Live text
Acum 2 ani
Putin afirmă că încercările de a desființa cultura rusă sunt zadarnice
Acum 2 ani
Forțele ucrainene susțin că au respins un asalt al rușilor pe frontul din Bahmut
Acum 2 ani
Un soldat rus mărturisește că a ucis un civil în regiunea Kiev, dezvăluind numele comandanților săi
Acum 2 ani
Zelenski înființează un Consiliu pentru eliberarea Crimeei
Acum 2 ani
Primarul din Melitopolul ocupat: Orașul riscă să rămână fără căldură la iarnă
Acum 2 ani
Putin reafirmă că obiectivul Rusiei este cucerirea completă a regiunii Donbas
Acum 2 ani
ONU neagă afirmațiile Rusiei potrivit cărora ar fi blocat vizita AIEA la centrala din Zaporojie
Acum 2 ani
Guvernator: Peste 5.500 de civili au fost evacuați din regiunea Donețk
Acum 2 ani
Noi bombardamente raportate în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie
Acum 2 ani
Locuitorii din Herson, îndemnați de guvernul ucrainean să părăsească regiunea
Acum 2 ani
3 cetățeni străini, care au luptat alături de ucraineni, riscă pedeapsa cu moartea în Donețk
Acum 2 ani
Letonia a livrat 4 elicoptere militare armatei ucrainene
Acum 2 ani
Oficial ucrainean: Rușii continuă să preia clădiri administrative cheie din apropierea centralei din Zaporojie
Acum 2 ani
Locația primei nave care a părăsit Ucraina cu cereale, necunoscută
Acum 2 ani
Ucrainenii spun că au dezamorsat 180.000 de dispozitive explozive de la începutul războiului
Acum 2 ani
O persoană a fost ucisă în urma unui bombardament asupra orașului Harkov
Acum 2 ani
Armata ucraineană afirmă că a respins încercările rușilor de a avansa în regiunea Donețk
Acum 2 ani
Rusia susține că va face "tot ce este necesar" pentru a facilita vizita AIEA la centrala din Zaporojie
Acum 2 ani
Legea marțială, prelungită în Ucraina până pe 21 noiembrie
Acum 2 ani
3 morți și doi răniți în urma exploziei unei mine antipersonal în regiunea Odesa
Acum 2 ani
Rusia sugerează un armistițiu în jurul centralei nucleare Zaporojie
Acum 2 ani
Guvernator: Rușii continuă să bombardeze intens regiunea Cernihiv
Acum 2 ani
Prezența rusă în sud, complicată de atacurile ucrainene asupra liniilor de aprovizionare
Acum 2 ani
Primar: Riscul unui dezastru la centrala nucleară din Zaporojie "crește pe zi ce trece"
Acum 2 ani
Putin: Rusia e pregătită să furnizeze echipament militar aliaților săi și să antreneze soldați străini
Acum 2 ani
Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina, anunțate de Kiev
Acum 2 ani
Zelenski a demis trei șefi ai serviciului ucrainean de securitate
Acum 2 ani
Trei civili au murit în regiunea Donețk, în urma bombardamentelor rusești
Acum 2 ani
Oficial ucrainean: Rușii au atacat peste 22.000 de obiective civile
Acum 2 ani
Ucrainenii au distrus baza grupării Wagner din Luhansk
Acum 2 ani
Cel mai bun pilot ucrainean a murit la datorie
Acum 2 ani
Doi oameni au murit și altul a fost rănit în regiunea Odesa în urma exploziei unui dispozitiv în apă
Acum 2 ani
Podul Antonivski din regiunea Herson a fost lovit din nou de ucraineni
Acum 2 ani
Un civil a murit, după ce rușii au bombardat Energodar
Acum 2 ani
Oficial ucrainean: Trupele ruseşti riscă să rămână blocate în regiunea Herson după bombardarea podurilor
Acum 2 ani
Comandantul regimentului „Azov”, Denys Prokopenko, a fost dus în Rusia, susține soția acestuia
Acum 2 ani
2 civili uciși alți 10 răniți în Donețk, în urma bombardamentelor din ultima zi
Acum 2 ani
Noi bombardamente în Harkov

Relatarea LIVETEXT Libertatea cu a 174-a zi a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 174

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Putin afirmă că încercările de a desființa cultura rusă sunt zadarnice

Președintele rus Vladimir Putin a calificat drept „zadarnice” încercările de a anula cultura rusă și Rusia însăși, într-un discurs video ținut la festivalul Tavrida.ART, care a avut loc luni în Crimeea, relatează CNN.

„Este pur și simplu o prostie. Iar cei care gândesc altfel, din păcate pentru ei, nu au învățat lecțiile istoriei”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin a remarcat că în acest an echipa festivalului include și persoane din „teritoriile eliberate” – din „Republicile Populare” Donețk și Luhansk. „Astăzi, sunteți împreună, gata să vă uniți eforturile pentru a atinge obiective comune, iar acest lucru înseamnă că știți că pentru a fi puternici, trebuie să fiți împreună. Întreaga istorie bogată și milenară a Rusiei ne învață acest lucru”, a mai spus el.

