explicat, într-o conferință de presă la Geneva, că „nu există combustibil, nu există spitale, nu există combustibil, nu există apă, nu există combustibil, nu există comunicații”.
Oficialul, care nu a precizat de unde a primit vestea, a declarat că aceste condiții „amplifică anxietatea și panica și, de asemenea, accelerează ultima ordine civilă rămasă în Fâșia Gaza”.
UNRWA a precizat, într-o postare pe rețeaua de socializare X, că întreruperea comunicațiilor în enclavă înseamnă că agențiile ONU nu vor putea să coordoneze convoaiele cu ajutoare umanitare către Gaza, inclusiv operațiunea de ajutor planificată vineri la punctul de trecere a frontierei de la Rafah.
Casa Albă afirmă, dând ca exemplu ISIS și al-Qaeda, că este aproape imposibilă eliminarea completă a Hamas
Casa Albă consideră că Israelul poate reduce dramatic amenințarea Hamas, dar că eliminarea grupării islamiste și a ideologiei sale este probabil imposibilă, scrie The Times of Israel.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, John Kirby, a subliniat eforturile SUA pentru dezmembrarea organizațiilor al-Qaeda și ISIS (Statul Islamic), la o zi după ce Biden a declarat că războiul din Gaza al Israelului împotriva Hamas se va încheia doar atunci când gruparea militantă nu va mai reprezenta o amenințare.
„Ceea ce am învățat prin propriile noastre experiențe este că mijloacele militare și alte mijloace pe care le ai au un impact semnificativ asupra capacității grupărilor teroriste de a se aproviziona cu resurse, de a antrena luptători, de a recruta luptători, de a plănui să execute atacuri”, le-a spus Kirby reporterilor. „Și uitați-vă la umbra pe care o reprezintă ISIS în acest moment, uitați-vă la umbra pe care o reprezintă Al-Qaeda în acest moment”, a continuat el.
„Asta nu înseamnă că ideologia se ofilește și moare”, a adăugat Kirby.
Spitalul baptist al Ahli din Gaza este „complet înconjurat” de forțele israeliene, spune un medic, pe fondul informațiilor privind un nou „atac violent”
Dr. Abu Sitta, care tocmai a părăsit spitalul baptist al Ahli din Gaza – despre care au apărut informații că este „atacat violent” de către trupele israeliene -, a declarat corespondentului Sky News că colegii săi i-au spus că unitatea medicală este „complet înconjurată”.
El a spus că „atacurile” cu obuze și „bombardamentele” au fost efectuate „atât de aproape de spital”.
Devine „din ce în ce mai dificil” ca ambulanțele să se deplaseze, a spus medicul.
El a precizat că au fost nevoiți să închidă sălile de operație din spital, care „este singurul spital funcțional din orașul Gaza”.
„Ziua de astăzi a fost absolut catastrofală. Ieri, a avut loc un raid aerian deosebit de violent asupra unei moschei în care oamenii căutau refugiu, iar noi am primit răniți cu sutele”, a povestit medicul.
„Iar în această dimineață s-au terminat toate proviziile și nu mai puteam asigura niciun serviciu de operație în sală. Nu mai puteam face operațiile”, a adăugat el.
Dr. Sitta nu s-a referit la atacuri directe asupra spitalului, dar a spus că „puteau auzi acel zgomot înspăimântător de panică”.
„Există sute, dacă nu mii de cetățeni, de civili grav răniți în spitalele din Gaza. Sunt mii de răniți care mor pentru că au fost privați de asistență medicală, deoarece sistemul de sănătate a fost vizat și complet dezmembrat”, a adăugat el.
Ieri, armata israeliană a atacat spitalul Al-Shifa – cel mai mare din Gaza -, iar trupele trupele sale continuă să acționeze și astăzi în incinta unității. Israelul susține că Al-Shifa este folosit de Hamas pentru a desfășura operațiuni militare – lucru pe care gruparea militantă îl neagă.
Armata israeliană publică imagini cu brigada sa de comando, care a atacat pozițiie Hamas în tabăra al-Shati din orașul Gaza
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat joi, 16 noiembrie, imagini cu luptele pe care brigada sa de comando le duce în Fâșia Gaza, scrie The Times of Israel.
Potrivit armatei israeliene, trupele de comando au atacat tabăra al-Shati din orașul Gaza, alături de tancuri, geniști și de sprijinul aviației militare.
Mai multe detalii: Trupele israeliene de comando au luat cu asalt poziții ale Hamas din orașul Gaza, inclusiv un hotel-capcană din nordul enclavei. VIDEO
Șeful ONU pentru Drepturile Omului avertizează că bolile și foametea generalizată sunt „inevitabile” în Fâșia Gaza
Pe măsură ce accesul la combustibil și la alte resurse se diminuează în Fâșia Gaza, „epidemiile masive de boli infecțioase și foametea par inevitabile”, a avertizat joi, 16 noiembrie, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Türk, potrivit CNN.
Epuizarea completă a rezervelor de combustibil „ar fi catastrofală în toată Gaza – ar duce la prăbușirea completă a alimentării cu apă, a canalizării și a serviciilor medicale esențiale și ar pune capăt asistenței umanitare care a fost permisă până în prezent”, a declarat Türk în cadrul unei briefing informal, după vizita pe care a făcut-o, săptămâna trecută, în Orientul Mijlociu.
