Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 154
Naftogaz, prima companie de stat care intră în incapacitate de plată
Compania ucraineană Naftogaz a devenit prima entitate guvernamentală ucraineană care se află în situații de nerambursare a creditelor de la începutul războiului.
Firma energetică de stat nu a reușit să efectueze plățile datorate obligațiunilor internaționale înainte de expirarea perioadei de grație, marți.
Compania a declarat că nu a reușit să obțină sprijinul creditorilor pentru o propunere de înghețare a plăților pentru unele dintre obligațiunile sale timp de doi ani.
„Naftogaz nu a primit acordul cabinetului de miniștri al Ucrainei pentru a efectua plățile necesare”, a spus compania într-un comunicat de presă.
Ungaria, singurul membru al UE care a votat împotriva acordului de raționalizare a gazelor
Ungaria a fost singurul stat membru al Uniunii Europene care a votat marți împotriva unui acord de raționalizare a gazelor naturale în această iarnă pentru a preveni un șoc sever de aprovizionare, a anunțat guvernului ungar, citat de CNN.
„Regulamentul UE privind economiile de gaze este nefondat, inaplicabil și ignoră complet interesele poporului maghiar, motiv pentru care guvernul ungar a fost singurul stat membru care a votat împotriva adoptării sale”, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Comerțului de la Budapesta, Péter Szijjártó, la Bruxelles.
Marți, miniștrii energiei din UE au convenit asupra unui obiectiv voluntar de reducere a consumului de gaz cu 15% între august și martie 2023.
Voturile fiecărui stat membru nu au fost făcute publice de Comisia Europeană.
Urmările atacurilor rusești din Odesa și Mikolaiv
Țintirea de către Rusia a regiunilor Odesa și Mikolaiv din sudul Ucrainei, marți, a dus la distrugeri asupra clădirilor civile și a infrastructurii portuare. Atacurilor au fost efectuate cu rachete cu rază de lungă de acțiune trase din avioane de tip bombardiere, a declarat armata ucraineană citată de Associated Press.
În regiunea Odesa, clădirile din satele de pe coastă au fost lovite de bombardamente, a declarat Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei pe Facebook. Un purtător de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene a declarat că bombardierele rusești cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 și avioanele de luptă Su-30 și Su-35 au lansat loviturile din Marea Neagră.
În regiunea Mikolaiv, infrastructura portuară a fost vizată în ciuda acordurilor menite să permită reluarea transporturilor de cereale din porturile Ucrainei de la Marea Neagră.
La câteva ore după atacuri, un oficial instalat de Moscova în sudul Ucrainei a spus că regiunile Odesa și Mikolaiv vor fi în curând „eliberate” de forțele ruse, la fel ca regiunea Herson, deja ocupată, mai la est.
Forțele ucrainene se confruntă cu unitățile ruse lângă Pokrovske
Forțele ucrainene încearcă să se opună unui atac din partea trupelor ruse în apropiere de Pokrovske, în timp ce Moscova continuă să avanseze în estul regiunii Donețk, a declarat Statul Major General ucrainean într-o actualizare zilnică de marți seară.
„În direcția Bahmut, inamicul a bombardat infrastructura militară și civilă în zonele Berestove, Soledar, Pokrovske, Vesela Dolyna, Vershyna, Kodema, Maiorsk și Toretsk. A efectuat lovituri aeriene direct asupra așezărilor Pokrovske și Novouhanske”, a spus Statul Major ucrainean.
„Apărătorii noștri au respins cu succes încercările de asalt inamice în districtele Berestove, Soledar și Semyhiria. Luptele cu un grup de asalt continuă lângă Pokrovske”, a adăugat acesta.
Potrivit Statului Major, bombardamentele rusești au fost raportate în cea mai mare parte a frontului. Forțele ucrainene au respins atacurile din alte părți ale regiunii Donețk.
Volodimir Zelenski, decorat de premierul britanic
Premierul britanic Boris Johnson i-a înmânat marți președintelui ucrainean Volodimir Zelenski o decorație pentru a-i onora conducerea, la o ceremonie de pe Downing Street, la care Zelenski a apărut virtual.
Cunoscută și ca „Premiul Sir Winston Churchill” în memoria fostului lider al Marii Britanii din timpul războiului, care a condus Europa la pace în cel de-Al Doilea Război Mondial, Societatea Internațională Churchill îl onorează oamenilor care „au demonstrat o conducere extraordinară” în spiritul său, potrivit site-ului web al Muzeul National Churchill.