Putin le-a mulțumit, pentru sprijinul lor, „eroilor ruși” – voluntarii și luptătorii din Donbas.

„Știm că toate dificultățile și încercările sunt un moment de noi oportunități și vorbim adesea despre asta. Este un moment în care trebuie să fii îndrăzneț, este adevărat, iar dumneavoastră sunteți exact așa”, a mai afirmat liderul rus.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Forțele ucrainene susțin că au respins un asalt al rușilor pe frontul din Bahmut

Soldații ucraineni din cadrul Forțelor pentru Operațiuni Speciale au anunțat luni că au zădărnicit o tentativă de pătrundere a forțelor ruse de ocupație pe frontul din Bahmut, relatează Ukrainska Pravda.

„În momentul în care ocupanții ruși au format un grup de recunoaștere și asalt, luptătorii din cadrul Forțelor pentru Operațiuni Speciale plecaseră deja să intercepteze inamicul. Principalul lor obiectiv era să îi împiedice pe ruși să desfășoare formațiuni tactice și să manevreze mai departe pentru a lovi pozițiile Forțelor de Apărare [ucrainene]. Luptătorii Forțelor pentru Operațiuni Speciale au lovit inamicul chiar în momentul în care acesta își aduna forțele în zona de întâlnire”, a transmis Forțele pentru Operațiuni Speciale.

Trupele ucrainene precizează că, după ce asaltul rușilor a fost zădărnicit, forțele Moscovei nu au mai făcut alte încercări de a efectua manevrele planificate.

Ucrainenii i-au atacat pe ruși folosind lansatoare de grenade RPG-7V. Forțele pentru Operațiuni Speciale nu au raportat unde anume soldații lor au dejucat asaltul rușilor, dar persoanele cu care a discutat Ukrainska Pravda au declarat că evenimentele au avut loc pe frontul din Bahmut.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Un soldat rus mărturisește că a ucis un civil în regiunea Kiev, dezvăluind numele comandanților săi

La câteva luni după ce armata rusă s-a retras din regiunea Kiev, un soldat rus în vârstă de 21 de ani a mărturisit că a ucis, pe data de 12 martie, un civil ucrainean în satul Andriivka, ocupat atunci, din ordinul comandantului său, scrie The Kyiv Independent.

Vorbind cu un jurnalist de la site-ul de știri de investigație iStories, axat pe Rusia, soldatul Daniil Frolkin a mărturisit că a comis atrocități în timp ce lupta în cadrul Brigăzii 64 de pușcași motorizați, staționată în Andriivka la acea vreme.

Luni, iStories a publicat o investigație care dezvăluie în detaliu crimele de război comise în Andriivka.

Mai multe detalii: Mărturia unui soldat care recunoaște crime de război în Ucraina, publicată de un site rusesc de investigație: „Am împușcat și am jefuit civili. Am ucis doar unul”

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Zelenski înființează un Consiliu pentru eliberarea Crimeei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat luni un decret privind crearea unui consiliu consultativ pentru eliberarea și reintegrarea teritoriului ocupat al Republicii Autonome Crimeea, anexată de ruși în 2014, și a orașului Sevastopol, informează Ukrainska Pravda.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Consiliul consultativ prezidențial va avea ca obiectiv „promovarea coordonării măsurilor privind eliberarea, reintegrarea și restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, protecția drepturilor și intereselor cetățenilor Ucrainei; depășirea consecințelor și compensarea prejudiciilor cauzate statului ucrainean, cetățenilor și persoanelor juridice ale acestuia ca urmare a agresiunii armate și a ocupării temporare a unei părți a teritoriului Ucrainei de către Federația Rusă, precum și a proiectelor și activităților din cadrul activităților Platformei Crimeea”.

Potrivit decretului, Andrii Yermak, șeful biroului președintelui Ucrainei, trebuie să prezinte propuneri privind componența acestui consiliu consultativ în termen de o lună.

Decretul a intrat în vigoare luni, în ziua publicării sale. Principalele sarcini ale Consiliului consultativ sunt: elaborarea de propuneri privind prioritățile activităților Consiliului; desfășurarea de activități în cadrul platformei Crimeea; pregătirea de propuneri de îmbunătățire a legislației privind aspectele legate de eliberarea și reintegrarea Crimeei.

Președintele Consiliului consultativ este președintele ucrainean.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Primarul din Melitopolul ocupat: Orașul riscă să rămână fără căldură la iarnă

În Melitopolul ocupat, ocupanții ruși nu vor avea timp să repare conducta de gaz înainte de începerea sezonului rece, astfel încât orașul ar putea rămâne fără căldură la iarnă, a avertizat luni primarul orașului Ivan Fedorov, potrivit site-ului ucrainean de știri nv.ua

„În ceea ce privește sezonul de iarnă, se poate spune că este aproape un dezastru”, a spus edilul.

Fedorov a precizat că 95% din încălzirea din Melitopol se face cu gaz, iar de trei săptămâni orașul a rămas fără acesta.