Mai multe detalii: Epidemiile masive de boli și foametea generalizată sunt „inevitabile” în Fâșia Gaza, avertizează ONU
Șeful agenției ONU pentru refugiați crede că există o „încercare deliberată de a sugruma” activitatea organizației
Șeful Agenției ONU pentru refugiați palestinieni (UNRWA) consideră că există o încercare deliberată de a „sugruma” activitatea umanitară din Gaza a organizației sale, relatează Sky News.
„Cred că există o încercare deliberată de a ne sugruma și paraliza operațiunea”, a declarat Philippe Lazzarini, comisarul general al agenției, în fața jurnaliștilor, la Geneva.
El a adăugat că este „scandalos” să forțezi organizațiile umanitare „să cerșească” combustibil, avertizând că este posibil ca agenția să fie nevoită să își suspende complet operațiunile.
Ieri, Lazzarini a avertizat că activitățile UNRWA – care sprijină peste 800.000 de persoane strămutate în Gaza – sunt pe punctul de a se prăbuși.
Gallant: Armata israeliană a evacuat partea de vest a orașului Gaza, trecând la „următoarea fază” a operațiunii terestre
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a afirmat joi că Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au făcut „descoperiri semnificative” în spitalul Al-Shifa, pe măsură ce armata trece la „următoarea fază” a operațiunii terestre din Gaza, scrie The Times of Israel.
El nu a dat detalii despre descoperirile din interiorul celui mai mare spital din Fâșie.
„Operațiunea continuă și se desfășoară într-o manieră precisă, țintită, dar foarte, foarte hotărâtă”, a spus Gallant, el în timpul unei vizite la centrul de comandă al Diviziei 36.
El a precizat că IDF au finalizat capturarea părții de vest a orașului Gaza și că armata a curățat zona luptătorii și echipamente Hamas.
„Următoarea fază a început”, a adăugat Gallant.
ONU respinge „zonele securizate” fără acordul tututor părţilor
Şefii principalelor agenţii ale ONU au afirmat joi că ei refuză să participe la crearea de „zone securizate” în Fâşia Gaza fără acordul tuturor părţilor, relatează AFP.
„Nicio «zonă securizată» nu este cu adevărat sigură atunci când este declarată în mod unilateral sau impusă prin prezenţa forţelor armate”, au subliniat ei, într-o declaraţie semnată de 11 înalţi responsabili ai ONU, printre care şeful agenţiei ONU pentru afaceri umanitare Martin Griffiths, şeful Programului Alimentar Mondial (PAM), Cindy McCain, şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Agerpres.
Declaraţia a fost de asemenea semnată de câteva mari ONG-uri, inclusiv de CARE International şi Save the Children.
„În calitate de responsabili umanitari”, scriu ei, „poziţia noastră este clară: noi nu vom participa la crearea niciunei «zone securizate» în Gaza dacă nu va exista acordul tuturor părţilor, dacă nu vor fi puse în aplicare condiţii fundamentale pentru a garanta securitatea şi alte nevoi esenţiale şi dacă nu va exista un mecanism pentru a superviza punerea lui în aplicare”.
Israelul, care a jurat să „lichideze” Hamas după atacul sângeros lansat de mişcarea palestiniană pe teritoriul israelian pe 7 octombrie, a cerut de mai multe ori civililor care se află în nordul Fâşiei Gaza să se deplaseze spre sud.
„În condiţiile actuale”, estimează şefii agenţiilor ONU, „propunerile menite să creeze unilateral «zone securizate» în Gaza riscă să cauzeze pagube civililor, inclusiv pierderi umane la scară largă, şi trebuie respinse”.
În opinia lor, concentrarea civililor în astfel de zone poate chiar „să crească riscul de atacuri” şi, prin urmare, de victime ale conflictului.
Hamas revendică responsabilitatea pentru atacul de la Ierusalim, în care un soldat israelian a fost ucis
Aripa armată a Hamas, al Qassam, a revendicat responsabilitatea pentru atacul armat care a avut loc joi la Ierusalim, relatează Sky News.
Atacul a fost comis „pentru a răzbuna sângele martirilor din Gaza”, scrie într-un comunicat semnat de „Brigăzile Qassam-Cisiordania”.
Oficialii israelieni au anunțat anterior că un soldat israelian a fost ucis, iar alte cel puțin șapte persoane au fost rănite în urma unui atac care a avut loc la un punct de control al unui tunel care duce spre Cisiordania.
Hamas, care deține controlul asupra Fâșiei Gaza, nu se află la conducere în Cisiordania.
În Cisiordania au loc în mod regulat ciocniri și revolte, agravate de coloniștii israelieni, care îi amenință și îi atacă pe palestinieni dacă nu renunță la pământurile lor – violențe care au fost condamnat chiar și de cei mai puternici susținători internaționali ai Israelului, precum SUA.
Părți din spitalul Al-Shifa au fost distruse, afirmă Ministerul palestianian al Sănătății
Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, afirmă că forțele israeliene au „distrus departamentul de radiologie, au aruncat în aer departamentul de arsuri și rinichi” și că acum „investighează medicii, răniții și persoanele strămutate” la spitalul Al Shifa, cel mai mare din Gaza, relatează BBC News.
BBC menționează că nu a putut verifica aceste afirmații, dar încearcă să stabilească ce se întâmplă în spital.
Echipa din Ierusalim a postului britanic a încercat în repetate rânduri să contacteze telefonic sau să trimită mesaje către trei medici de la Al-Shifa încă din această dimineață, dar nu a reușit să dea de ei.