„Președintele Zelenski s-a confruntat cu un test de conducere la fel de sever ca Churchill”, a spus Boris Johnson într-un comunicat de presă al Societății Internaționale Churchill.
„El a arătat lumii ce înseamnă cu adevărat curajul moral și fizic, cu un calm prin excelență Churchillian. Sfidarea, demnitatea și seninătatea lui sub presiunea extremă au mișcat milioane de oameni. A fost o adevărată onoare să-l numesc prietenul meu și este imensul meu privilegiu să-i ofer acest premiu astăzi”, a spus Johnson.
Rusia desfășoară mai multe forțe pentru a consolida flancul sudic
Armata rusă desfășoară forțe suplimentare pe flancul său sudic, întărindu-și pozițiile în regiunile Herson și Zaporojie, potrivit oficialilor ucraineni și a videoclipurilor postate pe rețelele de socializare care au fost geolocalizate de CNN.
Analiştii sugerează că mițcările de trupe au rolul este de a încerca să contracareze o eventuală contraofensivă ucraineană.
CNN a geolocalizat mai multe videoclipuri, filmate în ultimele zile, care arată convoaie care traversează din Crimeea în Herson. Alte videoclipuri au arătat convoaiele care se îndreptau spre Crimeea, peste Strâmtoarea Kerci, de la Krasnodar în Rusia.
Noi oficiali ruși, pe lista de sancțiuni a Regatului Unit
Guvernul Marii Britanii a sancționat alte persoane și entități din Rusia ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunțat marți Ministerul de Externe britanic.
Printre cei sancționați se numără Vitali Hhotsenko și Vladislav Kuznetsov, prim-ministrul impus de Rusia și prim-vicepreședintele așa-numitelor republici populare Donețk și Luhansk.
„Hotsenko și Kuznetsov au fost trimiși să pună în aplicare politicile Rusiei în regiunea invadată, susținând planurile lui Putin de a anexa ilegal cât mai mult din Ucraina și de a folosi referendumuri false pentru a-și legitima în mod fals ocupația”, se arată în declarația diplomației britanice.
Ministrul rus al Justiției, Konstantin Chuychenko, și ministrul adjunct al Justiției, Oleg Sviridenko, au fost, de asemenea, sancționați.
Regatul Unit a vizat, de asemenea, 29 de guvernatori regionali ruși prin ultima listă de sancțiuni.
Rusia plănuiește să facă exerciții militare strategice în estul țării
Ministerul rus al Apărării intenționează să organizeze exerciții militare strategice în estul țării în perioada 30 august – 5 septembrie, au informat marți agențiile ruse de presă, citate de The Guardian.
Interfax a relatat, citând declarațiile ministerului, că militarii din alte țări nespecificate vor lua parte la exercițiile regulate „Vostok”.
13 rachete rusești au lovit regiunea Odesa marți
Forțele ruse au lansat marți 13 rachete în Odesa, la primele ore ale dimineții, a anunțat Iurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene din Ucraina, citat de Kyiv Independent.
Potrivit acestuia, rachetele au fost lansate de aeronavele Su-35, Su-30, Su-22 și M-30 din Marea Neagră.
Ucraina a primit lansatoare de rachete din Germania
Ucraina a primit din Germania mai multe lansatoare de rachete multiple şi trei obuziere cu sistem de autopropulsie, a anunţat marţi ministrul apărării german Christine Lambrecht, potrivit DPA.
Anunţul intervine la o zi după ce un prim lot de trei vehicule blindate antiaeriene Gepard (Leopard) au sosit în Ucraina. Alte 12 astfel de blindate vor ajunge în Ucraina în perioada următoare.
Erdogan anunță că va merge în Rusia pe 5 august
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită de o zi în stațiunea rusă Soci pe 5 august, a anunțat marți biroul său, citat de The Guardian.
Reuters relatează că nu au fost disponibile imediat detalii suplimentare, dar se anticipează că se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin.
Rusia a lansat 18 rachete în regiunea Mikolaiv
Guvernatorul regiunii Mikolaiv, Vitalii Kim, a anunțat Rusia a lansat 12 rachete C-300 și șase Kh-59, în atacul asupra Mikolaiv de marți. Unele dintre ele au fost doborâte de apărarea aeriană a Ucrainei, a spus Kim, fără a oferi numere specifice.
Cu toate acestea, rachetele au lovit o infrastructură critică, inclusiv un pod feroviar, și întreprinderi din regiune. Nu au fost raportate victime.