Primarul a subliniat că până când orașul și o parte din regiunea Zaporojie nu vor fi eliberate de ruși, gazul nu va putea ajunge acolo.

„Cel mai probabil, orașul Melitopol va fi fără gaz (la iarnă, n.r.), deoarece este nevoie de timp pentru a repara și restabili aceste sisteme”, a explicat Fedorov.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Putin reafirmă că obiectivul Rusiei este cucerirea completă a regiunii Donbas

Obiectivul Rusiei este capturarea completă a regiunii ucrainene Donbas, a reafirmat luni preşedintele rus Vladimir Putin, la aproape jumătate de an de la declanşarea războiului neprovocat împotriva Ucrainei, relatează agenția germană de știri DPA, preluată de Agerpres.

În faţa invitaţilor externi la un forum militar anual organizat în apropiere de Moscova, liderul de la Kremlin a susţinut, încă o dată, că „teritoriul regiunii Donbas este eliberat pas cu pas”.

Mai multe detalii: Vladimir Putin, la aproape jumătate de an de la declanșarea invaziei: „Teritoriul regiunii Donbas este eliberat pas cu pas”

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

ONU neagă afirmațiile Rusiei potrivit cărora ar fi blocat vizita AIEA la centrala din Zaporojie

Organizația Națiunilor Unite a negat luni acuzațiile rușilor potrivit cărora ar fi blocat sau anulat o vizită a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară de la Zaporojie, din sudul Ucrainei, informează CNN.

„În ultimele zile, au existat comentarii repetate din partea diferiților oficiali ruși care au acuzat Secretariatul Națiunilor Unite că a anulat sau a blocat o vizită a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică la centrala nucleară din Zaporojie. Doresc să clarific câteva aspecte. În primul rând, AIEA este o agenție specializată care acționează în deplină independență atunci când decide cum să își pună în aplicare mandatul specific. În al doilea rând, Secretariatul ONU nu are autoritatea de a bloca sau de a anula nicio activitate a AIEA. În al treilea rând, Secretariatul ONU a evaluat, în strânsă legătură cu AIEA, că are în Ucraina capacitatea logistică și de securitate pentru a putea sprijini, de la Kiev, orice misiune a AIEA la centrala nucleară Zaporojie, dacă atât Rusia, cât și Ucraina sunt de acord”, a declarat Stéphane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului general al ONU.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a avut luni o convorbire telefonică cu secretarul general al ONU, António Guterres, ocazie cu care cei doi au discutat despre condițiile pentru funcționarea în siguranță a centralei nucleare ucrainene din Zaporojie, potrivit unui comunicat publicat de Ministerul rus al Apărării. Conform acestei surse, Șoigu și Guterres au discutat, de asemenea, despre „misiunea de anchetă” privind atacul asupra centrului de detenție preventivă din Olenivka. Totodată, au discutat despre inițiativele ONU de simplificare a condițiilor pentru exportul de produse alimentare și îngrășăminte rusești.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Guvernator: Peste 5.500 de civili au fost evacuați din regiunea Donețk

De la începutul evacuării obligatorii, 5.575 de civili au fost evacuați din regiunea Donețk, a anunțat luni guvernatorul regional Pavlo Kyrylenko, potrivit site-ului ucrainean de știri nv.ua.

Potrivit lui Kyrylenko, trei sferturi din populație a fost evacuată din teritoriile din regiune controlate de forțele ucrainene. Un sfert din populație a rămas, dar evacuarea obligatorie continuă, a precizat guvernatorul regiunii Donețk.

Pe 29 iulie, guvernul de la Kiev a înființat un sediu de coordonare care se va ocupa de evacuarea obligatorie a civililor din regiunea Donețk.

În prima săptămână a evacuării obligatorii, peste 2.000 de locuitori ai regiunii au fost evacuați, printre aceștia aflându-se femei, copii, bătrâni și persoane cu mobilitate redusă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la toți locuitorii din Donețk să plece în alte regiuni ale țării.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Noi bombardamente raportate în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie

Ucraina și Rusia s-au acuzat din nou reciproc pentru bombardamentele din apropierea centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei, relatează Sky News.

În ultimele zile, ambele părți s-au acuzat reciproc de efectuarea unor atacuri în apropierea instalației, în timp ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică a avertizat asupra riscului producerii unui dezastru dacă luptele nu încetează. În prezent, centrala se află în mâinile rușilor, deși este operată încă de ingineri ucraineni.

Ucraina a acuzat Rusia că organizează atacuri sub steag fals la centrala din Zaporojie și a avertizat că soldații ruși care atacă uzina sau o folosesc ca bază de tragere vor deveni o „țintă specială”.

Între timp, Rusia a susținut că cel mai recent bombardament a fost cauzat de obuziere M777 de fabricație americană.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Locuitorii din Herson, îndemnați de guvernul ucrainean să părăsească regiunea

Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk i-a îndemnat luni pe civilii din regiunea ocupată Herson să plece dacă pot, relatează Sky News.