Un alt spital din Gaza este „atacat violent”, susține o organizație umanitară
Societatea Semilunii Roșii Palestiniene a anunțat joi că spitalul baptist al Ahli este supus unui „atac violent”, relatează Sky News.
Organizația umanitară spune că echipele sale sunt „în imposibilitatea de a se deplasa” și nu pot ajunge la persoanele rănite.
Israeli military tanks besiege Al-Ahli Baptist hospital in Gaza, and violent attack is underway. PRCS teams are unable to move and reach those who are injured.#Gaza #NotATarget #IHL pic.twitter.com/f3HRoWlbQd
— PRCS (@PalestineRCS) November 16, 2023
Sky News menționează că nu poate verifica aceste afirmații în mod independent.
Ieri, armata israeliană a atacat spitalul Al Shifa – cel mai mare din Gaza -, iar trupele sale continuă să acționeze și azi în complexul medical.
Israelul susține că Al Shifa este folosit de Hamas pentru a desfășura operațiuni militare – lucru pe care gruparea militantă îl neagă.
Spitalul Al-Shifa a rămas fără oxigen și apă, anunță directorul unității medicale
Directorul spitalului Al-Shifa din Gaza, Muhammad Abu Salmiya, afirmă că spitalul a rămas fără oxigen și apă, relatează BBC.
„Condițiile sunt tragice și cei din spital țipă de sete”, spune Muhammad Abu Salmiya.
El a descris tancuri care înconjoară spitalul, drone și soldați israelieni care se deplasează înăuntru, în special în secția de urgențe.
În incinta spitalului se află peste 650 de pacienți, 500 de cadre medicale și peste 5.000 de persoane strămutate, a precizat directorul unității spitalicești.
Armata israeliană spune că trupele sale încă „sunt active” în spitalul Al-Shifa
După mai bine de 36 de ore de la raidul asupra spitalului Al-Shifa din Gaza, un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului a declarat, pentru CNN, că trupele rămân active atât „în interiorul cât și în vecinătatea complexului spitalicesc”.
„Forțele speciale (desfășoară) operațiuni foarte specifice și izolate”, a spus purtătorul de cuvânt, precizând că acestea încearcă să identifice infrastructura Hamas în zona complexului.
Purtătorul de cuvânt a precizat că operațiunile se desfășoară fără a-i afecta pe pacienții spitalului.
Israelul se află sub o presiune internațională din ce în ce mai mare pentru a descoperi dovezi că există un centru de comandă și control al Hamas sub acest spital.
Până în prezent, a reușit să prezinte, printre altele, arme de foc, veste antiglonț și un laptop despre care susține că ar conține materiale incriminatoare.
Dar nu există încă niciun indiciu că forțele israeliene au găsit puțuri de tunel care să ducă la rețeaua multistratificată de tuneluri și camere subterane pe care oficialii israelieni au sugerat în mod repetat că se așteaptă să le descopere.
Afirmația privind tunelurile de sub complexul spitalicesc a fost negată atât de gruparea islamistă,cât și de oficialii spitalului.
ONU afirmă că în Gaza au fost uciși mai mulți lucrători umanitari decât în orice alt conflict din istoria sa
În total, 103 lucrători umanitari ai Națiunilor Unite au fost uciși în Gaza de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, în urmă cu mai bine de o lună, a anunțat agenția, potrivit CNN.
„Acesta este cel mai mare număr de lucrători umanitari ai Națiunilor Unite uciși într-un conflict din istoria ONU”, a transmis, într-un comunicat, Agenția de Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA) din cadrul organizației internaționale.
Aproximativ 1,6 milioane de persoane au fost strămutate în întreaga Fâșie Gaza după 7 octombrie, potrivit comunicatului.
Aproape 813.000 de persoane strămutate se adăpostesc în 154 de facilități din Fâșia Gaza ale agenției, inclusiv în nordul enclavei, în timp ce aproximativ 653.000 de persoane se adăpostesc în 97 de facilități din zonele Middle, Khan Younis și Rafah, a precizat UNRWA.
Aproape 160.000 de persoane strămutate se adăposteau în 57 de școli ale UNRWA din zonele de nord și din orașul Gaza pe data de 12 octombrie, înainte de emiterea unui ordin de evacuare de către autoritățile israeliene, a precizat agenția.
Agenția a precizat că nu are acces la cele 57 de școli ONU din zonele de nord și din orașul Gaza și că nu deține informații privind nevoile și condițiile persoanelor strămutate intern care au ajuns în aceste zone.
Doar nouă spitale mai funcționează în Gaza, anunță Ministerul palestianian al Sănătății
Ministerul Sănătății, condus de Hamas, susține că 26 din cele 35 de spitale din Gaza nu mai funcționează în prezent, în timp ce celelalte nouă sunt doar „parțial funcționale”, relatează Sky News.
Organizația Mondială a Sănătății a avertizat săptămâna aceasta că cel mai mare spital din Gaza, Al Shifa, este „aproape un cimitir”, în timp ce oamenii blocați în interiorul acestuia se pregătesc să îngroape cadavrele într-o groapă comună.
Armata israeliană a făcut ieri un raid în interiorul Al Shifa, iar astăzi a precizat că trupele sale continuă să cerceteze complexul, despre care afirmă că a fost folosit de Hamas pentru a desfășura operațiuni militare. Hamas a descris acest lucru ca fiind o „minciună flagrantă”.