UE reînnoiește sancțiunile impuse Rusiei până în ianuarie 2023
Uniunea Europeană a decis să-și reînnoiască sancțiunile împotriva Rusiei pentru încă șase luni, până la sfârșitul lunii ianuarie 2023, potrivit The Guardian.
Decizia, o formalitate luată de miniștrii energiei din UE, se referă la sancțiunile care au fost introduse pentru prima dată în 2014 și s-au extins semnificativ după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie.
Peste 5.000 de ucraineni au rămas blocați la punctul de control din Zaporojie
Un punct de control rusesc în regiunea de sud-est Zaporojie a devenit singura modalitate relativ sigură pentru ucraineni de a încerca să părăsească zonele ocupate din sud pentru teritoriul deținut de ucraineană, potrivit CNN.
Cu toate astea, Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol, ocupat de ruși, a declarat marți la televiziunea ucraineană că „evacuarea din teritoriile ocupate este cea mai mare problemă. Evacuarea este aproape imposibilă astăzi”.
El a spus că oamenii încearcă să părăsească teritoriile ocupate Herson, Zaporojie, Donețk și Luhansk prin punctul de control de la Vasylivka, unii fiind pe drumuri de șapte zile, dormind în mașinile lor.
„Astăzi s-au adunat acolo peste 5.000 de oameni, peste 1.200 de mașini”, a adăugat el.
Ucraina a returnat Rusiei 25 de cadavre ale soldaților căzuți în război
Ministerul pentru Reintegrarea Teritoriilor Ocupate Temporar a raportat marți că Ucraina a returnat 25 de cadavre ale apărătorilor săi căzuți. Nu au fost date alte detalii despre operațiune, potrivit Kyiv Independent.
Oficial ucrainean: Războiul gazelor lui Putin în Europa este „continuarea războiului său împotriva Ucrainei”
Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a transmis că președintele rus Vladimir Putin „va folosi orice dependență pe care Europa o are de Rusia pentru a ruina viața normală a fiecărei familii europene”, într-un mesaj pe Twitter.
Kuleba a cerut Europei „să scape de orice dependență” pentru a contracara războiul gazelor din Rusia. Gazprom a anunțat anterior reduceri ale livrărilor de gaze către Europa, pe care comisarul european pentru energie, Kadri Simson, l-a numit „un pas motivat politic”.
Regiunea Herson promite că va organiza un referendum indiferent de „intimidările” Kievului
Un referendum privind aderarea regiunii Herson la Federaţia Rusă va avea loc în ciuda tuturor încercărilor Kievului de ”a intimida” locuitorii regiunii sau de ”a organiza teroare informaţională”, a declarat marţi adjunctul şefului administraţiei militaro-civile pro-ruse a regiunii, Kiril Stremusov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS.
„Aş dori să comentez situaţia din jurul «contraatacului» (…) anunţat în mod constant de autorităţile ucrainene. Prin trimiterea de luptători, de ucraineni la moarte sigură, aceşti oameni (autorităţile de la Kiev) nu înţeleg că ofensivele fără rost iau zeci sau chiar sute de vieţi ale reprezentanţilor poporului ucrainean – fraţii noştri. Aşa că, vrem să spunem că indiferent ce faceţi: răspundere penală, intimidare, teroare informaţională, un referendum tot va avea loc în regiunea Herson ce va defini clar regiunea ca parte a Federaţiei Ruse”, a spus Stremousov într-un mesaj video postat pe contul său Telegram.
Incendiu puternic la un depozit de petrol din Donețk, în urma unui atac al forțelor ucrainene
Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți la un depozit de petrol în orașul Donețk, controlat de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, după ce forțele ucrainene au bombardat orașul, a declarat marți șeful administrației orașului, relatează Reuters.
„Ca urmare a bombardamentelor din timpul nopții în districtul Budennovsky, a avut loc un incendiu la un depozit de combustibil”, a declarat primarul din Donețk, Alexey Kulemzin, într-o postare pe Telegram.
Nu s-au înregistrat victime în urma incendiului, au precizat serviciile de urgență din Donețk. Incendiul a fost stins în jurul orei locale 10.00.
Oil depot is on fire in occupied Donetsk: pic.twitter.com/3GoeQlpXiw
— Churchill 🇬🇧🇺🇸🇺🇦 (@WarAgainstPutin) July 26, 2022
Regiunea Donețk, bombardată intens în ultimele 24 de ore
Multe localități din apropierea primului front din Donețk au fost atacate în ultimele 24 de ore, în timp ce forțele ruse încearcă să distrugă apărarea ucraineană, potrivit șefului administrației militare a regiunii, Pavlo Kirilenko, citat de CNN.