„Evacuați-vă. Urmează o iarnă grea”, a declarat Irina Vereșciuk.

„Trebuie să vă ajutăm, să vă salvăm de frig și de invadatorii ruși”, a precizat vicepremierul ucrainean.

Aproximativ 50% din populație a părăsit deja regiunea Herson, dar mulți oameni au preferat să nu-și părăsească locuințele, deși teritoriul este controlat de ruși.

Îndemnul Irinei Vereșciuk vine în contextul în care armata ucraineană plănuiește o contraofensivă pentru a recuceri această regiune din sudul țării.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

3 cetățeni străini, care au luptat alături de ucraineni, riscă pedeapsa cu moartea în Donețk

Cinci cetățeni străini luați prizonieri de trupele ruse în timp ce luptau alături de forțele ucrainene au fost acuzați luni că sunt mercenari, iar trei dintre ei riscă pedeapsa cu moartea, a anunțat presa rusă, potrivit The Guardian.

Procesul a fost ținut de un tribunal al separatiștilor proruși, în regiunea Donețk din estul Ucrainei.

Cetățeanul britanic John Harding, croatul Vjekoslav Prebeg și cetățeanul suedez Mathias Gustafsson, care au fost luați prizonieri în orașul portuar Mariupol și în jurul acestuia, sunt cei trei care riscă să fie condamnați la moarte, a anunțat agenția de presă rusă de stat TASS.

TASS îl citează pe judecător, care a anunțat că procesul se va relua la începutul lunii octombrie, potrivit Reuters.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Letonia a livrat 4 elicoptere militare armatei ucrainene

Publicația letonă Delfi relatează că Ministerul Apărării de la Riga a trimis două elicoptere Mi-17 și două elicoptere Mi-2 către Forțele Aeriene ucrainene.

Letonia a furnizat deja Ucrainei o serie arme, inclusiv rachete antiaeriene Stinger, în valoare de peste 200 de milioane de euro.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Oficial ucrainean: Rușii continuă să preia clădiri administrative cheie din apropierea centralei din Zaporojie

Armata rusă a preluat luni clădirile administrative cheie din orașul Enerhodar, situat în estul Ucrainei, a anunțat primarul localității, Dmytro Orlov, potrivit CNN.

33 de muncitori au refuzat să coopereze cu armata rusă și nu vor merge mâine la muncă, a precizat edilul, într-un mesaj publicat pe contul său de Telegram.

„Ocupanții continuă să confiște obiective și întreprinderi din Enerhodar, să își stabilească propriile reguli și să facă presiuni asupra muncitorilor”, a scris Orlov.

Centrala nucleară Zaporojie, care este cea mai mare instalație nucleară din Europa, este situată în orașul Enerhodar. Săptămâna trecută, șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat că luptele din apropierea centralei nucleare din Zaporojie „ar putea duce la consecințe foarte grave”.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Locația primei nave care a părăsit Ucraina cu cereale, necunoscută

Încărcătura primei nave de cereale care a părăsit Ucraina, în cadrul acordului de la Istanbul, semnat de Kiev și Moscova cu ONU și Turcia, a fost revândută de mai multe ori, iar în prezent nu există nicio informație cu privire la locația și destinația încărcăturii, a anunțat ambasada ucraineană din Beirut, potrivit Al Jazeera.

Nava Razoni, sub pavilion Sierra Leone, care a plecat din Odesa pe 1 august și s-a deplasat prin Marea Neagră transportând porumb ucrainean, a trecut ulterior de inspecția din Turcia. Inițial, cargobotul se îndrepta spre Liban cu 26.000 de tone de porumb, dar cumpărătorul a refuzat să accepte încărcătura, deoarece aceasta a fost livrată mult mai târziu decât fusese convenit.

„Nu avem nicio informație despre [poziția] navei și destinația încărcăturii”, a precizat ambasada ucraineană de la Beirut, într-un comunicat de presă. „Avem, de asemenea, informații conform cărora încărcătura a fost revândută de câteva ori după aceea”, a mai transmis reprezentanța diplomatică.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Ucrainenii spun că au dezamorsat 180.000 de dispozitive explozive de la începutul războiului

Guvernul ucrainean afirmă că forțele sale de deminare au detectat și dezamorsat peste 180.000 de dispozitive explozive de la începutul invaziei Rusiei, în luna februarie, informează CNN.

Evghenii Ienin, prim-adjunctul ministrului de interne, a declarat luni la televiziunea națională că „o cincime din teritoriul Ucrainei a fost contaminat cu obuze, mine și bombe aeriene care nu au explodat”.

„De la începutul războiului, serviciile noastre au detectat și dezamorsat peste 180.000 de dispozitive explozive. Peste 68.000 de hectare au fost deja cercetate”, a precizat oficialul guvernamental.