Ministerul palestinian al Sănătății a precizat astăzi că s-a confruntat cu dificultăți în actualizarea cifrelor privind victimele, dar că numărul răniților a ajuns la 29.000.
Ieri, OMS a transmis că în Gaza existau 3.500 de paturi de spital înainte de conflict, dar în prezent se estimează că mai există doar 1.400 de paturi.
51 de soldaţi ai armatei israeliene au murit în Fâşia Gaza de la începutul războiului
Armata israeliană a anunţat joi moartea altor trei soldaţi în luptele din Fâşia Gaza, ceea ce a urcat la 51 numărul total al militarilor săi ucişi în enclava palestiniană după declanşarea războiului cu mişcarea islamistă Hamas, scrie AFP.
Armata israeliană a anunţat la începutul dimineţii de joi că pragul de 50 de soldaţi ucişi a fost depăşit, înainte de a-l adăuga pe al 51-lea, ucis miercuri în nordul Fâşiei Gaza. Căpitanul Sholmo Ben Nun avea vârsta de 22 de ani.
Avertismentul unui medic bitanic: Fâșia Gaza devine un „cimitir de copii”
Fâșia Gaza devine un „cimitir de copii”, iar spitalele se transformă în „zone de război”, a declarat un medic britanic, care a lucrat în enclava asediată timp de 10 ani, pentru Sky News.
Neurologul pediatru Dr. Omar Abdel-Mannan, co-fondator al organizației „Gaza Medic Voices”, spune că a vorbit cu medicii care încă se află acolo și a avertizat asupra condițiilor dezastruoase de la spitalul Al-Shifa, după ce trupele israeliene au făcut ieri un raid asupra unității.
Dr. Abdel-Mannan a declarat că i s-a spus că șase bebeluși au murit până acum la spitalul Al-Shifa, cea mai mare unitate medicală din Gaza. „Situația se înrăutățește de la o zi la alta”, a spus el.
Mai multe detalii: Fâșia Gaza devine un „cimitir de copii”, pentru că spitalele se transformă în „zone de război”, avertizează un medic
Forțele israeliene susțin că au găsit rachete depozitate sub patul unei fete, în orașul Beit Hanoun din Gaza
Armata israeliană (IDF) a anunțat joi că trupele sale din Brigada 551 de rezervă au descoperit rachete ale Hamas depozitate sub patul unei fetițe, într-o casă din orașul Beit Hanoun, situat în nordul Fâșiei Gaza, scrie The Times of Israel.
Într-o înregistrare video, militarii israelieni arată rachete ținute într-o unitate de depozitare sub patul din dormitor, care avea un poster pe perete pe care scria „fetiță”.
במהלך פשיטה שביצעו לוחמים מצוות הקרב של חטיבת המילואים 551, בעקבות מידע מודיעיני, בביתו של מחבל חמאס שהיה חלק מחולייה של ארגון הטרור במרחב בית חאנון, אותרו מספר רקטות בתוך מיטה בחדר ילדים » pic.twitter.com/ug4FEDeiPK
— צבא ההגנה לישראל (@idfonline) November 16, 2023
În apropiere, IDF arată o serie de arme pe care susține că le-a descoperit în casă, inclusiv rachete, dispozitive explozive și materiale explozive. IDF a precizat că a distrus armamentul.
Armata israeliană a publicat, de asemenea, o înregistrare audio despre care spune că este o convorbire telefonică interceptată între militanții palestinieni din Jihadul Islamic, care vorbesc despre cum transportau armament în interiorul unui cărucior.
ONU caută modalități pentru evacuarea medicală completă a spitalului Al-Shifa, anunță OMS
ONU caută să găsească modalități de a evacua spitalul Al-Shifa din Gaza, dar opțiunile sunt limitate de constrângerile de securitate și logistice, a declarat joi un înalt oficial al Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit Reuters.
Un obstacol îl reprezintă faptul că Semiluna Roșie palestiniană nu are suficient combustibil pentru ambulanțele sale din Gaza pentru evacuarea pacienților, a declarat pentru agenția de știri directorul regional de urgență al OMS, Rick Brennan.
Egiptul s-a arătat deschis ca ambulanțele sale să meargă în Fâșia Gaza pentru a ajuta la evacuarea oamenilor, atât timp cât se pot oferi garanții de securitate și o trecere sigură, a declarat acesta într-un interviu acordat de la Cairo.
OMS a înțeles că mai sunt aproximativ 600 de pacienți, inclusiv 27 în stare critică, la spitalul Al-Shifa, în care forțele israeliene au intrat săptămâna aceasta după un asediu de câteva zile, a precizat Brennan.
„Analizăm situația pentru o evacuare medicală completă, dar există o mulțime de probleme de securitate, există o mulțime de constrângeri logistice. Opțiunile noastre sunt destul de limitate, dar sperăm să avem vești mai bune în următoarele 24 de ore sau într-o perioadă scurtă”, a adăugat el.
Printre cei cărora li s-ar acorda prioritate în cazul unei evacuări s-ar număra bolnavii în stare critică și cei 36 de nou-născuți care au pierdut accesul la incubatoare din cauza lipsei de combustibil care să genereze energie electrică, a mai spus Brennan.
Planurile de evacuare au fost complicate de faptul că comunicațiile cu spitalul au fost întrerupte în cea mai mare parte a timpului, a precizat reprezentantul OMS.
„Ideea este că vom aduce majoritatea pacienților de la Shifa peste câteva zile sau săptămâni”, a continuat el.