„Nu există nicio așezare în regiunea Donețk care să nu fi fost bombardată. Întregul teritoriu este sub foc. Inamicul distruge infrastructura civilă”, a declarat Kirilenko la televiziunea ucraineană.
El a adăugat că „frontul se apropie de orașul Bakhmut, unde au avut loc focuri sistematice de artilerie și lovituri aeriene” luni.
3 morți și 8 răniți în regiunea Donețk în urma bombardamentelor
Forțele ruse au ucis 3 persoane și au rănit alte 8 în regiunea Donețk, unde se duc cele mai intense lupte, în ultimele 24 de ore, a anunțat marți guvernatorul regiunii, citat de Kyiv Independent.
Potrivit lui Pavlo Kirilenko, cei trei civili au fost uciși în Krasnohorivka, Soledar și Marinka.
Statul Major: Rusia a pierdut aproximativ 39.870 de militari în Ucraina
39.870 de militari ruși au murit în lupte în Ucraina de la începutul războiului din 24 februarie, a anunțat marți Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Pe lângă asta, Rusia a pierdut și 1.737 de tancuri, 3.959 de vehicule de luptă blindate, 2.835 de vehicule și rezervoare de combustibil, 880 de sisteme de artilerie, 258 de sisteme de lansare multiplă de rachete, 117 de sisteme de apărare aeriană, 189 de elicoptere, 222 avioane, 722 de drone și 15 bărci.
358 de copii au murit în Ucraina de la începutul războiului
Războiul declanșat de Rusia a ucis până acum 358 de copii, iar alți 690 au fost răniți, a anunțat marți Procuratura Generală, potrivit Kyiv Independent.
Potrivit Procuraturii Generale, cifrele pot fi mult mai mari, deoarece nu includ victime în teritoriile ocupate de Rusia și zonele în care au loc ostilități.
Primele sisteme de rachete antiaeriene Stormer din Marea Britanie au ajuns în Ucraina
Primele șase sisteme britanice de rachete antiaeriene Stormer HVM și sistemele de apărare aeriană Gepard furnizate de germani au sosit în Ucraina, au anunțat oficialii ucraineni, citați de The Guardian.
Consilierul prezidențial senior Anton Herașcenko a postat pe Twitter un scurt videoclip cu sistemele de rachete.
”Sunt sigur că războinicii noștri le vor folosi foarte bine!”, a scris acesta.
The first six British Stormer HVM anti-aircraft missile systems have arrived to Ukraine.
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) July 25, 2022
I’m sure that our Warriors will make very good use of them!
Source: „South” operational command pic.twitter.com/dCfrzZhmDJ
Ucraina se pregătește să reia exportul de cereale prin trei porturi la Marea Neagră
Ucraina spune că speră să înceapă să exporte cereale din porturile sale săptămâna aceasta, primele nave putând fi mutate din porturile sale de la Marea Neagră în câteva zile, potrivit The Guardian.
Detaliile procedurilor vor fi publicate în curând de un centru comun de coordonare care colaborează cu industria de transport maritim, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq.
Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat că Turcia se așteaptă ca Kievul și Moscova să își respecte responsabilitățile în baza acordului de export de cereale recent semnat.
Ministrul infrastructurii al Ucrainei, Oleksandr Kubrakov, a declarat că Ucraina va continua pregătirile pentru exportul de cereale și alimente, începând cu portul Chornomorsk, apoi porturile din Odesa și Pivdennyi de-a lungul coastei sale de sud-vest, pe care încă le controlează.
Statele Unite lucrează alături de Ucraina la un „Plan B” pentru deblocarea exporturilor de cereale, după ce rușii au bombardat portul Odesa. Planul urmărește scoaterea cerealelor ucrainene din țară, în condițiile în care aproape nimeni nu mai crede că Rusia va respecta acordul de la Istanbul.
Rușii au lovit din nou portul Odesa. Un nou atac și în Nikolaev
Forțele ruse au lovit din nou orașul port Odesa, din sudul Ucrainei, la primele ore ale acestei dimineți, informează oficialii locali.
Șeful administrației militare a regiunii, Serhiy Bratchuk, a declarat că va publica mai multe detalii într-o postare Telegram chiar după ora 6 dimineața în această dimineață. „Atacul cu rachete Odesa folosind aeronave strategice”, a spus el, potrivit Ukrayinska Pravda.