Ienin mai susține că tehnicienii cercetează aproximativ 500 de hectare în fiecare săptămână. „În regiunea Kiev, 1.000 de obiecte explozive încă sunt dezamorsate în fiecare zi”, a adăugat el.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

O persoană a fost ucisă în urma unui bombardament asupra orașului Harkov

Guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Syniehubov, a anunțat că forțele ruse au bombardat cartierul rezidențial Saltivka din nord-estul orașului Harkov, scrie The Kyiv Indepedent preluând Ukrainska Pravda.

Patru oameni au fost răniți și spitalizați în urma atacului, dintre care doi se află în stare gravă, a precizat Serhiy Bolvinov, șeful departamentului de investigații al poliției din regiunea Harkov. Potrivit acestuia, o altă persoană a murit la spital.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Armata ucraineană afirmă că a respins încercările rușilor de a avansa în regiunea Donețk

Forțele ucrainene au raportat luni bombardamente intense ale Rusiei și încercări de a avansa asupra mai multor orașe din regiunea estică Donețk, care a devenit un punct cheie al războiului ce durează de aproape șase luni, dar susțin că au respins multe dintre atacurile rușilor, informează Reuters.

Statul Major General al forțelor armate ucrainene a raportat, de asemenea, în actualizarea zilnică a operațiunilor militare, că rușii au bombardat cel puțin 12 orașe de pe frontul de sud – în special din regiunea Herson, ocupată de forțele ruse în majoritatea ei, dar unde trupele ucrainene recuperează în mod constant teritoriu.

Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a comandamentului militar din sudul Ucrainei, a declarat luni că situația este complicată, dar sub control. „Inamicul nu îndrăznește să avanseze pe uscat, dar trage în teritoriile din spate cu artilerie și rachete”, a declarat ea, în cadrul unui briefing de presă.

Întrebată despre bombardamentul ucrainean de duminică efectuat asupra podului Antonivski din regiunea Herson, ea a precizat că forțele ucrainene continuă să tragă asupra rutelor folosite de ruși pentru aprovizionare.

„În ultima săptămână, am distrus mai mult de 10 depozite. Pagubele pe care le-am provocat fac imposibilă deplasarea echipamentelor grele. Există dovezi confirmate conform cărora, după ce am provocat o serie de înfrângeri la posturile de comandă (ale rușilor, n.r.), comandanții acestora s-au mutat pe malul stâng (al râului Dnipro, n.r.)”, a declarat ea.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Rusia susține că va face „tot ce este necesar” pentru a facilita vizita AIEA la centrala din Zaporojie

Rusia va face „tot ce este necesar” pentru a permite specialiștilor de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) – organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite – să viziteze centrala nucleară de la Zaporojie, din sudul Ucrainei, a anunțat luni purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de siguranța instalației din cauza bombardamentelor, relatează Reuters și Al Jazeera.

„În strânsă cooperare cu agenția și conducerea acesteia, vom face tot ce este necesar pentru ca specialiștii AIEA să fie prezenți la uzină și să ofere o evaluare veridică a acțiunilor distructive ale părții ucrainene”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat de presă.

Mai multe detalii: Zaharova susține că Moscova va face „tot ce este necesar” pentru ca o misiune AIEA să poată vizita centrala nucleară din Zaporojie

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Legea marțială, prelungită în Ucraina până pe 21 noiembrie

Parlamentul ucrainean a prelungit luni legea marțială și mobilizarea generală până pe data de 21 noiembrie, informează The Kyiv Independent.

Legea marțială a fost impusă pentru prima dată în Ucraina pe 24 februarie, ziua în care Rusia și-a lansat invazia pe scară largă. Aceasta este a doua extindere a măsurii, de la începutul războiului.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

3 morți și doi răniți în urma exploziei unei mine antipersonal în regiunea Odesa

Serhii Bratciuk, un purtător de cuvânt al administrației din regiunea Odesa, a anunțat că un grup de persoane a ignorat duminică restricțiile privind vizitarea litoralului în stațiunea Zatoka, din această regiune, informează The Kyiv Independent.

Bratciuk a precizat, într-un mesaj publicat pe contul său de Telegram, că explozia unei mine antipersonal de pe țărm a ucis trei persoane și a rănit alte două.

Mai multe detalii: Imagini cu explozia unei mine de război pe o plajă din apropiere de Odesa. Trei persoane au murit – VIDEO

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Rusia sugerează un armistițiu în jurul centralei nucleare Zaporojie

Forţele ruse au sugerat o încetare a focului în jurul centralei nucleare de la Zaporojie, din sudul Ucrainei, transmite Agerpres preluând agenția germană de știri DPA.

„Conducerea Naţiunilor Unite şi diplomatul şef al UE nu ar trebui să vorbească despre demilitarizare, ci despre introducerea unui încetări a focului”, a declarat luni Vladimir Rogov, reprezentant al autorităţilor de ocupaţie ruse, pentru agenția rusă de presă Ria Novosti.

Zile în şir, Rusia a făcut responsabilă partea ucraineană pentru atacurile asupra centralei nucleare din oraşul Enerhodar, în timp ce ucrainenii au dat vina pe ruşi. Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat săptămâna trecută asupra unui potenţial dezastru nuclear şi a cerut ca zona să fie demilitarizată.