„Am aduce cea mai mare parte dintre ei la spitalele din sudul Fâșiei Gaza, dar și acele spitale sunt deja copleșite, așa că acesta este un alt factor de complicații. Cealaltă opțiune este, bineînțeles, să aducem o parte dintre ei în Egipt”, a mai declarat Brennan.
Biden: Conflictul din Orientul Mijlociu nu se va încheia până când nu va exista „o soluție reală cu două state”
Președintele american Joe Biden a declarat miercuri că „singurul răspuns” la conflictul dintre Israel și Hamas îl reprezintă „o soluție cu două state, care să fie reală” și a avertizat Israelul că ocuparea Fâșiei Gaza ar fi o „mare greșeală”, relatează CNN.
Biden le-a spus reporterilor, în cadrul unei conferințe de presă după summitul său cu președintele chinez Xi Jinping de la San Francisco, că i-a transmis această poziție premierului israelian Benjamin Netanyahu.
„Le-am spus clar israelienilor și lui Bibi (Benjamin Netanyahu, n.r.) și cabinetului său de război – că eu cred că singurul răspuns aici este o soluție cu două state care să fie reală”, a afirmat Biden.
Mai multe detalii: Conflictul din Orientul Mijlociu nu se va încheia până când nu va exista „o soluție reală cu două state”, insistă Joe Biden
Șeful diplomației europene argumentează că „o oroare nu justifică alta”
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a cerut joi Israelului „să nu se lase pradă mâniei” în lupta cu Hamas, deoarece „o oroare nu justifică alta”, relatează Reuters şi AFP.
Şeful diplomaţiei europene a făcut remarcile respective în timpul unei vizite în Israel, după ce a mers împreună cu ministrul israelian de externe Eli Cohen în kibbutzul Be’eri, unul din punctele în care s-a concentrat atacul din 7 octombrie al grupării islamiste palestiniene Hamas.
„Vă înţeleg temerile şi durerea. Vă înţeleg mânia. Dar daţi-mi voie să vă cer să nu vă lăsaţi pradă mâniei. Cred că asta e ceea ce vă poate spune cel mai bun prieten al Israelului. Una e să apăraţi Israelul şi alta să aveţi grijă de cei aflaţi la necaz. Şi de aceea Uniunea Europeană, în timp ce sprijină dreptul Israelului de a se apăra, cere şi asistenţă umanitară, alimente, apă, combustibili, protecţie” pentru populaţia din Gaza, a spus Borrell, potrivit Agerpres.
El a cerut totodată „eliberarea imediată şi necondiţionată” a ostaticilor luaţi de Hamas.
Armata israeliană a lovit o celulă teroristă care a tras rachete antitanc în nordul Israelului
Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat că au atacat o celulă teroristă din Liban care lansa rachete antitanc peste graniță.
De asemenea, armata a confirmat că mai multe proiectile au fost lansate asupra unui post IDF din zona Misgav Am de la graniță.
Armata spune că nu sunt victime, iar artileria israeliană bombardează zonele de unde a fost lansat atacul.
Poze cu ostaticii, pe un laptop găsit în spitalul Al Shifa
Armata israeliană a declarat unui reporter BBC, primul jurnalist străin care a primit aprobarea de a intra în spitalul Al Shifa din Gaza, că printre obiectele descoperite de soldați se afla un laptop care conținea fotografii și videoclipuri ale ostaticilor, făcute după răpirea lor și ducerea în Gaza, relatează Times of Israel.
De asemenea, armata a mai precizat, dar nu i-a arătat reporterului, că pe laptop se aflau imagini, făcute publice de poliția israeliană, cu interogarea de către Israel a teroriștilor Hamas arestați după atacul din 7 octombrie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IDF, aceste lucru sugerează că Hamas a fost în spital „în ultimele zile”.
Armata israeliană a preluat controlul asupra portului Gaza
Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat joi că au preluat „controlul operațional” al portului din orașul Gaza, care este centrul flotei de nave de pescuit a Fâșiei.
Într-o declarație de presă, IDF a spus că portul a fost folosit și ca centru de antrenament pentru luptătorii Hamas.
IDF a spus că forțele lor au distrus zece puțuri de tunel ca parte a operațiunii.
Mai multe detalii: Armata Israelului anunță că a preluat controlul portului Gaza, pe care spune că Hamas îl folosea drept centru de antrenament
Jihadul Islamic Palestinian spune că se dau „confruntări aprige” cu forțele israeliene lângă Al Shifa
Gruparea Jihad Islamic Palestinian, a doua grupare ca forță din Gaza, a anunțat că luptătorii săi sunt încă implicați în „confruntări aprige” cu forțele israeliene din apropierea complexului spitalicesc.
Forțele IDF au intrat în spital, principala unitate din Fâșia Gaza, la primele ore ale dimineții de miercuri, în ceea ce au numit o „operațiune direcționată împotriva Hamas”.
Ulterior, armata a spus că a găsit un „centru operațional” în spital, împărtășind imagini cu ceea ce spunea că sunt arme și echipamente Hamas. Soldații israelieni au continuat astăzi să percheziționeze spitalul Al Shifa.
Armata israeliană a găsit explozibili în zona spitalului Al Shifa
IDF continuă să opereze în zona Spitalului Shifa din orașul Gaza, dar în prezent nu există forțe în zona complexului, potrivit Haaretz.
Surse din armată au spus că forțele au găsit, în urmă cu o zi, explozibili plantați de Hamas în spital.