Sâmbătă, la abia 12 ore după ce Moscova a semnat un acord cu Kievul pentru a permite monitorizarea exporturilor de cereale din porturile sudice ale Ucrainei, Rusia a vizat Odesa cu rachete de croazieră.
Un atac a avut loc în această dimineață și în Nikolaev.
„În această dimineață au fost raportate și bombardamente rusești în orașul Nikolaev, din sudul Ucrainei.
Șeful consiliului orașului, Olexander Senkevich, a spus într-o postare pe Telegram: „Se aud explozii puternice! Toată lumea este rugată să rămână în adăposturi! Chiar și după terminarea stării de acces, atacul aerian va continua!”
#Russian troops shelled #Ukrainian cities again at night. #Kharkiv and #Mykolaiv were hit by missiles.
— NEXTA (@nexta_tv) July 26, 2022
In #Odesa Region, fires broke out in the private sector after a missile strike from strategic bombers. pic.twitter.com/4CNZHRNv9P
Zelenski: Rusia duce un „război deschis al gazelor” împotriva Europei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia duce un „război deschis al gazelor” împotriva Europei, relatează CNN.
„Chiar și în ciuda concesiei privind turbina Nord Stream, Rusia nu va relua livrările de gaze către țările europene, așa cum este obligată prin contract. Toate acestea sunt făcute de Rusia în mod deliberat pentru ca europenilor să le fie cât mai greu să se pregătească pentru iarnă”, a declarat Zelenski, în mesajul său video său de luni seară. „Acesta este un război deschis al gazelor pe care Rusia îl duce împotriva unei Europe unite – exact așa ar trebui să fie perceput”, a punctat liderul de la Kiev.
Zelenski a continuat spunând că ultima mișcare a Moscovei face parte dintr-o gamă mai largă de acțiuni, pe care le-a catalogat drept „forme de teroare”.
„Nu le pasă ce se va întâmpla cu oamenii, cum vor suferi – de foame din cauza blocării porturilor sau de frigul iernii și de sărăcie… Sau de ocupație”, a declarat Zelenski. „Acestea sunt doar diferite forme de teroare”, a mai spus liderul ucrainean.
Statul-Major General al Ucrainei admite că rușii au înregistrat mici progrese în regiunea Donețk
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a recunoscut luni că trupele ruse au reușit să facă mici progrese în regiunea Donețk din estul Ucrainei, informează CNN.
„Inamicul a efectuat lovituri aeriene în apropiere de Soledar, Pokrovske, New York și pe teritoriul centralei termoelectrice Vuhlehirska. Acesta a condus operațiuni de asalt în direcțiile Klynove – Pokrovske și Volodymyrivka – Pokrovske, a suferit pierderi și s-a retras”, a transmis Statul Major General al Ucrainei, în actualizarea zilnică a operațiunilor de pe front. „În zona termocentralei Vuhlehirska, unități individuale ale inamicului au avut succes parțial”, a precizat conducerea armatei ucrainene.
Potrivit Statului Major General, s-au raportat bombardamente intense de-a lungul liniei frontului în întreaga regiune Donețk, în special în apropiere de orașele Siversk, Sloviansk, Bahmut și Kramatorsk. Ucraina spune că armata rusă a făcut, de asemenea, o incursiune spre Spirne și Ivano-Dariivka. „[Forțele ruse] au primit o ripostă dură și s-au retras”, a adăugat Statul Major General.
Armata ucraineană mai susține că forțele ruse sunt demoralizate și că ” în unele direcții comandamentul rus aruncă efective în atac fără a fi acoperite de vehicule blindate”.
Lupte fără evoluţii majore în Donbas şi Herson
Aviaţia ucraineană a bombardat cu avioane şi elicoptere poziţii ruseşti în regiunea Herson din sudul Ucrainei, în cadrul contraofensivei prin care armata ucraineană încearcă să recupereze teritorii din această regiune parţial ocupată de trupele ruse, potrivit ultimului raport transmis luni de Comandamentul Sud al armatei ucrainene, scrie Agerpres preluând agenţia EFE.
Trupele Kievului au distrus în Herson un post de comandă rus de unde trupele ruse ar fi încercat la rândul lor să lanseze una dintre operaţiunile lor contraofensive pentru a recupera teritorii pe care le ocupaseră anterior la începutul invaziei şi pe care le-au pierdut între timp.