Duminică, 42 de ţări au cerut ca Rusia, care în prezent ocupă centrala nucleară, să o predea Ucrainei.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Guvernator: Rușii continuă să bombardeze intens regiunea Cernihiv

Guvernatorul regiunii Cernihiv, Vyacheslav Chaus, a anunțat că forțele ruse continuă să bombardeze intens această regiune și că cele mai recente atacuri ale lor s-au concentrat pe așezările din apropierea orașului Novhorod-Siverskîi, scrie The Kyiv Independent.

Oficialul a precizat că loviturile au provocat pagube clădirilor rezidențiale, dar nu au fost raportate victime până în prezent.

Între timp, Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență a raportat că în regiune au fost găsite 1.281 de dispozitive explozive în decursul ultimei săptămâni. Potrivit administrației militare regionale, 39.572 de obiecte explozive au fost găsite în total în regiunea Cernihiv începând din 24 februarie.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Prezența rusă în sud, complicată de atacurile ucrainene asupra liniilor de aprovizionare

Oficialii ucraineni spun că prezența Rusiei în sudul regiunii Herson și în unele părți din Zaporojie este din ce în ce mai fragilă, deoarece liniile de aprovizionare sunt vizate zilnic de sistemele ucrainene de rachete cu rază lungă de acțiune, multe dintre ele furnizate de aliații occidentali, informează CNN.

Ivan Fedorov, primarul orașului ocupat Melitopol, a declarat că distrugerea unui pod de cale ferată la sud-vest de oraș în weekend a complicat și mai mult rutele de aprovizionare ale rușilor.

Fedorov a declarat la televiziunea ucraineană că „inamicul folosește Melitopolul ca centru logistic pentru transportul, transbordarea de muniție și armament greu. Inamicul transportă cea mai mare parte a muniției pe calea ferată. În noaptea de 13 spre 14 august, un pod de cale ferată a fost aruncat în aer. Inamicul încă nu îl poate reface”.

Fedorov, care nu se află în Melitopol, a mai afirmat: „Asistăm la migrarea personalului militar din Herson în Melitopol. Personalul militar rus își scoate familiile din Melitopol”.

El a mai spus că rușii au sporit securitatea în Melitopol, care se află în regiunea Zaporojie, verificând populația locală. „Filtrarea în masă a civililor continuă în Melitopol, în casele oamenilor, pe străzi”, a spus el.

Fedorov a adăugat că la Melitopol au fost prezenți membri ai serviciului rus de securitate (FSB), gărzile de rezervă rusești și unități speciale cecene.

El a precizat că până la 6.000 de persoane așteptau la coadă pentru a fi evacuate.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Primar: Riscul unui dezastru la centrala nucleară din Zaporojie „crește pe zi ce trece”

Riscul unui dezastru la centrala nucleară ucraineană din Zaporojie, ocupată de trupele ruse, „crește pe zi ce trece”, a avertizat primarul din Enerhodar, acolo unde se află instalația, informează Al Jazeera.

Centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost cucerită de soldații ruși în primele zile ale invadării Ucrainei și de atunci a rămas în prima linie a frontului. Săptămâna trecută, instalația a fost atacată în mod repetat, Kievul și Moscova acuzându-se reciproc pentru incidente.

Primarul din Enerhodar a declarat duminică că „riscurile cresc pe zi ce trece”.

„Ceea ce se întâmplă acolo este de-a dreptul terorism nuclear”, a declarat Dmytro Orlov. „Se poate sfârși în mod imprevizibil în orice moment”, a punctat edilul.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Putin: Rusia e pregătită să furnizeze echipament militar aliaților săi și să antreneze soldați străini

Rusia este pregătită să furnizeze echipamente militare țărilor aliate din America Latină, Asia și Africa, iar Moscova nu exclude posibilitatea de a-i antrena pe luptătorii din aceste țări, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin, în timpul ceremoniei de deschidere a forumului „Army-2022”, organizat în apropierea Moscovei, relatează CNN.

„Rusia prețuiește sincer legăturile istorice puternice, prietenoase și de încredere cu țările din America Latină, Asia și Africa. (Noi) suntem gata să oferim aliaților noștri cele mai moderne tipuri de arme, de la arme de calibru mic la vehicule blindate și artilerie, până la aviație de luptă și vehicule aeriene fără pilot (drone, n..r.)”, a declarat Putin în timpul discursului de deschidere.

Putin a subliniat, de asemenea, avantajele antrenării soldaților străini în Rusia și a spus că Moscova îi invită pe aliații săi să facă exerciții militare comune.

„Vedem, de asemenea, mari perspective în ceea ce privește formarea militarilor străini și perfecționarea acestora. Mii de profesioniști militari din întreaga lume sunt mândri absolvenți ai universităților și academiilor militare din țara noastră”, a declarat Putin.

Mai multe detalii: Putin se laudă cu armamentul Rusiei și anunță că Moscova este dispusă să îl ofere aliaților săi din Asia, America Latină și Africa

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina, anunțate de Kiev

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, luni, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 43.800 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie.

Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 200 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană.

De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 1.876 de tancuri, 4.141 de blindate, 985 de sisteme de artilerie, 187 rachete de croazieră, 233 de avioane și 195 de elicoptere.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Zelenski a demis trei șefi ai serviciului ucrainean de securitate

Președintele Volodimir Zelenski a destituit șefii Serviciului de Securitate al Ucrainei din trei regiuni și a numit un nou șef al SBU pentru capitala Kiev.

Volodimir Zelenski a semnat un decret privind demiterea șefului SBU din regiunea Ternopil, Yury Boreychuk, șeful Direcției principale a Serviciului Special din capitală și regiunea Kiev, Serhiy Zaiaț , precum și șeful SBU în regiunea Liov, Artem Bondarenko .

În același timp, Artem Bondarenko a fost numit noul șef al SBU din capitală și regiunea Kiev.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Trei civili au murit în regiunea Donețk, în urma bombardamentelor rusești

Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare regionale Donețk, a anunțat luni, pe Telegram, că, în ultimele 24 de ore, în urma bombardamentelor trupelor ruse, trei civili au murit și alți 13 au fost răniți în regiunea Donețk.

„Pe 14 august, rușii au ucis trei civili din regiunea Donețk : în Bakhmut, Soledar și Mariința. Alte 13 persoane au fost rănite”, a spus Pavlo Kirilenko.

Potrivit șefului OVA, este imposibil de stabilit numărul exact al victimelor din Mariupol și Volnovas.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Oficial ucrainean: Rușii au atacat peste 22.000 de obiective civile

Ministrul adjunct de Interne ucrainean Evgheni Ienin a anunțat, luni, că trupele ruse au lansat peste 22.000 de atacuri asupra unor obiective civile şi aproximativ 300 de atacuri asupra unor obiective militare în Ucraina.

„Vedem situaţia: peste 22.000 de obiective civile atacate şi doar aproximativ 300 de obiective militare lovite. Vedem rachete de croazieră trecând peste facilităţi nucleare, vedem rachete alae inamicilor lovind elemente critice de infrastructură, facilităţi de producţie din industria chimică”, a afirmat Ienin.

Printre obiectivele civile atacate de ruşi în Ucraina se numără biserici, centre comerciale şi şcoli.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Ucrainenii au distrus baza grupării Wagner din Luhansk

Guvernatorul regional din Luhansk, Serhiy Gaidai, a anunțat pe Facebook, că forțele armate ale Ucrainei din Popasna au distrus cu o lovitură „bine țintită” baza grupării „Wagner”.

„Forțele armate ale Ucrainei au atacat din nou cu succes cartierul general al inamicului. De data aceasta la Popasna, unde sediul PrVC „Wagner” a fost distrus de o lovitură bine țintită. Nu se cunoaște încă numărul morților”, a transmis Serhiy Gaidai. 

Distrugerea bazei grupării „Wagner” finanțată de Kremlin, din orașul Popasna, regiunea Luhansk, a fost confirmată de așa-numitul „comandant militar” rus Serhiy Sereda, care a postat fotografii pe canalul său Telegram. Se pare că acolo se afla și coordonatorul grupării „Wagner”, Evgeni Prigojin.

Un alt ofițer militar rus, Yuriy Kotenok, confirmă atacul asupra bazei ocupanților: „ Una dintre locațiile PMC Wagner din Popasna a fost lovită. Surse din Donbas confirmă. Probabil, HIMARS ”.

În același timp, Kotenok asigură că Prigojin nu a fost rănit. Cu toate acestea, alte canale rusești de Telegram susțin că soarta „bucătarului lui Putin” este necunoscută.

15 aug. 2022 - Acum 2 ani
15-08-2022

Cel mai bun pilot ucrainean a murit la datorie

Anton Listopad, cel mai bun pilot al aviației Ucrainei, a fost ucis în luptă, potrivit unei postări pe Facebook a colegiului din Ivano Frankivsk.

Anton Listopad a participat la ostilitățile din estul țării, iar în 2019 a fost recunoscut drept cel mai bun pilot al Forțelor Aeriene ale Ucrainei.

Cu câteva zile în urmă, el a fost decorat de președintele Volodimir Zelenski cu Ordinul pentru Curaj, transmit Kyiv Independent și Nexta.

14 aug. 2022 - Acum 2 ani
14-08-2022

Doi oameni au murit și altul a fost rănit în regiunea Odesa în urma exploziei unui dispozitiv în apă

Vladislav Nazarov, purtătorul de cuvânt al comandamentului operațional „Sud”,  a anunțat, duminică, pe Telegram, că, în satul Zatoka din regiunea Odesa, două persoane au fost ucise și una a fost rănită în urma detonării unui dispozitiv exploziv.

„Pe una dintre plajele de lângă Odesa din regiunea Bilhorod-Nistru, două persoane au fost ucise și o persoană a fost rănită după ce un dispozitiv necunoscut a explodat în apele de coastă”, a spus Vladislav Nazarov.