Israelul a acuzat că spitalul era folosit ca bază pentru Hamas, fiind găsite numeroase arme, acuzații respinse de gruparea palestiniană.
Agenția de presă palestiniană spune că 50 de civili au fost uciși într-un atac aerian în centrul Gazei
Aproximativ 50 de civili au fost uciși și zeci au fost răniți în atacurile aeriene israeliene efectuate miercuri seară, a transis joi agenția de presă oficială palestiniană. Wafa a relatat că avioanele militare israeliene au vizat cartierul Sabra din centrul Fâșiei Gaza, lovind o moschee.
Agenția de presă a declarat că noi lovituri au provocat trei morți la școala malaeziană din tabăra de refugiați Nuseirat din Gaza și că un copil a fost ucis într-un atentat cu bombă în orașul Khan Younis, din sudul Gazei.
Armata israeliană nu a comentat afirmațiile, dar afirmă că atacurile sale aeriene vizează infrastructura Hamas.
Luni, Ministerul Sănătății condus de Hamas a declarat că 11.240 de persoane au fost ucise, inclusiv 4.630 de copii, de la izbucnirea războiului Israel – Hamas, în 7 octombrie.
Israelul cere evacuarea unor localități din sudul Fâșiei Gaza
Forțele israeliene au aruncat pliante prin care le cer palestinienilor să părăsească unele zone din sudul Gazei, spun locuitorii, semnalând o posibilă extindere a operațiunilor, relatează Times of Israel.
Pliantele aruncate în zonele de la est ale orașului Khan Younis cere civilii să evacueze zona și îi avertizează că oricine se află în apropierea teroriștilor sau a pozițiilor acestora „își pune viața în pericol”.
Pliante similare au fost aruncate în nordul Fâșiei Gazei cu câteva săptămâni înainte de invazia terestră.
Doi reporteri locali care locuiesc la est de Khan Younis au confirmat, pentru AP, că au văzut pliantele. Alții au distribuit imagini cu pliante pe rețelele sociale.
Trei atacatori au fost uciși la locul atacului terorist din Ierusalim
Un nou bilanț al poliției crește numărul persoanelor rănite în urma atacului terorist de la punctul de control din Ierusalim la opt. Unul dintre ei este în stare critică, doi sunt răniți moderat, unul ușor, iar doi sunt în stare de șoc, potrivit Haaretz.
Potrivit Serviciilor Medicale de Urgență MDA, trei atacatori au fost uciși la locul atacului terorist.
Poliția intervine în continuare pentru o suspiciune de bombă.
Armata israeliană intervine după atacurile de la granița dintre Israel și Liban
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au anunțat că au răspuns la un „număr de lansări către teritoriul israelian” din Liban, potrivit BBC.
IDF a susținut, de asemenea, că a folosit tancuri pentru a lovi un punct de observare Hezbollah din Liban.
Între timp, postul de televiziune al Hezbollah, Al Manar, a precizat că gruparea a atacat puncte militare israeliene de la granița cu Libanul, de unde anele sate ar fi fost bombardate.
De la atacul Hamas din 7 octombrie, Hezbollah a atacat poziții militare din nordul Israelului, iar armata israeliană a replicat cu atacuri similare, fără ca tensiunile să degenereze într-un nou front.
Cinci persoane, rănite într-un presupus atac terorist în Ierusalim
Cel puțin cinci persoane sunt rănite într-un aparent atac care a avut loc joi dimineață la punctul de control de la „drumul tunelului” la sud de Ierusalim, potrivit declarațiilor poliției și medicilor pentru Times of Israel.
Serviciul de salvare Magen David Adom spune că medicii tratează răniții, inclusiv unul în stare critică. Despre ceilalți patru, medicii au precizat că sunt conștienți.
Poliția a anunțat că atacatorul a fost împușcat și neutralizat, termen des folosit pentru a anunța uciderea unui atacator.
Un atac israelian a lovit casa liderului Hamas Ismail Haniyeh
Avioanele de luptă israeliene au lovit casa din Gaza a lui Ismail Haniyeh, șeful biroului politic al Hamas, au declarat Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) pe Telegram.
Haniyeh, considerat liderul general al grupului militant, locuiește în Qatar de câțiva ani.
Dar IDF a spus că casa lui a fost „folosită ca infrastructură teroristă și adesea a servit drept punct de întâlnire pentru liderii de rang înalt ai Hamas”.
IDF struck the home of Hamas leader Ismail Haniyeh – who lives in Qatar – in the Gaza Strip. It says the home was „used as terror infrastructure and, among other things, as a meeting place for the senior officials of the organization.” pic.twitter.com/axDlpry35p
— Emanuel (Mannie) Fabian (@manniefabian) November 16, 2023
Soldații israelieni au „localizat și distrus, de asemenea, un depozit de arme al forțelor navale Hamas, care conținea echipament de scafandru, dispozitive explozive și arme”, a spus IDF.
De asemenea, ei „au lovit teroriști și au localizat arme, inclusiv centuri explozive, butoaie explozive, RPGS, rachete antitanc, echipamente de comunicații și documente”.
Președintele israelian Isaac Herzog spune că Israelul nu poate lăsa un vid de putere în Gaza
Președintele israelian Isaac Herzog a declarat că Israelul nu poate lăsa un vid de putere în Gaza și va trebui să mențină acolo o forță puternică în viitorul apropiat pentru a preveni reapariția Hamas în enclava palestiniană, a relatat joi Financial Times.
`Dacă ne retragem, atunci cine va prelua? Nu putem lăsa un vid. Trebuie să ne gândim care va fi mecanismul; sunt multe idei care sunt ridicate”, a spus Herzog într-un interviu acordat FT.
„Dar nimeni nu va dori să transforme din nou acest loc, Gaza, într-o bază teroristă”, a adăugat el.
Săptămâna trecută, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat pentru ABC News că Israelul va avea „pentru o perioadă nedeterminată” responsabilitatea de securitate a enclavei după război, dar Statele Unite au respins, spunând că palestinienii ar trebui să guverneze Gaza odată ce Israelul își va pune capăt războiului împotriva Hamas.
Israelul numește rezoluția Consiliului de Securitate al ONU drept „deconectată de la realitate”
Ambasadorul la ONU al Israelului a denunțat o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care cere „pauze umanitare” ca fiind „deconectată de realitate” și „fără sens”.
„Indiferent de ce decide Consiliul, Israelul va continua să acționeze conform legii internaționale, în timp ce teroriștii Hamas nici măcar nu vor citi rezoluția, cu atât mai puțin să o respecte”, a declarat oficialul. „Este regretabil că Consiliul continuă să ignore, să nu condamne sau chiar să menționeze masacrul pe care Hamas l-a efectuat pe 7 octombrie, care a dus la războiul din Gaza. Este cu adevărat rușinos!”
Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU, adoptată miercuri seara, după săptămâni de dezacord între membri, solicită „pauze umanitare prelungite urgente pentru un număr suficient de zile pentru a permite accesul ajutorului” în Gaza.
SUA și Marea Britanie, două puteri cu potențial drept de veto, s-au abținut de la rezoluție pe motiv că, deși au susținut accentul pus pe ajutor umanitar, nu și-au putut oferi întregul sprijin, deoarece nu conținea nicio critică explicită la adresa Hamas.
Rusia s-a abținut, de asemenea, pe motiv că nu a menționat nicio încetare imediată a focului, imperativul său suprem.
Rezoluția, elaborată de Malta, a fost adoptată cu 12 voturi pentru și este prima rezoluție a ONU privind conflictul Israel-Palestina din 2016.
Numărul soldaților israelieni uciși în operațiunia din Gaza crește la 50
Forțele de Apărare Israeliene au anunțat că încă doi soldați au fost uciși în lupta miercuri în nordul Fâșiei Gaza. Astfel, bilanțul decese în ofensiva terestră împotriva Hamas crește la 50, potrivit Times of Israel.
Cei doi soldați care și-au pierdut viața aveau 22 de ani și erau comandați de pluton în Brigada 41 a armatei israeliene.
În plus, IDF a transmis că un ofițer din Brigada Negev a fost grav rănit în timpul luptei din Gaza de ieri, iar un membru din Divizia Gaza a fost grav rănit în timpul activității operaționale în zona de frontieră cu Gaza.
Biden: „Războiul se va opri când Hamas nu va mai avea capacitatea de a ucide israelieni”
Președintele american Joe Biden spune că operațiunea Israelului din Gaza „se va încheia atunci când Hamas nu va mai avea capacitatea de a ucide, abuza și a face lucruri oribile israelienilor”, potrivit Times of Israel.
Biden a spus, într-o conferință de presă televizată după întâlnirea cu Xi Jinping, că armata israeliană are „obligația de a folosi cât mai multă prudență în urmărirea țintelor, dar Hamas a spus că plănuiește să atace din nou israelienii și aceasta este o dilemă teribilă.”
Administrația Biden a continuat să respingă cererile de încetare a focului, declarând că Israelul are dreptul să se apere împotriva Hamas după masacrul din 7 octombrie, pretinzând în același timp mai multe pauze umanitare pe termen scurt și afirmând că se așteaptă ca Israelul să respecte regulile de război în timp ce lupta în Gaza.
Biden spune că Israelul își asumă riscuri în operarea în jurul spitalului al-Shifa din orașul Gaza, dar „un lucru a fost stabilit: Hamas are sediu, arme, materiale, sub acest spital~.
De asemenea, președintele american a spus că oficialii americani au purtat discuții cu israelienii, îndemnându-i să fie „incredibil de atenți” în mișcările militare în jurul spitalelor din enclava palestiniană.
Israelul face percheziții amănunțite în principalul spital din Gaza.
Israelul a anunțat că forțele sale operează în interiorul și în jurul celui mai mare spital din Gaza. Operațiunea a fost prezentată ca un obiectiv principal în campania sa de distrugere a Hamas. Armata israeliană a acuzat gruparea palestiniană că a depozitat arme în spital și a înființat un centru de comandă în tuneluri de sub clădirile complexului.
Trupele israeliene au intrat cu forța în spitalul Al Shifa la primele ore ale zilei de miercuri și a efectuat toată ziua perecheziții amănunțite, a precizat armata. Un videoclip al armatei a arătat arme automate, grenade, muniție despre care se spune că au fost recuperate dintr-o clădire din complex, fără a preciza care este aceasta.
„Trupele continuă să verifice spitalul într-un mod precis, bazat pe informații”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, la o conferință de presă, miercuri seara. „Vom continua să facem acest lucru, pentru a aduna informații suplimentare, pentru a descoperi bunuri suplimentare și pentru a expune activitățile teroriste din spital”.
Președintele american Joe Biden a spus că Hamas comite crime de război, având cartierul general militar sub spital. El a spus că Israelul a intrat în Al Shifa cu un număr limitat de trupe cu arme.
Hamas susține că armata israeliană „a plantat” armele găsite în spitalul Al-Shifa
Bassem Naim, un oficial de rang înalt al Hamas, a declarat că informațiile și imaginile prezentate de armata israeliană privind armele găsite în spitalul Al-Shifa sunt „ridicole și lipsite de valoare”, adăugând că Hamas nu poate exclude faptul că Israelul „a adus arme și le-a pus în complexul Al-Shifa”, relatează BBC.
Naim a mai spus că obiectivul Israelului este de a „pune presiune” asupra spitalelor și centrelor medicale și de a strămuta populația din Gaza.
Potrivit oficialului Hamas, 25 de spitale din teritoriu sunt acum scoase din funcțiune din cauza „bombardamentelor, asediului și distrugerii”.
Hamas a negat afirmațiile Israelului potrivit cărora operează din interiorul spitalului.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție care cere o „pauză umanitară” în Fâșia Gaza
Consiliul de Securitate al ONU a votat în favoarea unui proiect de rezoluție propus de Malta, care solicită „pauze și coridoare umanitare urgente și prelungite” în toată Fâșia Gaza „pentru un număr suficient de zile”, relatează BBC.
În favoarea rezoluției au votat 12 membri ai Consilului. De asemenea, au existat trei abțineri din partea membrilor permanenți – SUA, Marea Britanie și Rusia.
Rezoluția solicită și eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor deținuți de Hamas și de alte grupări, precum și ca toate părțile să își respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional.
În octombrie, Consiliul de Securitate a eșuat de patru ori în adoptarea unor rezoluții care să solicite fie o încetare a focului, fie pauze umanitare.
Familiile ostaticilor israelieni reținuți în Gaza spun că au cerut o întâlnire cu Cabinetul de Securitate, dar aceasta nu a fost acceptată
Familiile ostaticilor i-au criticat miercuri pe membrii Cabinetului de Securitate al Israelului, afirmând că au cerut o întâlnire cu ei, dar că solicitarea a fost respinsă, relatează publicația Haaretz.
Rudele prizonierilor au spus că nu știu care sunt cererile Israelului în negocierile pentru eliberarea acestora.
Familiile mărșăluiesc de două zile din Tel Aviv spre biroul premierului Benjamin Netanyahu din Ierusalim, unde vor să ajungă sâmbătă.
„Mergem pe jos 37 de kilometri și cabinetul militar nu se obosește să ridice telefonul și să aranjeze o întâlnire cu noi”, a declarat Merav Leshem Gonen, mama lui Romi, care este ostatică în Gaza.
Joi, familiile vor merge la casa familiei tinerei soldat Noa Marciano din Modi’in, al cărei deces a fost anunțat marți.
Armata israeliană publică noi informații despre armele găsite în spitalul Al-Shifa
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat imagini cu armele Hamas găsite în interiorul spitalului Al-Shifa în timpul unui raid efectuat miercuri, relatează The Times of Israel.
Potrivit armatei israeliene, armele au fost găsite în centrul RMN al unității medicale. În imagini apar mai multe puști de asalt, grenade și alte echipamente militare.
„În timpul perchezițiilor în interiorul uneia dintre secțiile spitalului, trupele au localizat o cameră care conținea mijloace tehnologice unice, echipamente de luptă și echipamente militare folosite de organizația teroristă Hamas”, precizează IDF.
מפקדה מבצעית, אמצעי לחימה וציוד טכנולוגי בבניין ה-MRI בבית החולים שיפאא׳; כוחות צה”ל בפיקוד אוגדה 36 ממשיכים בפעילות ממוקדת בבית החולים pic.twitter.com/rnrAVX2yQV
— צבא ההגנה לישראל (@idfonline) November 15, 2023
Într-o altă sală a fost găsit un sediu operațional al Hamas, adaugă IDF.
Totodată, purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, a spus, într-o conferință de presă, că trupele israeliene au găsit în interiorul unității medicale și uniforme Hamas „care au fost aruncate pe podeaua spitalului pentru ca teroriștii să poată scăpa sub o înfățișare civilă”.
„Aceste descoperiri dovedesc fără echivoc că spitalul a fost folosit pentru teroare, cu încălcarea completă a dreptului internațional”, a declarat Hagari.
Miana.95 • 17.11.2023, 07:52
Corect ar fi fost să intre în spital alături de jurnaliști și reprezentanți ai ONU pentru a arăta lumii întregi,atunci, dovezile de la fața locului despre sediul Hamas din interior. Așa cum au procedat, cine ne asigură că dovezile nu sunt implantate, falsificate? Nimeni, pentru că sunt două poziții aflate în război, și nici o sursă independentă, externă care să arate obiectiv adevărul. Așa cel puțin prevede dreptul internațional. Rămâne de văzut, dacă prevederile lui mai interesează vreo parte?
Miana.95 • 17.11.2023, 07:34
Întrebări de reflecție: Dacă Israelul a găsit dovezi despre existența unui sediu Hamas în interiorul spitalului, de ce nu au fost arătate imediat jurnaliștilor străini? Ei pretind acest lucru și susțin că încearcă să protejeze civilii. Perfect, atunci să permită intrarea jurnaliștilor independenți și ai personalului ONU în spitalul Al-Shifa. Dacă Israelul nu are nimic de ascuns în privința războiului, de ce a întrerupt pentru a patra oară comunicațiile din fâșia Gaza?