Continuă în acest timp luptele în partea de est a Ucrainei, în Donbas. Potrivit guvernatorului ucrainean al regiunii Lugansk, aflată sub controlul trupelor ruse, acestea încearcă, fără succes, să înainteze în cealaltă regiune a Donbasului, Doneţk. ”Ocupanţii nu renunţă la intenţiile de a dezvolta un atac împotriva marilor oraşe din regiunea Doneţk, dar încă sunt blocaţi în regiunea noastră (Luhansk). Vor muri fără să vadă vreodată regiunea vecină. Atacă din mai multe direcţii în acelaşi timp, încercând să disperseze defensiva noastră. Dar nu reuşesc”, susţine guvernatorul Serhei Haidai.
Conform evaluării serviciilor de informaţii britanice, nu sunt evoluţii majore în luptele în desfăşurare în Donbas şi Herson.
Zelenski a numit un nou comandant al Forțelor pentru Operațiuni Speciale
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat luni un decret prin care l-a demis pe Hryhorii Halahan din funcția de comandant al Forțelor pentru Operațiuni Speciale și l-a numit în acest post pe Viktor Khorenko, informează The Kyiv Independent.
Forțele pentru Operațiuni Speciale sunt o ramură a forțelor armate ucrainene care desfășoară misiuni de recunoaștere și operațiuni secrete în spatele liniilor inamice.
Gazprom anunţă o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze spre Europa
Gigantul energetic Gazprom a anunțat luni că oprește o altă turbină din conducta Nord Stream 1 care transportă gaze naturale către Germania și că fluxurile de gaze vor scădea la echivalentul a doar o cincime din capacitatea normală, relatează Reuters.
Anunțul vine într-un moment de mare tensiune, când Rusia și Occidentul își aplică reciproc lovituri economice ca răspuns la acțiunile Moscovei în Ucraina. Uniunea Europeană a acuzat Rusia că recurge la șantaj energetic, în timp ce Kremlinul spune că întreruperea gazelor a fost cauzată de probleme de mentenanță și de efectul sancțiunilor occidentale.
Gigantul rus a transmis că debitul va scădea miercuri la 33 de milioane de metri cubi pe zi, valoare cu 50% mai redusă decât fluxul curent, care este oricum deja la doar 40% din capacitatea normală.
Mai multe detalii: Gazprom limitează din nou volumul de gaze către Germania prin conducta Nord Stream 1
Când ar putea primele nave cu cereale ucrainene să iasă din porturile de la Marea Neagră
Primele nave care exportă cereale ucrainene din porturile aflate la Marea Neagră ar putea să-și înceapă deplasările în câteva zile în baza unui acord convenit vineri de Ucraina, Rusia, Turcia și ONU, a declarat luni un purtător de cuvânt al Națiunilor Unite, citat de Reuters.
Un centru comun de coordonare va menține legătura cu industria de transport maritim și va publica proceduri detaliate pentru nave în viitorul apropiat, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq.
Mai multe detalii: Primele nave cu cereale din Ucraina ar putea ieși din port în câteva zile
Autoritățile din orașul Harkov vor construi buncăre în apropierea stațiilor de autobuz
Primarul din Harkov, Ihor Terejov, a declarat luni că municipalitatea a identificat deja 25 de locații în care orașul va construi buncăre pentru a proteja civilii de bombardamentele rusești, începând cu luna august, informează Ukrainska Pravda.
„Acestea vor fi structuri din beton armat amplasate lângă stațiile de oprire. În cazul unei amenințări cu atacuri de artilerie, va fi posibil să se ascundă acolo și să aștepte sirenele de raid aerian. Există astfel de adăposturi în Israel, de exemplu. Și se dovedesc a fi eficiente în protejarea împotriva proiectilelor și a schijelor acestora”, a afirmat Ihor Terejov.
Trupele ruse țintesc în mod regulat stațiile de transport public din acest oraș situat din estul țării, ucigând zilnic civili, notează The Kyiv Independent.
Primar: 60.000 de oameni au rămas în orașul Melitopol, ocupat de ruși
În Melitopolul ocupat de ruși au rămas până la 60.000 de persoane, adică o treime din populația de dinaintea invaziei, a anunțat luni primarul orașului, Ivan Fedorov, potrivit The Kyiv Independent.
Civilii rămași în oraș aleg adesea să rămână pentru că nu au rude în alte regiuni din Ucraina sau în străinătate la care să poată sta, a precizat Ivan Fedorov.
De asemenea, unii dintre cei care au fost nevoiți să rămână au rude în vârstă sau imobilizate la pat care au nevoie de ajutor, a mai spus edilul.