Potrivit datelor preliminare, un grup de bărbați, ignorând restricțiile privind vizitarea litoralului și înotul în apele de coastă, dar și nesocotind semnele de avertizare, au intrat în apă.

Oficialul ucrainean a precizat că oameni au fost aruncați în aer cu un dispozitiv exploziv necunoscut în timp ce înotau și că la fața locului lucrează o echipă de anchetă.

14 aug. 2022 - Acum 2 ani
14-08-2022

Podul Antonivski din regiunea Herson a fost lovit din nou de ucraineni

Podul Antonivski de peste râul Dnipro a fost din nou bombardat duminică dimineața de trupele ucrainene, potrivit purtătoarei de cuvânt a Comandamentului Operațional Sud al Ucrainei, Natalia Humeniuk.

„Un atac a fost efectuat asupra Podului Antonivski pentru a-i fixa definitiv statutul de impracticabil”, a precizat Natalia Humeniuk.

Podul a fost lovit în repetate rânduri de armata ucraineană, ceea ce face dificilă traversarea râului de către trupele rusești.

„Continuăm să tragem asupra arterelor de transport și logistică din teritoriul ocupat temporar, deoarece avem intenția clară de a-i ajuta pe ocupanți să ia decizia corectă și să-și îndrepte următoarele „gesturi de bunăvoință” în direcția de care avem nevoie”, a spus Natalia Humeniuk..

14 aug. 2022 - Acum 2 ani
14-08-2022

Un civil a murit, după ce rușii au bombardat Energodar

Primarul din Energodar, Dmitro Orlov, a anunțat pe Telegram, că o persoană a murit și mai multe au fost rănite, în urma bombardamentelor rusești de duminică.

„În urma bombardamentului asupra unui cartier al orașului, a murit un bărbat care își plimba câinele în acel moment. Nici animalul nu a supraviețuit”, a scris Dmitro Orlov.

„Ca urmare a bombardamentelor efectuate astăzi în suburbiile orașului Energodar – zona clubului de iaht (SOT „Volna”), există victime în rândul populației civile din primul micro-district”, a notat Dmitro Orlov.

14 aug. 2022 - Acum 2 ani
14-08-2022

Oficial ucrainean: Trupele ruseşti riscă să rămână blocate în regiunea Herson după bombardarea podurilor

Trupele ruse care traversau fluviul Nipru în regiunea ucraineană Herson, pe care Moscova o controlează, riscă să rămână blocate după ce toate podurile existente au fost scoase din uz, a declarat televiziunii ucrainene un deputat regional, Serghii Hlan.

„Singurele mijloace de traversare a fluviului pentru ocupant sunt pontoanele din apropierea podului Antonivski, dar nu vor putea să răspundă total nevoilor lor”, a precizat Serghii Hlan.

„Rusia îşi transferă centrele de comandament de pe ţărmul drept al fluviului pe cel stâng, conştientă fiind că în caz de escaladare acestea nu vor putea fi evacuate la timp”, a spus Serghii Hlan.

Oficialul ucrainean a estimat la 20.000 numărul soldaţilor ruşi prezenţi pe malul drept al fluviului şi a precizat că ei pot „să traverseze în continuare pe jos podurile scufundate”.

14 aug. 2022 - Acum 2 ani
14-08-2022

Comandantul regimentului „Azov”, Denys Prokopenko, a fost dus în Rusia, susține soția acestuia

Katerina Prokopenko, soția comandantului regimentului „Azov”, Denys Prokopenko, a declarat, într-un interviu pentru Suspilno , că soțul ei a fost deportat în Rusia.

„Știu doar că a fost dus în Rusia și încă nu a fost confirmat. Am aflat unde se află Denis cu ajutorul mass-media rusă. Structurile de stat nu îmi confirmă acest lucru, pentru că acolo este greu să confirm ceva. Înțeleg că Rusia a ascuns personalul de comandă, ascunde alți soldați și ofițeri și nu dezvăluie unde se află”, a spus Katerina Prokopenko.

Femeia a mai menționat că nu există informații de la Comitetul Internațional al Crucii Roșii cu privire la comandantul regimentului „Azov”.

„Practic, este treaba Crucii Roșii să-mi răspundă, dar încă nu știu unde este soțul meu”, a mai spus Katerina Prokopenko.

14 aug. 2022 - Acum 2 ani
14-08-2022

2 civili uciși alți 10 răniți în Donețk, în urma bombardamentelor din ultima zi

Bilanțul a fost prezentat duminică de guvernatorul regiunii Donețk, Pavlo Kirilenko, care a raportat că trupele ruse au tras asupra comunității Krasnohorivka sâmbătă.

14 aug. 2022 - Acum 2 ani
14-08-2022

Noi bombardamente în Harkov

Guvernatorul regiunii Harkov Oleh Syniehubov a raportat că forțele ruse au lovit comunitatea Zmiivska. Trei persoane, inclusiv două femei și un bărbat, au suferit răni ușoare, potrivit Kyiv Independent.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI